O victorie a libertăţii

Autor: Caius DOBRESCU | Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Premiul Nobel pentru Herta Müller înseamnă marcarea momentului din care conştiinţa noastră publică nu-şi mai poate permite confortul (neruşinat) de a-i considera literatura ca exterioară, ,,exotică“ (fiindcă, nu-i aşa?, din perspectiva Orientului, Occidentul este ciudat şi exotic). Pînă acum, cantonarea în plan estetic şi etnocultural permitea punerea în paranteze a tot ceea ce era inconvenabil în mărturia artistică a autoarei – romanciera aparţinea, nu?, literaturii germane, aşa că era treaba nemţilor să se ,,descurce“ cu ea.

Acum, însă, a devenit cu neputinţă de neignorat că avem de-a face cu o viziune despre condiţia umană care şi-a dovedit puterea de a trece peste barierele de limbă şi de cultură. În plus şi la fel de absolut-de-neignorat, nici măcar de către cei mai nesimţiţi dintre noi: o viziune despre condiţia umană desprinsă direct din experienţa de viaţă românească a Hertei Müller.

Cărţile ei, mai multe de douăzeci, care vorbesc atît de răspicat şi, în acelaşi timp, atît de nuanţat despre cumplita mizerie morală a comunismului (şi postcomunismului) românesc, nu vor mai putea fi considerate drept o simplă mărturie, circumscrisă istoric şi socio-cultural, a unui ex-„cetăţean român de origine germană“. Va trebui să recunoaştem că avem de-a face cu perspectiva unei autoare în a cărei conştiinţă s-a recunoscut întreaga lume civilizată – şi care ne oferă, deci, într-o formă de o remarcabilă consistenţă estetică, judecata acestei instanţe ideale asupra barbariei şi obscenităţii criminale a comunismului în general şi a comunismului mioriţard, neaoş rrromânesc, al lui Nicolae Ceauşescu în particular.

Nimeni nu va mai putea susţine în mod credibil că oroarea faţă de România fascisto-comunismului ceauşist exprimată de Herta Müller în cărţile ei ar putea proveni pur şi simplu din diferenţa de exigenţe sau de ,,sensibilitate“ dintre urmaşii coloniştilor germani şi populaţia băştinaşă. Nimeni nu va mai putea nega evidenţa că protestul artistic, politic şi moral al Hertei Müller reprezintă, pur şi simplu, reacţia decenţei şi a demnităţii umane esenţiale (a unei demnităţi fireşti, naturale, fără poză, fără declamaţii) împotriva cruzimii şi a prostiei esenţiale.

Prin puterea de a reuni complexitatea cu claritatea în reprezentarea conştiinţei morale, Herta Müller este unică şi irepetabilă. Faptul că i-a fost decernată cea mai prestigioasă distincţie literară a planetei reprezintă, pur şi simplu, o victorie a libertăţii asupra tiraniei şi a binelui asupra răului.