A fost odată un tînăr cu păr
roşcat şi ochi albaştri, energic şi elocvent, cu o deosebită
conştiinţă politică şi socială. În Paris şi în
Frankfurt era „ca acasă“ – adică nu era acasă nicăieri cu
adevărat. Poate de asta îşi dădea seama de unele nedreptăţi,
care altora nu li se păreau aşa grave. De exemplu, că o femeie
franceză care voia să deschidă un cont în bancă avea nevoie
de aprobarea soţului. Sau că muncitorii de la uzinele Renault nu
aveau nimic de spus despre cum era condusă uzina. Sau: clasa
politică germană era dominată de foşti hitlerişti. Încetul
cu încetul, de la o discuţie la alta, acest tînăr
roşcat cu ochi albaştri a ajuns la conducerea unei mişcări care a
zguduit ţara – nu, care a zguduit ţările! În Franţa,
mişcarea studenţească protestatară, care în mai 1968 a
plecat de la Universitatea din Paris, a cuprins nu numai mediul
intelectual, ci şi fabrici şi întreprinderi şi a dus –
direct sau indirect – la căderea guvernului generalului de Gaulle.
În Germania, mişcarea studenţească a devenit o mişcare
socială şi politică care a schimbat ordinea societăţii – ah,
eficienţa germană! –, cu urmări care nu sînt complet
digerate nici azi, şi cu un centru principal la Frankfurt, unde
tînărul roşcat cu ochi albaştri s-a stabilit după ce a fost
expulzat din Franţa. Un afiş din Paris cu chipul lui zîmbitor
şi cu lozinca „Sîntem toţi evrei germani“ dovedeşte
solidaritatea colegilor şi tovarăşilor francezi cu „străinul“
Daniel Cohn-Bendit.
Pînă astăzi, Cohn-Bendit –
între timp membru al Parlamentului European pentru partidul
ecologic – este figura principală a acelei revolte subsumate în
expresia „şaişopt“. În articole şi interviuri care deja
au apărut cu ocazia jubileului, Danny, cum e numit atît de
prieteni, cît şi de adversari, este omniprezent. În
paginile culturale ale ziarului italian Il Sole—24 ore, poza
tînărului Cohn-Bendit decorează articole în care se
recapitulează, cu puţină nostalgie, vara revoluţiei din ’68.
Săptămînalul francez Le Nouvel Observateur l-a pus pe coperta
numărului special „Les Français et ’68“ şi a publicat
excerpte din cartea lui care se numeşte Forget ’68. Cu acest
titlu, Cohn-Bendit nu vrea să sugereze că revolta şaizecioptistă
este terminată, ci doar că, în cei 40 de ani care au trecut
de atunci, lumea s-a schimbat şi, în măsura în care
unele probleme de atunci s-au ameliorat, altele tot atît de
grave au apărut. Privind înapoi, Cohn-Bendit considera că
revolta de atunci a dus la înnoirea societăţii şi a modului
de gîndire, că a fost o revoltă încununată de succes,
dar că metodele şi tehnicile de atunci nu se pot reutiliza pentru a
rezolva problemele de azi.
Poate de aceea o anumită neajutorare
implicită se simte în festivităţile cu care este sărbătorit
jubileul anului 1968: de parcă amintirea acelor evenimente glorioase
din trecut şi enumerarea succeselor obţinute ar putea ţine în
frîu nemulţumirea de astăzi. Şi spectrul haosului de atunci,
cauzat de demonstraţii şi greve, pare a fi folosit astăzi ca aviz
împotriva unei posibile reeditări a revoltei. Oricum, s-ar
zice că azi toţi – de la dreapta şi de la stînga, tineri
şi mai puţin tineri – se consideră şaizecioptişti. Termenul
„şaizecioptist“ – care mai demult era utilizat mai ales
peiorativ în limbajul comun – este frecvent folosit pentru a
descrie un mod liberal de comportament şi de gîndire, care nu
numai că este acceptat, ci e subînţeles. Cînd, de
exemplu, Nicolas Sarkozy şi-a bătut joc de şaizecioptişti, i s-a
atras imediat atenţia că stilul lui de viaţă şi cariera lui nu
ar fi fost posibile fără schimbările esenţiale de după
„şaişopt“. În retorica politică germană, deja de mai
multă vreme, chiar şi politicienii de dreapta nu-şi mai permit să
folosească parola „‘68“ ca instrument de atac.
Aniversarea de acum a revoltei din ‘68
este jubileul tuturor şi se sărbătoreşte în stil exuberant
mai ales în Frankfurt: o expoziţie principală la Muzeul de
Istorie al oraşului; nenumărate mici expoziţii în galerii
private şi în centre culturale; discuţii publice, conferinţe
şi concerte; vizite ghidate prin oraş, pe urmele revoltei, şi
aşa-numite „mese rotunde“ cu „veteranii mişcării“, adică
persoane care au participat într-un fel sau altul la revolta
studenţească, la mişcarea feministă sau la protestele contra
distrugerilor imobiliare. Peste tot se deapănă amintiri: cine a
fost de faţă îşi aduce aminte cum era, cine nu a fost de
faţă explică urmările, cine a luat parte se consideră erou, cine
nu a luat parte devine şi el erou, prin identificare empatică.
Peste tot se recapitulează, se analizează, se teoretizează. Şi
aşa, expoziţia de la Muzeul de Istorie are deja, după numai o
săptămînă de la deschidere, un mare succes de public.
Expoziţia dovedeşte că mişcarea
şaizecioptistă nu a avut loc numai în anul 1968, ci a început
cu cîţiva ani mai devreme şi a durat încă mulţi ani
după. De asemenea, expoziţia relevă că mai ’68 a avut o
frumoasă şi amuzantă dimensiune ironică, pierdută în
momentul în care protestul legitim s-a transformat într-un
terorism violent. Fără nici cea mai mică tentativă manipulativă
sau explicativă, expoziţia este mai ales o colecţie de suveniruri
ce reconstruiesc vremurile de demult: cărţi, ziare şi reviste
amintesc de efortul analitic şi teoretic ce a acompaniat protestul
din stradă; fotografii, afişe şi documente oficiale reconstituie
revolta din universităţi; coperte de discuri, haine în culori
psihedelice (care azi par de un prost gust sinistru!) amintesc că
’68 era strîns legat de muzica rock şi pop, care a
contribuit în mod esenţial la răspîndirea spiritului
contestatar în lume; fotografii şi mici înscenări
încearcă să reproducă atmosfera din acele
Wohngemeinschaften, comunităţi de locuit, care au fost locul de
origine a multor idei care sînt astăzi identificate cu
mentalitatea şaizecioptistă – de exemplu, pedagogia
antiautoritară, eliberarea sexuală sau emanciparea homosexualilor.
O secţiune specială a expoziţiei este dedicată reformei
pedagogice care a dus la schimbări esenţiale atît în
familie, cît şi în şcoală; altă secţiune, strîns
legată de revoluţia sexuală, este dedicată emancipării femeii.
Diversele obiecte (ca, de exemplu, o bucăţică dintr-un avion
militar american, distrus de Vietcong, pungi de hîrtie pe care
a fost desenat portretul Şahului Persiei şi pe care demonstranţii
berlinezi şi le-au pus pe cap în faţa poliţiei, un pachet de
ţigări Rot Händle care, datorită numelui – „mîna
roşie“ –, era marca preferată a revoltaţilor) şi fotografii
demonstrează că revolta studenţească a avut un context politic
important, chiar dacă diferit de la ţară la ţară: împotriva
închistării sociale şi politice în Franţa, împotriva
trecutului nazist în Germania, împotriva unui socialism
inuman în Cehoslovacia, împotriva unui sistem totalitar
şi corupt în Mexic şi în America de Sud – şi, peste
tot, împotriva războiului american în Vietnam. Protestul
împotriva războiului a constituit un moment principal al
revoltei tineretului şi a dus la un sentiment antiamerican care se
menţine şi astăzi, în pofida alianţei politice oficiale.
Printre vitrinele pline cu documente şi
obiecte variate se află şi nişte aparate la care vizitatorii pot
asculta rememorările unora dintre personajele importante de atunci,
povestirile unor martori oculari accidentali sau pasaje din
discursurile politice şi din discuţiile publice. Vocea lui Joan
Baez se aude în surdină în sălile expoziţiei şi
accentuează efectul nostalgic, cu atît mai surprinzător cu
cît expoziţia nu a fost pregătită de veteranii mişcării,
ci de tineri istorici şi sociologi care nu au luat parte la
evenimentele pe care le pun astăzi în scenă. În orice
caz, ei au reuşit să recapituleze pentru o generaţie tînără
evenimentele acelor ani în care revolta socială, protestul
politic şi înnoirea culturală se mişcau pe ritmuri de
rock-and-roll. Căci pe lîngă temele serioase şi importante
pe care mişcarea din ’68 le-a făcut publice, ea a avut şi un
aspect „uşor“ şi ironic. „Am vrut să schimbăm lumea“,
zicea Danny Cohn-Bendit într-un interviu, „dar am vrut şi să
ne distrăm“.
Frankfurt
–––––––––––
Ştefana SABIN este jurnalist la Neue
Zürcher Zeitung.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters