OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lucian NASTASA, Andrea VARGA (editori)
Minoritati etnoculturale. Marturii documentare. Tiganii din Romania (1919-1944)
Cu un cuvint inainte de Alexandru Zub, Fundatia Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala, Cluj-Napoca, 2001, 684 p., f.p.

In seria de publicatii a Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala din Cluj a aparut un volum de 684 de pagini, tipar de exceptie, cu o prefata de Alexandru Zub si un titlu promitator: Minoritati etnoculturale. Marturii documentare. Tiganii din Romania (1919-1944). Daca la prefatator, Alexandru Zub, la editorii Lucian Nastasa si Andrea Varga – primul fiind si autorul studiului introductiv – si la colectivul de cercetare – din care a facut parte, alaturi de editori, Andreea Andreescu – adaugam numele managerilor intregului proiect, Salat Levente si Gabor Adam de la CRDE, am intregit grupul care are meritul de a fi gindit, adus la aceasta forma si lansat recentul produs editorial. (Printre „merituosi“ l-am putea numi si pe directorul Editurii Polirom, Silviu Lupescu, care s-a oferit sa participe la difuzarea cit mai buna a volumului, din motive pur platonice.)

Volumul reprezinta „o culegere de documente cit de cit articulata si coerenta“ asupra istoriei tiganilor din Romania in intervalul 1919-1944. Au fost inseriate 365 de ordine, instructiuni, adrese, rapoarte, referate, dari de seama, statistici, note, procese verbale, acte constitutive, cereri – cifra lor nu are nici o legatura cu numarul zilelor unui an. Marturii ale supravietuitorilor din Transnistria completeaza „din interior“ aceste materiale care istorisesc viata tiganilor intr-un interval de 25 de ani.
Reproduc mai multe titluri din lunga lista enumerata la inceputul volumului, in romana si engleza: 1922 mai 18. Cluj: Mutarea tiganilor nomazi stabiliti in afara comunei Sinpaul, linga soseaua nationala, in interiorul localitatii, pentru a fi supravegheati mai usor; 1928 iulie 30. Oradea: Informare facuta de Politia din Oradea despre intentia statului ungar de a trimite peste granite pe toti tiganii nomazi. Se cere luarea de masuri pentru a impiedica acest lucru, dat fiind pericolul pentru linistea si ordinea publica; 1928 octombrie 22. Bucuresti: Societatea pentru Protectia Animalelor semnaleaza obiceiul unor tigani de a umbla cu ursi prin localitati, oferind spectacole in cadrul carora animalele au de suferit. Solicita oprirea unei astfel de indeletniciri; 1933 octombrie 7. Bucuresti: Nota asupra congresului Uniunii Generale a Romilor din 8 octombrie, la initiativa lui G.A. Lazarescu-Lazurica si cu sustinerea Patriarhiei. Este prezentat programul ce va fi dezvoltat de Lazarescu in discursul sau in fata romilor din Capitala si din provincie; 1933 noiembrie 8. Bucuresti: Prefectul de Bucuresti este instiintat ca a fost ales membru consilier de onoare al Uniunii Generale a Romilor; 1934 septembrie 25. Bucuresti: Ordin al ministrului de Interne I. Inculet referitor la modul de eliberare de catre autoritatile locale a actelor de identitate pentru romi; 1935 ianuarie 22. Cluj: Solicitarea locuitorilor din Colonia tiganilor de a li se distribui in mod gratuit lemne de catre primarie; 1936 martie 13. Cluj:

Cerere adresata ministrului de Interne de catre „Societatea lautarilor din Romania“ pentru a se impune restaurantelor din Cluj utilizarea pe mai departe a lautarilor tigani, indepartati prin aducerea orchestrelor de jazz; 1937 august 9. Padureni: Se solicita informatii despre Nucu Grigoras, care colinda prin jud. Timis, colectind bani pentru Uniunea Romilor si promitind imbunatatirea situatiei lor; 1940 februarie 7. Budesti: Tinerea in carantina a romilor nomazi pentru combaterea tifosului si scarlatinei; 1942 mai 5. Bucuresti: Ordinul Presedintiei Consiliului de Ministri relativ la intocmirea unui studiu asupra modalitatilor de deportare a romilor in Transnistria; 1942 iulie 25. Bucuresti: Directiva asupra etapelor deportarii tiganilor sedentari. Prima categorie de evacuati va cuprinde pe cei care au savirsit delicte. Se solicita listele nominale ale acestora, pe Legiuni; 1943 mai 15. Bucuresti: Pedepsirea sefului de post din Stolnici-Arges, vinovat de netrimiterea unor tigani in Transnistria, desi acestia se incadrau in prevederile ordinului de deportare; 1943 noiembrie 12. Bucuresti: Raport in legatura cu mai multi tigani imbarcati intr-un tren de catre germani, pentru a fi readusi in tara. Autoritatile romane intentioneaza a impiedica aceasta operatiune; 1944 mai 28. Bucuresti: Conditiile de viata ale tiganilor aflati la munca pe diversele mosii din tara; 1944 septembrie 16. Bucuresti: Ordin circular prin care se cere ca tiganiii reveniti din Transnistria sa fie lasati a-si exercita profesiile pe care le doresc.

Ma opresc aici. Chiar numai din lista de tiluri – rezumate liniare, precise –, tot aflam multe despre lumea careia i se dedica volumul. Dovedeste empatie si trece dincolo de interesul specialistului. As nota insa un detaliu, deloc oarecare, al studiului introductiv. Lucian Nastasa, autorul studiului si coordonatorului stiintific al intregului demers, sustine in comentariul sau la volumul de documente urmatoarele: „Asadar, «problema tiganilor» nu apare ca una strict rasiala, ca in cazul evreilor, intarita de legi si prevederi discriminatorii pe temeiul etnicitatii, ci in primul rind ca o chestiune de aparare a ordinii publice si asanare morala, prin impunerea «cultului muncii»“ (p. 19). Este adevarat ca Nastasa relativizeaza formularea, scriind „nu strict rasiala“ sau afirmind, o pagina inainte, ca „evident, nu poate fi negata conotatia rasiala“. Adunind aceste afirmatii si „demonstratia“, ar rezulta ca aspectul rasial este mai curind anexa la dimensiunea sociala, de fond. Linia interpretativa este intarita si prin comparatia facuta cu situatia evreilor. „Solutia deportarii tiganilor a avut cu totul alte ratiuni decit a evreilor“, spune autorul, sintetizind prin aceasta formulare trei tipuri de argumente.

Situatia se complica si intrucit, „datorita diverselor zvonuri conform carora vor fi improprietariti in Transnistria“ multi dintre tigani s-au imbarcat, intr-o prima faza, clandestin „in trenurile destinate deportatilor de facto, unii declarind mincinos ca sint autorii unor infractiuni, numai sa fie trecuti in categoria «evacuabililor»“ (p. 22).
In plus, in privinta tiganilor deportati la est de Nistru „nu se cunoaste si nu a fost reclamat pina acum nici macar un singur caz de asasinat comis de autoritatile de ordine sau militare romanesti si germane“ (p. 18). Lucian Nastasa concluzioneaza: „Se pot imputa pierderile de vieti doar foarte proastei organizari a deportarii, a locurilor de primire si incartiruire“.

Care erau aceste conditii aflam in paginile urmatoare. „Erau stiganii deportatit plini de paraziti. Vizita medicala nu li se facea deloc, iar medicamente nu aveau. Sint goi, fara haine pe ei, iar rufaria si incaltamintea le lipseste de asemenea completamente. Sint femei al caror corp (partea inferioara) este gol in adevaratul sens al cuvintului“. Si: „in Covaliocva 1100 persoane ocupau 54 de case din care fusesera evacuati ucrainienii; la Androefca, pendinte de prima localitate, 3500 de tigani stateau in 122 de case etc. [...] Marea problema este aici hrana, necapatind nimic vreme de 4 si chiar 8 zile“.

Pe marginea datelor de mai sus, se pune intrebarea ce este „criteriu rasial“ si ce este responsabilitate sa autoritatilort fata de o populatie mutata in conditiile si in locurile hotarite de acestea si din ordinul lor. Invocarea unor date „obiective“ – precum delincventa ori ocupatia – nu dovedeste absenta rasismului. „Relevanta“ acordata unor indicatori socio-economici poate fi la rindul ei rasiala – amestecul dintre genealogie si ocupatie era valabil si cu referire la evrei. Etica responsabilitatii poate oferi si ea surpriza unor evaluari foarte diferite. Daca intr-o anumita interpretare, trimiterea, cu forta, a unor persoane in conditii de locuit in care 30-40 de persoane ocupau o casa cu 2-3 camere (de cel mult 3x4m), fara nici un fel de resurse, reprezinta „proasta organizare a deportarii“, pentru alta atitudine etica, aceasta poate insemna chiar „exterminare“ prin tratament inuman – in sensul juridic al termenilor.

Aceste observatii nu fac decit sa sublinieze valoarea greu de supraestimat a aparitiei unor volume care acopera empiric domenii sensibile, unde din lipsa de altceva domnesc presupunerile ori speculatiile. Si cum in domeniul stiintelor sociale aproape nimic nu este fapt pur, nici o informatie nu rezista „in sine“, in afara aparatului conceptual, urmeaza ca pe urma istoricilor sa vina, la rind, interpretii.