Se spune că atunci cînd Dumnezeu
a zidit lumea, a răsturnat sacul cu minuni în locul unde este
acum România. Uimit şi puţin şocat de bunăvoinţa excesivă
a Creatorului, un înger îl întrebă: „Ce faci,
Preasfinţite, le dai prea multe!“. La care Dumnezeu i-ar fi
răspuns: „Stai să vezi ce conducători le dau!“.
Scena politică românească e
plină de actori, unii chemaţi, alţii aleşi, mulţi
nerevendicîndu-se de nicăieri. Un om politic, în
înţelesul strict al cuvîntului, este acel individ care,
prin conduită, ţinută şi prezenţă publică, reprezintă un
model pentru societate. Mai mult, este cel care are viziune despre
organizarea nevoilor colective. Politicianul, în sens
peiorativ, este acel individ veros, hulpav şi rău. Cel din urmă nu
trebuie descris în cîteva rînduri, în
erzaţuri de revistă, oricum se lăfăie la ore de vîrf şi de
maximă audienţă pe toate televiziunile. Mi-am propus să nu scriu
despre o astfel de creatură, atît de cunoscută, ci despre
omul politic – idealul de împlinire profesională, acel
personaj care şi-a făcut un cult din munca lui şi care poate
ajunge un bărbat de stat sau, de ce nu?, o femeie de stat. Margaret
Thacher, poreclită Doamna de fier, mai este şi acum un model pentru
tinerii aspiranţi din insulă.
O zi din viaţa unui astfel de om este
necunoscută marelui public. Dacă nu apare la televizor, nu înseamnă
că nu există. Fără priceperea şi munca sa, societatea nu ar
putea împinge înainte limita dezirabilului. Din orice
punct de vedere, putem identifica o diferenţă netă între el,
omul politic de condiţie şi cel pe care-l ştie toată lumea.
Principalele sale calităţi sînt pragmatismul şi viziunea. Nu
orice om politic poate ajunge om de stat. Dar, pentru a-şi proiecta
o astfel de aspiraţie, el trebuie să-şi gîndească şi să-şi
măsoare parcimonios paşii. Cine nu ar vrea să devină un Adenauer,
un de Gaulle, un Robert Schumann?
Mulţi tineri sînt atraşi de
facultatea de Ştiinţe Politice, fără a avea noţiunile minime
despre misiunea, rolul şi atribuţiile acestei profesii. Vina nu
este numai a sistemului de învăţămînt, ci şi a
părinţilor care caută baloane de spumă în mări moarte.
Sigur că dorinţa de îmbogăţire
rapidă, facilul în dauna performanţei, fuga după notorietate
cu orice preţ, adrenalina din aerul înălţimilor, exotismul
lumii himerelor, basmele populare cu eroi fac iluziile mai vandabile.
O zi din viaţa unui om politic normal nu e spectaculoasă, de aceea
nici nu produce rating.
Cine vrea să facă o astfel de
carieră, trebuie să înţeleagă de ce aripile lui Icar s-au
topit cînd s-a apropiat mai mult de soare, de ce Socrate nu a
condus niciodată cetatea, de ce Caragiale era certat cu regele şi
cu toate partidele, de ce Infernul lui Dante seamănă mult cu lumea
politică de azi, de ce Orwell, creatorul lui Big Brother, şi-a
turnat la bătrîneţe rudele şi prietenii.
O zi din viaţa unui om politic normal
e plină de semnificaţii, fără a avea culoare şi exotism.
Dimineaţa ajunge întotdeauna la ora exactă la serviciu. Nu
are gărzi de corp şi nici şofer la scară. Ştie ce înseamnă
corectitudinea şi banul public. Merge cu metroul, rar cu taxiul. În
birou îl aşteaptă rapoarte, sinteze şi prognoze. Agenda
întîlnirilor e extrem de riguroasă, planificată din
timp, negociată cu partenerii sociali şi permanent în acord
cu fişa postului.
Bruxelles-ul a creat, prin instituţiile
sale fundamentale, birocratul politic – acel funcţionar care
munceşte anonim la proiecte colective. Este bine plătit, dar nu are
o recunoaştere directă şi palpabilă din partea marelui public.
Munca sa este de rutină. Individul nu este decît o rotiţă
dintr-un mare angrenaj. Lucrează departe de casă, într-un
babilon informaţional şi relaţional. Vorbeşte la perfecţie cel
puţin două limbi de circulaţie internaţională şi este pregătit
pe domenii specifice. Are ierarhii bine consolidate. Poate urca
poziţii, dar trebuie să dovedească mari calităţi şi putere de
muncă.
Un astfel de personaj nu are business
lunch-uri udate sau stropite cu vinuri alese. Nu iese în
localuri scumpe. Cafeaua şi-o bea printre picături, nu beneficiază
de sinecuri. Pentru un astfel de om nu există ore de plutit şi de
urmărit Discovery sau Animal Planet. Navighează pe Internet numai
în căutarea unor soluţii practice la munca sa de rutină.
Cunoaşte mai bine site-ul europarl. europa.eu decît pe acelea
de download de filme sau muzică.
Performanţa sa se măsoară în
timp. Numai atunci cînd politicile publice rezolvă o nevoie
socială se poate vorbi despre o misiune îndeplinită. Munca sa
nu e la vedere. Depinde de condiţiile sociale, de interacţionări
instituţionale, de factorii de mediu şi de deciziile mai marilor
zilei. De unul singur nu reuşeşte. El nu e decît un ziditor.
Prin tenacitate şi clarviziune aşază postamentele noii
construcţii. Pentru că de prea multe ori normele politice sînt
defectuoase, trebuie să cîrpească şi nu poate să aducă
noul, fragmente originale. Activitatea sa poate să se ducă pe
copcă, în plină glaciaţiune economică, dacă nu este în
acord cu linia politică a partidului sau a coaliţiei de la putere.
Sigur că el poate avea o activitate minuţioasă şi în
opoziţie, acolo unde – vorba lui Corneliu Coposu – „se
formează marile caractere“. Un om instruit şi căruia îi
pasă de viaţa cetăţii ştie cînd, cum şi unde să se
indigneze. Are deschise facultăţile mirării şi ştie de unde
să-şi dobîndească, de cele mai multe ori, cunoaşterea. Un
profesionist al acestei arte nu este un dogmatic, ci un vizionar, nu
e nici un stoic, doar un iubitor de oameni. Nu poţi să devii un om
de stat dacă ai agorafobie şi dispreţ faţă de lume. Nici să fi
fost în tinereţe un Casanova, un dandy şi acum să-o faci pe
milostivul. Oricînd o fotografie poate apărea de la
petrecăreţii trecutului, oameni care vor să-ţi mai taie din elan.
Nu ziarele sînt vinovate, ci personajul care nu a avut, la
timpul respectiv, măsură.
Omul politic modern este un om
interesat mai mult de ceilalţi decît de propria împlinire.
Ideea că din politică poţi face mulţi bani e efemeră. Viitorul
va fi rezervat nu numai oamenilor cu măsură, ci şi acelora
instruiţi pentru a deveni lideri.
Munca de zi cu zi a unui om politic
normal are anduranţă în timp şi realizează, numai să
existe răbdare, schimbări spectaculoase în viaţa indivizilor
comunităţii la un moment dat.
Omul care doreşte să atingă nivelul
cel mai înalt politic, să ajungă un adevărat bărbat de
stat, să conteze cu adevărat în istoria planetei, trebuie să
se sacrifice pe sine pentru binele public.
În aceste condiţii, mai vrea
cineva să devină om politic normal?
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters