OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Take your time. Ia-ti timpul tau!“. Un calc simpatic, urmat de un smiley care ma amuza suficient cit sa zgindar dualitatea semantica a expresiei. Pentru ca, de grabit, chiar nu ma pot grabi. Printre idei si imagini, incerc sa ma instalez in Bucurestiul lui Tudor Mavrodin. „Take your time“, ma pasuieste ultimul e-mail, intuind parca faptul ca ma plimb pe strazi familiare, impregnate insa de o nefamiliaritate un pic romantica, un pic intimidanta, un pic rezistenta la asediul unui intrus. Nu vreau sa ma grabesc. Vreau sa delimitez, literal, la modul propriu, epurat de orice gramaticalitate, un timp al meu intr-un fluid imagistic pe care navighez, deocamdata, la intimplare...
„Acesta este Bucurestiul meu.“

Un Bucuresti decrepit, subiectiv, cazut in letargie si ros pe dinauntru de modernitatea care-si face loc, asa, ca viermele din poezia lui William Blake, in inima rozei... Ma intreb daca nu traim, fiecare, in orasul nostru, conotat, bolnav de iubirile noastre, fisticit de sarutari adolescentine si cutremurat de seismele noastre interioare, ritmice si intense, ca bataia exacerbata a unei inimi.
Ma uit la fotografiile lui Tudor si incerc sa identific ornamente, cladiri rectangulare care se pliaza pe amintirea mea blurata de timp a unei indepartate Place des Vosges..., geamurile sparte, carnatia gri a unei cladiri obosite de povestile care i se catara, ca o iedera nevazuta, pe ziduri... Pina cind renunt, constienta ca nu asta e ideea.

Ce ne propune Tudor Mavrodin e un jurnal vizual subiectiv, nu o intersectie de imagini, nu satisfactia recognoscibilului, nu un demers turistic, nu o efuziune sociala din seria betoanelor care sufoca Micul Paris. La un moment dat, nu mai are importanta daca ai trecut si tu pe acolo, daca emotiile coincid, daca acelasi cer plumburiu se itea printre crestetele plesuve a doua case darapanate.
Marturisesc ca, citind textul lui Tudor ca pe un corolar al celuilalt text, cel vizual, m-am trezit plonjind intr-un citat din Camil Petrescu. O casa e... ca un „corp omenesc, deschis pe masa de operatie“. Voyeur, fara a fi invaziv, obiectivul aparatului de fotografiat surprinde pulsatia abia perceptibila a unor vieti suspendate intr-o saga citadina.
„Acesta este Bucurestiul meu“, spune Tudor Mavrodin.

Cititi integral recenzia Ioanei Baldea
si descarcati gratuit cartea lui Tudor Mavrodin, Bucurestiul care a fost,
la http://editura.liternet.ro.