OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Frumoase şi generoase iniţiativele Operei Naţionale Bucureşti (dar şi ale Teatrului Naţional de Operetă) – uşor simandicoase aceste „naţionalizări“ ale unor instituţii locale, la urma urmelor, dar se pare că au contat raţiuni financiare pentru denumirea lor, iar cînd este vorba de contabili, orice discuţie devine inutilă… – de a scoate lumea bucureşteană din locuinţe şi de a o aduce la concert. La „promenade estival-muzicale“, seara, în aer liber, pe cei care nu au apucat să plece în vilegiatură. La mare şi la munte, cînd întregul popor, care se dedulceşte pentru viitoarele uninominale şi are vise cu Adriana Săftoiu şi Elena Udrea, se şi odihneşte activ pe unde apucă. Aşa că ieşirea „la muzică“ a fost o tentaţie reală – tot atît de apetisantă ca şi gîndul la berea rece şi la grătarul încins – ce întreţine viu şi nealterat „spiritul românesc al fiinţei“. Dincolo de ironiile noastre cordial-amicale – să ne mai gîndim şi la Ion Luca Caragiale, nu doar la Miron Mitrea şi la Crin Antonescu, mare meloman, altminteri –, bine-venite momente muzicale în avanpremiera deschiderii noii stagiuni. Scurt şi cuprinzător: avem nevoie de astfel de oferte, populare şi popularizatoare, astfel ca tot „omul recent“ să aibă acces la muzica clasică. Cultă, cum am vrea să-i spunem, şi nu doar la manelele şi motoarele de motocicletă care ne asasinează peste tot. Poate că cel mai bun răspuns dat acestui agresiv şi prost gust sonor sînt aceste concerte de „largă respiraţie“.

 

Care să incite marele public, mai mult sau mai puţin cunoscător, să asculte şi muzică „bună“. Trecînd peste aceste fragile considerente generale, să amintim de concertele de la Şosea ale Teatrului Naţional de Operetă şi, mai ales, de cel de la Opera Română, din spatele statuii lui George Enescu, din Piaţa Operei – vizavi de fostul restaurant, Opera, transformat în Trattoria Roma, pentru obişnuiţii zonei şi ai cartierului – seară de sfîrşit de august şi început de toamnă, sub ameninţarea ploii şi a unei furtuni care nu a venit. Spre bucuria numeroşilor – peste 4.000 de spectatori şi melomani, veniţi în număr neaşteptat de mare la o serbare muzicală, realmente frumoasă şi bine gîndită. Program variat şi destins, fără fasoane, dar cu cîrlig la public. Nimic rău în asta. Căci cunoscute arii din şi mai cunoscute opere ne pot face fericiţi şi solidari, chiar şi pentru o seară. Nu neapărat cînd bate Steaua la fotbal sau se declară zi nelucrătoare încă o zi de muncă. Un număr de 18 cîntăreţi şi cîntăreţe de operă, un dirijor – inimosul Iurie Florea –, o orchestră, pe zi ce trece mai închegată, unitară şi închegat sonoră şi, de ce nu?, vizibilă în peisajul muzical bucureştean, dar şi un spaţiu mult mai generos decît sala Operei Române, s-au întîlnit ferice ca să compună evenimentul artistic, pe deplin reuşit. Să adăugăm imediat, cei care au gîndit şi proiectat spectacolul (Florica Jalbă, secretar muzical al ONB) au izbutit să aducă laolaltă nu doar interpreţi, ci şi compozitori bine selectaţi. Plus lucrările lor. Dintre cele mai faimoase, cunoscute şi iubite de către publicul de peste tot. De ieri şi de astăzi, desigur, şi de mîine.

 

Fragmente orchestrale din diferite opere de Mozart, Puccini sau Johan Strauss (o săltăreaţă Polka a mai încins publicul, deja ciupit de răcoarea nopţii…) – concertul s-a deschis cu „Poloneza“ din Evgheni Oneghin de Ceaikovski şi s-a încheiat cu un tutti din Traviata de Verdi – au fost pigmentate cu arii şi duete din multe alte lucrări dintre cele mai populare. Multe nume de solişti, unele deja consacrate, altele mai puţin, au contribuit, prin prospeţime şi bucuria de a cînta laolaltă, la certa reuşită a unei seri. Care altfel putea să treacă banal şi mediocru în faţa televizorului sau a vecinilor veniţi în vizită la un pahar de vin uşor. Chiar dacă nu a fost totul perfect, chiar dacă instalaţia de sonorizare ar putea fi îmbunătăţită şi adusă la pretenţiile firmei Ford Colina Motors, sponsorul principal – ceilalţi fiind CEC Bank şi JTI –, chiar dacă numărul de scaune ar putea fi mărit şi cerul înstelat prevăzut cu o prelată – ce ne făceam dacă începea ploaia? –, o seară tihnită de muzică bună a lăsat un gust plăcut tuturor. Ne vom abţine să facem aprecieri personal-individuale – unii au cîntat mai cu foc, alţii mai aşa şi aşa, una peste alta, a fost bine şi frumos. Vom aminti totuşi, pe interpreţii solişti, neomiţînd faptul, ci accentutîndu-l, că „vioara întîi“ a fost… dirijorul Iurie Florea. Energic sau liric nuanţat cînd trebuie, atent la detalii tot timpul. Alături de Tiberiu Soare şi Vlad Conta, ONB poate conta pe trei şefi de orchestră capabili de bune dezvoltări şi evoluţii viitoare. În program au fost lucrări de Dvorak, Verdi, Rossini, Bizet, Gounod, Boito, Mozart, Puccini, Johan Strauss, Offenbach şi Augusto Lara. Sperăm că nu ne-a scăpat nici un compozitor, ar fi mai grav dacă am omite pe cineva din lista ce urmează. Şi acum, cei 18 muschetari şi muschetărese ale serii: Ana Maria Comşa, Lucian Corchiş, Daniel Filipescu, Aurelian Florian, Anita Hartig, Bogdan Mihai, Cristina Radu, Cozmin Sime, Şerban Vasile, Teodor Ilincăi, Irina Iordăchescu, Mihaela Işpan, Maria Jinga, Simonida Luţescu, Tina Munteanu, Cristina Marta Sandu, Florin Simionca, Crina Zancu.