OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dan Lungu este unul dintre putinii scriitori romani tineri tradusi in strainatate: romanul Raiul gainilor (Polirom, 2004) a aparut in 2005 la Éditions Jacqueline Chambon din Paris (cu titlul Le paradis des poules). Aceeasi editura a publicat recent o noua carte a scriitorului, Sint o baba comunista!/Je suis une vieille coco.
Romanul povesteste „experienta mentalitara“ pe care o propune Dan Lungu inca din Raiul gainilor – explorarea unui comunism care se situeaza nu la nivel politic sau social, ci la nivelul omului obisnuit.

Actiunea se petrece in jurul alegerilor din 2004. Personajul principal, Emilia Apostoae, este o pensionara, fosta muncitoare la o fabrica de cutii de conserve, care traieste nostalgia vremurilor „intunecate“. Emilia s-a nascut la tara si, deoarece uraste munca de acolo, precum si noroaiele interminabile, este foarte marcata olfactiv de mirosul de tezic. Fabricarea tezicului reprezinta o indeletnicire de baza in familia ei, iar evocarea acestuia joaca in roman rolul madeleine-ei lui Proust, cu conotatii destul de negative. Vrea sa se mute la oras. Intr-o perioada (anii ’60-’70) in care asemenea aventuri nu sint deloc rare, adolescenta evadeaza din universul sufocant al satului si fuge la oras, ajutata de matusa Lucretia si de unchiul Andrei, demni reprezentanti ai noului val de oraseni, aparuti sub noul regim comunist.

Faptul ca a reusit sa faca o scoala profesionala si sa se angajeze la fabrica a marcat-o definitiv. Sectia unde lucra producea marfa pentru export, astfel incit salariul sau era destul de substantial. Dupa revolutie, cind fabrica este inchisa, viata ei se schimba in rau, banii nu mai ajung, iar sotul este nevoit sa se apuce de agricultura.
Romanul e structurat in trei planuri temporale, care se amesteca destul de liber: viata la tara, viata la serviciu in timpul comunismului (remarcabile pasajele despre figurile pitoresti ale colegilor de munca) si, in fine, viata de azi, de pensionara postcomunista. Povestea e spusa de Emilia, stilul e natural si degajat, atit de natural incit pare prea simplu si prea ingrijit (mai ales pentru o absolventa de scoala profesionala). Umorul e adesea savuros prin caracterul involuntar. Iata un fragment reprezentativ pentru stilul romanului:
„Odata tanti Lucretia m-a luat la ea la serviciu. A fost nemaipomenit. Ea si inca doua, trei colege de-ale ei stateau cu niste casti pe urechi si bagau niste fire in niste gaurele carora le spuneau fise. Erau o gramada de fire din astea si tanti Lucretia stia unde vine fiecare fir. Le schimba intre ele. «In functie de comanda», asa mi-a explicat. Vorbea continuu. «Baltatii? Baltatii, ma auziti? Acum aveti legatura. Traiasca lupta pentru pace!» «Alo, Costestiul? Ma auziti? Aveti legatura cu Hirtoapele. Traiasca Republica Populara Romana!» sau «Traiasca poporul roman muncitor!». Numai asa spunea. Dar totul era foarte curat si ea avea unghiile rosii-rosii“.

Daca limbajul este cu buna stiinta simplu (nu incape indoiala), rationamentul pare prea simplist, iar lucrul acesta deranjeaza cumva, pentru ca este vorba despre istoria comunismului, este vorba despre un trecut apasator pe care il lasa in urma romanii si despre viziunea pe care cei de astazi o au asupra unei perioade neagre, dar care, sub pana lui Dan Lungu, ia culoarea nostalgiei. E pacat ca, dintre cartile scriitorului, tocmai aceasta a fost tradusa si publicata in Franta. Cititorii vor percepe talentul de povestitor al lui Dan Lungu, dar, in privinta temei si a mesajului, exista un risc sa cada in capcana caricaturii. Spre deosebire de romani sau de locuitorii tarilor vecine, ei nu au destul de multe elemente ca sa-si faca o imagine proprie despre asemenea lucruri, sa vada limita dintre poveste si istoria reala. Daca un autor roman ajunge pe piata editoriala a tarii lor, evenimentul e atit de rar, incit scriitorul apare imediat ca o valoare sigura, mai ales daca e vorba despre un autor roman tradus deja in Franta si recunoscut. Totusi, cind avem sansa sa putem citi alte carti ale lui Dan Lungu, direct in romana, ne dam seama mai bine de adevaratul talent al scriitorului (cititi eseul lui Cartografii in tranzitie de pe Liternet). Sa speram ca vor ajunge si ele in Franta.