OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Daca ar fi fost sa apara in Franta, atunci, in anii ’50, cind a fost de fapt scris, in limba franceza, romanul Mots à mot al Monicai Lovinescu ar fi facut pereche perfecta cu Orwell, 1984. „...in niste zile de vara cumplita din 1950, cind agatam cearceafuri ude la fereastra pentru iluzia unui fior de aer, am citit, publicat absurd de Gallimard intr-o colectie de plaja si vacanta, 1984 de George Orwell, cea mai realista, mai intolerabila descriere a starii de fapt si de cosmar de care fugisem. [...] cartea lui Orwell, orice refugiat din Est n-o citea, o traia, se transforma in acel «ultim om» si odata cu el se pregatea sa dispara“ (Monica Lovinescu, La apa Vavilonului). insa manuscrisul tinerei de 32 de ani este „respins politicos“, cum scrie Ioana Parvulescu in prefata, de editorul francez, fiind judecat drept „prea modernist“! – ceea ce, dupa 1984, publicat de Gallimard ca roman de vacanta, aproape ca nu mai are de ce sa mire pe nimeni.
Au trecut mai bine de 50 de ani, si iata ca manuscrisul ajunge in Romania, este tradus si, in sfirsit, publicat.

O jumatate de secol care a demonstrat, inca o data, ca realitatea istoriei poate intrece in cruzime, ura si absurd orice fictiune. O jumatate de secol care a facut din verdictul initial, „prea modernist“, exact contrariul „prea realist“. Dar aceasta lectura a Cuvintului din cuvinte in cheia parabolei unei lumi totalitare nu este singura; e o optiune, care poate sa domine sau nu asupra altor o mie si una de lecturi posibile atunci cind citesti un roman foarte bun.
Monica Lovinescu – prozatoare nu e doar o sintagma in plus intr-o fisa de autor din care aflam deja despre prozele ei scurte si despre romanul aparut in Revista Fundatiilor Regale. Romanul Cuvintul din cuvinte confirma o vocatie temperata voluntar, cu luciditate maxima, atit de taioasa incit, se pare, a schimbat un destin. Citi dintre scriitori pot duce relatia lor cu scrisul pina pe pragul ultim, al intrebarii lui Rilke: „«Spovedeste-te tie insuti: daca scrisul ti-ar fi interzis, ai muri? in ora cea mai tacuta a noptii pune-ti aceasta intrebare». Mi-o puneam nu doar in noaptea adinca, ci ori de cite ori intriga unui roman se inchega fara voia mea [...]. Orice proiect te culpabiliza. [...] Mi-am refuzat luxul fictiunii poate si pentru ca istoria impunea alte figuri ale mortii. [...]. intrebarea lui Rilke fusese inghitita de istorie“. Interdictia estetica a lui Rilke este dublata de obligatia morala: „Nu-mi mai trebuia interdictia lui Rilke. O aveam acum pe cea a Istoriei“. (La apa Vavilonului).

Cuvintul din cuvinte, publicat acum, in 2007, intregeste pina la perfect profilul unui om exceptional, exemplar. in tesatura de parabole, metafore, cuvinte, se lasa intrezarit raspunsul la intrebarea lui Rilke – Ai muri daca...? – Da. Pentru ca fiecare pagina e scrisa, cu disperare, impotriva acelor „figuri ale mortii“ impuse de istorie: „Credeti ca se va duce sa ma denunte? Ca nu voi fi niciodata logodnica? Ca nu voi cunoaste niciodata odihna? Ca nu voi avea parte de un sarpe aducator de moarte? Ca voi fi condamnata sa rid asa toata viata, ca nu voi avea o clipa de intristare, nici macar una? Credeti, intr-adevar? E singura mea intrebare: voi avea dreptul, cindva, sa fiu disperata? Macar o data? M-as multumi cu atit“.