OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Paul Cornea este unul dintre putinii intelectuali romani de anvergura euro-atlantica. Nu este un compliment. Cartea sa Interpretare si rationalitate este o sinteza coplesitoare, care poate fi tradusa cu succes in oricare dintre tarile de traditie sau cu urias capital cultural. Inventariaza, investigheaza si comenteaza nu doar mari autori, ci directii de gindire, relatiile dintre acestea, le urmareste evolutia, stabilitatea si porozitatea conceptuala din perspectiva unei reconstructii a rationalitatii.

Cu siguranta pe care o poate da numai increderea in capacitatea de cunoastere a omului, in posibilitatea intelectului de a pune ordine in terenul accidentat al lumii, pe care se deschid adesea capcane fatale. Dar si cu indoiala si dreapta masura a celui care stie in acelasi timp ca nimic nu este definitiv, imbatabil si absolut sigur, ca „metodele“ vin si trec, ca sintem prizonierii propriei noastre epoci, ca limitele reprezentarii si ale propriei conditii umane ne pindesc mereu din umbra.
„Nu am certitudini de oferit“ – spune la un moment dat autorul, dar nu pregeta sa plece in cautarea acestora. Pornind de la observatia (si temerea) ca echilibrul lumii contemporane este extrem de fragil, ca proliferarea si agresivitatea interpretarilor dictate de frustrari, teama, paranoia, hedonism iresponsabil, dorinta de putere, manipulare etc. sint de-a dreptul ingrijoratoare, autorul incearca sa redescopere temeiul unei (noi) rationalitati.

Ce inseamna insa a fi rational in acceptia lui Paul Cornea? Raspunsul este unul surprinzator pentru cine ar fi asteptat o varianta logic-riguroasa a acestui termen: a fi rational inseamna „a admite comple-mentaritatea si coabitarea mythos-ului si a logos-ului; a atribui stiintei norme de acceptabilitate, nu de adevar; a nu confunda «rationalizarea», care este calculatoare, algoritmica, instrumentala, cu «rationalitatea», care este argumentativa, comunicationala, euristica; a recunoaste imposibilitatea de a da o descriere logic-rationala satisfacatoare a realitatii; a constientiza faptul ca lumea in care traim nu ne permite sa scoatem din joc subiectivitatea, aleatoriul, haosul, contradictia, ambiguitatea, ca valorile care confera sens vietii nu pot fi conceptualizate ori intemeiate teoretic (ci doar sugerate, comunicate indirect, prin arte si literatura)“. Nici pe departe, deci, o definitie de dictionar, care sa se inscrie in orizontul de asteptare al unui lector cunoscator al chestiunilor logice si filozofice, ci o alta dimensiune, care inglobeaza deschideri catre discipline variate – cum ar fi studiul imaginii si al imaginarului – si asimileaza conditia subiectiva, valorile vietii, haosul si, uneori, lipsa ei de sens, fara sa renunte la criteriile de validitate ale rezultatelor cunoasterii.

- „Fiecare e parte, nimeni nu are calitatea de a privi din unghiul lui Dumnezeu“
Conceptul largit al rationalitatii – pe care o deosebeste clar de (mitul) Ratiunii – face ca insasi definitia pe care o da interpretarii sa se situeze simultan pe solul stabil al disciplinelor stiintifice si cu aspiratia catre deschiderea existentiala, ontologica: „Interpretarea este o forma operationala a rationalitatii. s…t Ea constituie un efort constient, in stare de veghe, de a duce mai departe intelegerea, in primul rind, in sensul de a o debloca, a o clarifica, a inlatura dificultatile care fac anumite enunturi sau texte noninteligibile; in al doilea rind, in sensul de a avansa in directia a ceea ce e implicit, nespus, banuit, virtual.

Astfel, interpretarea expliciteaza, dar si aprofundeaza sesizarea, prin reflexivitate si elan imaginativ, preluindu-i insa informatiile si scopul; ca si sesizarea (intelegere de primul grad), se inscrie in contingenta, intr-un hic et nunc (nontransferabil ca sens si functie), este partiala (integrata in orizontul limitat, prin forta lucrurilor, al unui subiect) si conditionata, intr-o masura mai mica sau mai mare (de factori de influentare si presiune de natura biologica si socio-culturala)“. Sint explicite aici cel putin trei dintre trasaturile care reprezinta mereu marul discordiei printre hermeneuti: caracterul rational, cel partial (subiectiv) si cel conditionat (socio-cultural). Relativizarea si cuprinderea tuturor acestor factori face ca interpretarea sa se aseze in cadrele largi ale unei gindiri interdiscipli-nare. Discutarea pe rind, in capitole distincte, a tuturor acestor factori, intre care domina tensiuni (mai cu seama cea dintre ratio-nal-irational), fac din problematica necesitatea studierii intr-o sinteza interdisciplinara, care porneste din filozofie pentru a ajunge la psihanaliza ori la ultimele teorii din lingvistica sau comunicare. Citez doar citeva titluri de capitole si subcapitole, aproape la intim-plare: Deschiderile modernitatii, Criza rationalitatii contemporane, Genurile interpretarii, Structurile anticipative ale rationalitatii interpretative, Conditionarea socio-culturala a activitatilor cognitive, Intelectualii si ideologia, Oral si scriptic, Functionarea intrerpretarii, Avatarurile intentionalismului, Limitele interpretarii, Etica discutiei s.a.

Ma opresc doar asupra unei chestiuni discutate in cartea profesorului Cornea, si anume asupra interpretarii pe care o aduce ideologiei. Dupa ce reia si amendeaza citeva opinii cunoscute asupra acesteia, Paul Cornea prezinta „functiile ideologiei“: 1. cea dintii este „cea clasica“, distorsionanta: „subiectul deformeaza adevarul sau il retransmite sub o forma falsificata, fara a fi constient ca o face“ – numai ca, adauga autorul, tema aceasta a „falsei constiinte“ nu trebuie sa camufleze existenta unor practici intentionat dubioase sau de-a dreptul duplicitare; 2. a doua functie este de legitimare (dupa Max Weber), despre care Paul Cornea spune ca functioneaza cu sens dublu: „ea mentine statu quo-ul, consacrind ordinea existenta, dar, deopotriva, justifica opozitia“; 3. in sfirsit, functia integratoare poate juca rolul de liant al elementelor eterogene care constituie la un moment dat un grup social – aceasta mizeaza pe un discurs simplificator, maniheist, repetitiv si mai cu seama afectiv.

Tristetea concluziei provine din observatia ca totdeauna vor exista oameni nemultumiti, frustrati, revoltati de neimpliniri profesionale, sociale, personale, care sa reactioneze la retorica falsa si colorata a ideologiilor. Ca, altfel spus, marele „secret“ al istoriei se reveleaza in formula „«totul va fi bine» cind «noi» ii vom rapune pe «ei»“. De ce insa ii cad atit de usor prada intelectualii? Exista, explica autorul, cel putin trei cauze serioase care se gasesc in insasi structura interioara a intelectualului: „sentimentul raspunderii fata de soarta lumii“, „un exces de imaginatie“ si „o doza substantiala de egotism“. Asadar, ideologiile nu iau sfirsit, sint difuze si cvasi-permanente, sintem prinsi in partizanate mai mult sau mai putin onorabile. Solutia pe care o propune Paul Cornea, intr-un epilog al capitolului, este formulata in felul urmator: „S-ar parea ca nimeni nu poate scapa de ideologie prin simplul fapt ca in aceasta lume, divizata si subdivizata, fiecare e parte, nimeni nu are calitatea de a privi din unghiul lui Dumnezeu. Chestiunea care se pune nu este deci de a spera intr-o imposibila vulnerabilitate, nici de a atinge un soi de neutralitate axiologica, ci de a pastra mereu o doza solida de spirit critic, de disponibilitate autocritica si de umor spre a fi in stare sa ne negociem partizanatele in cel mai bun mod cu putinta“.

- „Pariul pe responsabilitatea morala nu cunoaste alternativa“
As mai adauga citeva dintre nuantele importante, in formulari memorabile, pe ca-re le aduce diferitelor idei cautatorul de sens: „intelegerea implica sinele in mod necesar, e pina la un punct autocunoastere.“ (in plus, orice intelegere presupune existenta a doua dimensiuni: cea rationala si cea existentiala), „interpretarea are nevoie de acribie, dar si de generozitate“ (pentru ca nu se naste din indiferenta ori rutina, ci dintr-o sensibilitate capabila sa vibreze si la un aspect cu care nu e afina, si dintr-o anumita flexibilitate a inteligentei). Si, in final, dincolo de interpretare si de rationalitate, un pariu etic: „spre a ne salva demnitatea de fiinte libere, nu exista solutie de schimb, pariul pe responsabilitatea morala nu cunoaste alternativa, e singurul posibil“.