Am aflat abia de curînd de
existenţa Fundaţiei pentru Sănătatea Familiei şi Comunităţii
(FSM) în România, fapt care îmi reconfirmă ideea
că, la noi, lucrurile cu adevărat importante se petrec cu discreţie
şi, nu rareori, în cvasianonimat. Fiindcă această Fundaţie
e un lucru cu adevărat important, îmi permit să o prezint pe
scurt: ea a fost fondată în anul 2005 de către Crucea Roşie
Elveţiană, ambele făcînd parte din mişcarea Crucii Roşii
internaţionale, care, cum bine se ştie, se bazează pe muncă
voluntară şi pe principii umanitare, ignorînd, aşadar,
atributele de naţionalitate, rasă, religie, statut social sau
apartenenţă politică...
Fundaţia pentru Sănătatea Familiei
şi Comunităţii a susţinut în cei trei ani de la înfiinţare
şi susţine în continuare un program vrednic de laudă, vizînd
sporirea bunăstării fizice şi sociale a familiei şi comunităţii,
într-o ţară în care asemenea lucruri par a-i interesa
cu mult mai puţin decît ar trebui pe politicienii,
administratorii ori „păstorii“ ei de toate felurile: preoţi,
medici, cadre didactice, asistenţi sociali etc.
Pentru ca formula „sporirea
bunăstării fizice şi sociale a familiei şi comunităţii“ să-şi
piardă izul ei de abstracţiune, voi adăuga următoarele: Fundaţia,
prin activităţile ei, în care a atras mulţi voluntari din
judeţe defavorizate, ca Iaşi şi Botoşani, unde funcţionează
deocamdată, face în şcoli, şcoli de vară ori cursuri de
training autorizate, maternităţi, cabinete înfiinţate
special educaţie antidrog, educaţie în probleme de
sexualitate şi boli cu transmitere sexuală, instruieşte cadrele
medicale, consiliază femeile însărcinate, mamele cu prunci
nou-născuţi, tinerii, copiii şi vîrstnicii, etc. Şi, nu în
ultimul rînd, ci mai curînd prioritar, FSM ia în
serios o problemă aproape complet ignorată la noi, în vremuri
în care migraţia la muncă în străinătate a atins cote
serioase: şi anume, se implică direct, prin voluntarii ei, în
găsirea de soluţii pentru tulburările grave apărute în
familiile din care unul sau ambii părinţi au migrat „acolo”, în
alte ţări, ajutîndu-i cu cuvîntul şi cu fapta pe
minorii şi bătrînii măcinaţi de suferinţă şi de
singurătate, rămaşi „aici“.
Migraţia şi fatalistul cioban
mioritic
Migraţia şi consecinţele ei au fost
şi temele unei ample manifestări puse în pagină de Fundaţia
pentru Sănătatea Familiei şi Comunităţii la Iaşi (Casa de
cultură „Mihai Ursachi“), la finele lunii martie 2008, care a
inclus un festival de film, expoziţii de desene şi o masă
rotundă. Intitulată foarte expresiv Aici şi acolo, manifestarea a
marcat încheierea cu bine a unei prime etape a proiectelor
Fundaţiei, proiecte care vor continua un timp în România
şi se vor extinde şi în Republica Moldova.
„Banii sînt cîştigaţi
prin durere!“ sau „Străinătatea e un calvar pentru unii copii!“
erau legendele sfîşietoare ale unor desene făcute în
atelierele FSM de minori cu părinţi plecaţi la muncă peste
hotare, legende care pot sta drept mottouri nu doar pentru filmele
prezentate (să amintesc cîteva titluri: Babilon 2, Elveţia,
1993, Cînd mama vine acasă de Crăciun, Germania/Grecia, 1996,
Poartă către cer, Germania, 2003, Kebab Connection, Germania,
2005, Între ziduri, Portugalia, 2003), ci şi pentru
sus-amintita masă rotundă.
Moderată cu mult profesionalism de
doamna Sigrun Andree din Berlin şi supervizată de doamna Lina
Langer, delegată a Crucii Roşii Elveţiene şi director de program
al Fundaţiei pentru Sănătatea Familiei şi Comunităţii, discuţia
a adunat în jurul mesei rotunde mai mulţi asistenţi medicali,
în majoritate tineri, unii implicaţi într-un fel sau
altul în proiectele Fundaţiei. Ei înşişi, majoritar,
cu experienţa dureroasă, traumatizantă chiar a lui „aici şi
acolo“, aceşti asistenţi medicali, cei mai mulţi căsătoriţi
şi cu copii, au scos la iveală problemele cu care s-au confruntat
acasă şi în străinătate. Deşi obligaţi de condiţiile
sociale să migreze, toţi erau ataşaţi de patrie şi, deşi
cîştigau mulţumitor şi nu erau priviţi în ţările de
adopţie ca nişte specialişti ori cetăţeni second-hand, toţi îşi
doreau să scurteze cît mai mult perioada petrecută afară. De
altminteri, erau convinşi că în anii următori situaţia din
România se va îmbunătăţi, motiv pentru care migraţia
nu le mai apărea oportună, în perspectivă privind lucrurile.
Mi s-a părut de bun augur gîndirea pozitivă a unora dintre
urmaşii fatalistului cioban mioritic: schimbarea nu trebuie
aşteptată de sus ori de la alţii, ci stă în puterea noastră
să o producem, implicîndu-ne fiecare cînd şi unde putem
să o facem!
Dar lucrul cel mai mişcător, mai
interesant – şi asta mi s-a părut a fi amprenta stilului de muncă
al Fundaţiei pentru Sănătatea Familiei şi Comunităţii asupra
gîndirii, a mentalităţii lor – era faptul că, folosite de
ei, cuvintele „comunicare“ şi „comunitate“, golite de
conţinut prin abuz de folosire retorică în viaţa noastră de
toate zilele, se umpleau de sens. Fiindcă unii dintre aceşti
asistenţi – provenind de prin satele, oraşele şi tîrgurile
Moldovei (Dorohoi, Flămînzi, Vlădeni, Dîngeni ş.a.) –
trecuseră efectiv de mult timp la treabă în folosul
comunităţii. Cu sprijinul primăriilor locale şi al FSM, ei au pus
deja pe picioare camere ale grupurilor comunitare, unde sînt
instruite şi consiliate persoanele care se oferă voluntar pentru
a-i ajuta şi consola pe cei slabi, bolnavi ori singuri din
localităţile lor. Aceşti agenţi ai binelui, cum i-aş numi pe
oamenii aceştia, ca pe toţi cei care-şi sacrifică timpul şi
forţele pentru alţii, sînt ajutaţi şi îndrumaţi în
muncă şi de manuale, ghiduri şi pliante editate şi puse la
dispoziţie de Fundaţie, la centrele căreia găsesc, după cum
spuneam, un sprijin prompt şi necondiţionat. Nu e puţin lucru, nu
credeţi?
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters