Proiectul Cultura bate criza (CuBaCri) a fost conceput în
intenția de a oferi un spațiu propice discuțiilor pe teme actuale, un spațiu de
exprimare a punctelor de vedere diferite și a ideilor fără înverșunarea, dar și
fără pesimismul ce însoțesc în ultima vreme, în mod inevitabil, orice
dezbatere, mergînd pe ideea perenității valorilor culturale ale societății
românești și pe nevoia de a le cultiva și a le repune în discuție. Proiectul a
fost conceput de Sorin Alexandrescu și realizat cu sprijinul Centrului de
Excelență în Studiul Imaginii și al Bibliotecii Centrale Universitare.
Cu începere din octombrie 2010, în cadrul seriei de conferințe
CuBaCri au luat cuvîntul următoarele personalități: George Banu (28 octombrie),
Mihai Măniuțiu (5 noiembrie), Andrei Pleșu (18 noiembrie), Hayden White (30
noiembrie), Solomon Marcus (9 decembrie). Prima conferință din 2011 a avut loc
pe 23 februarie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, fiind
ținută de Dan C. Mihăilescu, și a avut
un titlu incitant, Bună seara, domnule Mircea Eliade!, menit să sugereze
actualitatea filozofului religiilor, urmînd ca la următoarele două evenimente
publicul să îi întîlnească pe poeta Ana Blandiana (9 martie) și pe regizorul
Andrei Ujică (30 martie).
„Sîntem întotdeauna, în Eliade, acasă“
Întîlnirea a stat sub semnul dorinței comune a vorbitorilor
(Dan C. Mihăilescu și Sorin Alexandrescu, moderatorul evenimentelor CuBaCri) de
a pune în discuție (fie și una pe alocuri contradictorie) actualitatea lui
Mircea Eliade, receptarea operei sale științifice în România de astăzi și
îmbogățirea exegezei eliadești cu noi lucrări de valoare, precum și perpetuarea
unor teme și formule literare în opera unor autori contemporani. Sorin
Alexandrescu a evocat, în debutul conferinței, o serie de evenimente similare
ale grupării Criterion, ce începe în toamna anului 1932 și durează pînă în
decembrie, încheindu-se chiar cu o conferință despre Ghandi, ținută de Mircea
Eliade în același spațiu, cel al „Fundației Carol I“.
Criticul și istoricul literar Dan C. Mihăilescu s-a arătat
bucuros de a avea ocazia să vorbească despre Mircea Eliade. Declarîndu-se un
admirator al Generației ’27, deși cu o natură mai degrabă „cioranofilă“, Dan
C. Mihăilescu a afirmat: „sîntem întotdeauna, în Eliade, acasă“. acesta și-a
început discursul vorbind despre receptarea operei lui Mircea Eliade la nivelul
învățămîntului liceal și superior, relatînd cîteva experiențe avute în cursul
unor discuții cu elevi de la diferite licee și facultăți din București și din
țară. „Nu există energie mai benignă, mai frumoasă, mai desăvîrșit
autoformativă în România cum este Eliade, cum este omul care, după Eminescu,
s-a autoconstruit cu o tenacitate și un talent fără margini“, a afirmat Dan C.
Mihăilescu, plasîndu-l pe Eliade în
linia marilor noștri enciclopediști Dimitrie Cantemir, B.P. Hasdeu, Mihai
Eminescu, Nicolae Iorga. Alăturarea numelui lui Eliade cu cele ale gînditorilor
români enumerați mai sus a părut să stîrnească atunci nedumerirea elevilor,
nefamiliarizați cu dimensiunile operei acestuia și cu statutul său de savant internațional. Nedumerirea a persistat și
la nivelul universitar, cînd s-a luat în discuție dubla natură a lui Mircea
Eliade, de filozof al religiilor, autor al unei opere științifice, și de
scriitor, autor de romane și nuvele fantastice.
Încercînd să-și explice această
reticență în a-l percepe pe Mircea Eliade drept un autor „de manual“, clasabil
alături de alți mari scriitori români, Dan C. Mihăilescu a vorbit despre
„diabolizarea acestuia de către propaganda comunistă și de către corectitudinea
politică post-89“; criticul l-a numit pe Eliade omul care a suferit cel mai
cumplit reducționism, care s-a văzut judecat exclusiv prin prisma scurtului
episod mai mult sau mai puțin legionar, trecîndu-se sub tăcere calitatea sa de
filozof al religiilor, eseist, traducător, autor de romane realist-psihologice,
dar și fantastice – „un amalgam unic în literatura română“. Atacurile consumate
în ultimii douăzeci de ani au avut o influență negativă uriașă asupra imaginii
scriitorului, ce a determinat ca orice raportare la opera sa să se facă
printr-o evocare inițială a acestui moment politic. Pe de altă parte, și dubla
natură a lui Eliade, de savant riguros, erudit rafinat, dar și autor al unor
romane de un erotism dezlănțuit ce îi aduc chiar acuzații de pornografie în
epocă, a jucat un rol important în această reticență generală. Nu în ultimul
rînd, s-a vorbit despre „maniheita“ de care se pare că suferim, mania de a opta
pentru un scriitor sau altul, de a face mereu distincții (Eminescu sau
Macedonski, Blaga sau Arghezi, Eugen Barbu sau Marin Preda, Eliade sau
Sebastian). Prin urmare, în receptarea lui Eliade ne lovim mai întîi de o
prejudecată, „pentru că cititorul din
noi refuză să facă priză cu tot ansamblul acestui om“; astfel, există un Eliade
al savanților, unul al literaților, unul al pasionaților de realism psihologic
sau, dimpotrivă, al celor care-l resping și preferă fantasticul. Criticul a
mărturisit în final că nu este foarte legat nici de istoricul religiilor, nici
de prozatorul Eliade, căci tezismul, demonstrativitatea din fiecare roman i se
pare că îi cariază literatura – eseistica fiind partea de operă de care se
simte cel mai apropiat, aceasta fiind însă și cea mai neglijată, văduvită de
interpretări (și încadrată îndeobște la gazetărie). Scopul întîlnirii, a
subliniat Dan C. Mihăilescu în încheiere, ar fi ca salutul inclus în titlul conferinței,
„Bună seara, domnule Mircea Eliade!“, să se transforme pentru generațiile
viitoare în „Bună dimineața, domnule Mircea Eliade!“.
În cea de-a doua parte a întîlnirii, Sorin Alexandrescu a
vorbit despre cum mai vedem astăzi Generația ’27 și dacă mai împărtășim
aceleași valori, atrăgînd atenția că membrii ei nu veneau în sprijinul
autorității și că „ei au contestat tot ce se putea contesta în România în acea
vreme“, chiar romanele lui Eliade dovedind acest nihilism care nu presupunea
negarea oricăror valori, ci numai pe a celor false. „Eu aș vedea altfel
lucrurile: nu e vorba dacă alegem să contestăm sau nu. E vorba dacă punem ceva
în loc sau dacă propunem ceva în loc“, a mai spus Sorin Alexandrescu. Acesta a
pus problema valorilor românești, importante pentru membrii Generației ’27,
lansînd întrebarea dacă preocuparea pentru acestea este un lucru bun sau
semnalează un fel de autism, căci astfel ne închidem în lumea noastră, ratînd
legăturile cu exteriorul. Tot Mircea Eliade, a mai spus Sorin Alexandrescu, ne
oferă răspunsul: atitudinea potrivită este una echilibrată, identitatea noastră
trebuie să ne preocupe, fără a se transforma însă într-o obsesie.
Necesitatea unor cercetări critice pertinente
Discuțiile cu publicul ce au urmat s-au desfășurat în jurul
aceleiași probleme a receptării actuale, dar și viitoare a lui Mircea Eliade,
întrebările venite din partea publicului (unul numeros și preponderent tînăr)
legîndu-se de necesitatea unor cercetări critice pertinente în toate domeniile
în care a creat Eliade și de înțelegerea lui ca personalitate ce s-a manifestat
în toate aceste domenii. S-a discutat totodată despre ce anume a conservat
literatura con-temporană din scrierile sale fantastice, aici fiind amintit
numele lui Mircea Cărtărescu, în ale cărui romane și nuvele se regăsesc motive
și simboluri comune cu cele din operele lui Mircea Eliade.
Evenimentul a fost dublat de apariția unui volum aniversar,
cu numărul 100, cuprinzînd două dintre romanele scurte ale lui Eliade, Domnișoara Christina și Șarpele, în cadrul colecției „Biblioteca pentru toți“,
cu o prefață de Sorin Alexandrescu. O reinterpretare a celor două romane, din
perspectivă naratologică, reconfigurează raporturile dintre personaje,
elucidînd totodată problema naratorului omniscient (care este, de fapt, doar
omniprezent – secțiunea „Limitele naratorului“ aduce o perspectivă cu totul
nouă asupra instanței auctoriale). Totodată, în aceeași prefață, Sorin
Alexandrescu amintește că momentul apariției celor două romane, dintre care Șarpele e scris, precum însuși autorul menționează în memoriile sale, în doar
paisprezece nopți, marchează desprinderea acestuia de realismul psihologic și
abordarea tematicii fantasticului, încă tributare tradițiilor românești, dar
care va suferi, după război, o rafinare ce va transforma radical literatura
eliadescă.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters