În cartea sa intitulată Rumeurs.
Le plus vieux média du monde, Jean-Noël Kapferer descrie,
printre altele, cum cele mai multe dintre zvonuri au drept sursă un
fapt în genere îngrijorător. Just! Şi, cum prin însăşi
natura sa zvonul determină mobilitatea atenţiei grupurilor, aceste
grupuri încearcă mereu să reconstituie un puzzle alcătuit
din crîmpeie de informaţie. Cu cît lipsesc mai multe
piese, cu atît inconştientul colectiv va atîrna mai greu
în interpretare. Iar din contră, cu cît numărul
pieselor este mai mare, cu atît interpretarea va fi mai aproape
de realitate.
Mi-am amintit aceste afirmaţii
deunăzi, cînd un prieten s-a apropiat de mine cu o privire
extrem de îngrijorată, căutînd parcă liniştea în
ceea ce eu urma (şi ar fi trebuit să ştiu) să îi răspund:
„Ai auzit ce zic ăştia la TV? Se pare că este foarte dureroasă
treaba cu criza asta economică! Toată lumea vorbeşte despre un nou
Război Mondial, pentru că aşa s-a întîmplat şi în
’30! Se pare că numai un mare război poate pune capăt unei
asemenea recesiuni!“. Departe de a-mi suspecta prietenul de
nepricepere intelectuală, mi-am dat seama că în mintea lui, a
mea şi, mai mult ca sigur, a multor altor oameni se amestecă mai
multe tipuri de informaţie, care, din zvon în zvon, din
confuzie în confuzie, pot înrăutăţi situaţia, şi aşa
suficient de nefericită.
Precedentul cu anii ’30 nu se
susţine
Am încercat să-i rezum
prietenului meu, cît mai simplu cu putinţă, cu o pricepere
economică, recunosc, ce ţine mai degrabă de intuiţie şi de o
oarecare
cunoaştere a unor precedente istorice, că posibilitatea
unui război este într-adevăr reală, însă asta nu
trebuie dedusă drept o consecinţă sine qua non. Războaiele au, ca
şi cutremurele, o iminenţă aparte, însă ele nu sînt
şi nici nu trebuie să fie o preocupare permanentă pentru populaţia
atît de ocupată cu nimicurile cotidiene.
Precedentul invocat de amicul meu
trebuie, aşadar, despărţit în două, pentru a putea fi just
înţeles. În primul rînd, da, este adevărat că
între cel de-al Doilea Război Mondial şi ceea ce englezii
numesc The Great Depression din anii ’30 a existat o relaţie
extrem de intimă; însă această intimitate ţine mai degrabă
de o retorică pe care contextul socio-economic a făcut-o posibilă.
Lumea întreagă ieşise cu puţin timp în urmă din
Marele Război, iar consecinţele acestuia au dus în primul
rînd la o fărîmiţare a pieţei internaţionale.
Interesele naţionale erau puse pe primul loc, nemaiexistînd
nici o ţară care să stabilizeze sistemul economic mondial, aşa
cum făcuse Anglia, de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi
pînă în primul deceniu al secolului al XX-lea.
Dincolo însă de chestiuni
economice pure, ce ţin de rate ale inflaţiei, ale şomajului, de
datorii externe către SUA şi Marea Britanie etc., statele naţionale
s-au închis în propriile lor proiecte sau, în alte
cazuri, în propriile lor drame. New Deal-ul lui Roosevelt, pe
de-o parte, Rusia stalinistă, pe de altă parte; cea de-a treia
Republică Franceză „împărţită“ între stînga
comunistă şi dreapta, pe de-o parte, Germania nazistă şi Italia
lui Mussolini, pe de cealaltă parte. Dincolo de neajunsurile
economice şi politice, avem de-a face, în anii ’30, cu o
dramă socială gigant, tradusă prin frustrările generaţiei, care
îşi găseşte supapele în culpabilizarea lumii
capitaliste şi burgheze pentru toate consecinţele războiului.
Nimic mai potrivit pentru ca discursurile radicale să prindă, să
ideologizeze şi să îşi găsească breşele, facilitînd
ascensiunea spre puterea discreţionară prin sprijinirea figurilor
dictatoriale.
În al doilea rînd, trebuie
recunoscută „calitatea“ celui de-al Doilea Război Mondial de a
fi produs un boom tehnologic! Nevoia raţională a fiecărei părţi
implicate în conflict (SUA, Marea Britanie, Japonia, Germania
şi Rusia) de a-şi depăşi oponenţii pe toate planurile a însemnat
investirea unor sume uriaşe în cercetare şi în
dezvoltare, în proiecte dificile, care au primit finanţare
fără rezerve. Născociri care, înainte de al Doilea Război
Mondial, erau privite cu neîncredere (cum ar fi motorul cu
reacţie prezentat de Coandă în 1910, la Paris, şi
cercetările lui Frank Whittle, în anii ’30) au fost
realizate. Se adaugă: radarul, utilizarea pe scară largă a
penicilinei, primii paşi în electronică, cauciucul sintetic,
uleiul sintetic, tehnologia nucleară etc.; toate acestea au
modificat, în mod accelerat, evoluţia omenirii, mult mai mult
decît în cei 200 de ani anteriori.
Din toate acestea a rezultat bunăstarea
relativ generalizată din anii ’50. consecinţa indirectă a
surplusului de după război: fabrici care în timpul războiului
se ocupau cu producţia de tancuri produc acum maşini de spălat şi
săpun, aeroporturi militare cu piste betonate (ridicate în
grabă în toată Europa) au fost transformate în
aeroporturi civile, vase uriaşe de război au ajuns cargoboturi, mii
de kilometri de cale ferată şi drumuri, plus psihologia colectivă,
care, după şase ani de iad, se vedea într-un soi de paradis
terestru (exemplul Germaniei e concludent: sleită de război, ţara
a ajuns printre marile puteri economice ale Europei într-un
timp relativ scurt).
Creditele ipotecare şi mărinimia băncilor
Aceste aspecte nu trebuie ocolite
pentru a înţelege just starea lumii în care noi trăim
azi. Criza economică în desfăşurare are alte surse decît
cea din anii ’30,
dacă luăm în seamă starea de ansamblu a
societăţilor. Sînt nenumărate articole din Occident care
insistă în a sublinia acest lucru: începînd cu
„The Roots of the Crisis: How did Wall Street get into this mess?“
al lui Michael Flynn, continuînd cu „Confused on the origins
of this Wall Street crisis?“ al lui Tracy Coenen şi terminînd
cu „Credit Crisis – The Essentials“ din The New York Times.
Una dintre justificările diferenţei,
scrie Michael Flynn, este aceea că în 1932, atunci cînd
Guvernul SUA a „scos din mocirlă“ sectorul bancar,
productivitatea scăzuse cu 45%, iar somajul era la un nivel uimitor
de 24%. Astăzi, productivitatea este la un nivel net superior, iar
şomajul, la un modest 6,1%.
Abandonînd comparaţia şi
revenind la prezent, cauza acestei crize din 2008 nu este nici
decadenţa capitalismului, nici starea de derivă în care s-ar
putea afla America. Ceea ce se întîmplă acum pe Wall
Street este pus de către economiştii americani pe seama depozitelor
bancare asigurate prin credite ipotecare. Prin acest mecanism
economic s-au cumulat o serie de ipoteci de la diferite bănci, care
au fost vîndute apoi mai departe, ca o investiţie de sine
stătătoare. Ipotecile care făceau parte din aceste investiţii
erau titluri imobiliare şi păreau sigure; însă, cum
oficialii guvernamentali au avansat ideea că este mai bine să deţii
în proprietate o casă decît să stai cu chirie, au
existat tot felul de presiuni, aşa încît acordarea de
credite ipotecare să fie accesibilă oricui. Încurajările
guvernamentale au facilitat obţinerea acestor credite de către
oricine dorea acest lucru. Cererea de case a crescut tot mai mult şi,
pe cale de consecinţă, preţurile proprietăţilor au săltat,
ajungîndu-se pînă în punctul în care o
proprietate evaluată acum cîţiva ani la nu mai mult de
100.000 de dolari americani să valoreze astăzi nu mai puţin de
400.000-500.000 de dolari. Un preţ, pe de o parte, artificial, iar
pe de altă parte, de neacoperit pentru o familie americană cu un
venit anual mai mic de 45.000 de dolari. Iar creditele ipotecare
acordate cu mărinimie şi ipotecile neacoperite de sume reale au dus
băncile spre faliment.
Adevărat, cauzele, dar şi efectele
sînt mult mai variate şi mai profunde faţă de modul în
care au fost ele descrise mai sus. Pentru ca efectele perverse ale
zvonisticii să fie diminuate, problema angoasantă a crizei actuale
trebuie tratată cît mai riguros şi supusă cît mai
puţin cu putinţă miştourilor ieftine sau constatărilor
belicoase, de genul celei care îi aparţine preşedintelui
Rusiei, Dimitri Medvedev: „It is precisely the gap between the
United States’ formal role in the world economy and its real
capabilities that was one of the key reasons for the current crisis.
ş...ţ Russia is a global player. We understand our responsibility
for the fate of the world and want to participate in forming the
rules of the game, not because of so-called imperial ambitions, but
because... we have the resources“. Nici nu mai e nevoie de
traducere ca să înţelegem că Rusia îşi freacă
mîinile de plăcere cînd americanii au probleme...
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters