OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Festivalul Enescu va oferi, pe linga numeroase (re)intilniri cu artisti romani si straini de mare valoare, pe care melomanii romani au avut prilejul sa-i aplaude de-a lungul anilor, si surpriza unor invitati care se vor afla pentru prima oara pe scenele noastre. Printre acestia se afla si doi solisti al caror renume s-a construit pe coordonate aparte, avind insa ca numitor comun performanta si impactul puternic asupra unui public extrem de divers.
Cu siguranta, spectatorii vor fi incintati sa o asculte „pe viu“ pe Julia Migenes, cea care, cu citiva ani in urma, a dat viata irezistibilei eroine din opera Carmen de Bizet transpusa pe pelicula de regizorul Francesco Rossi, parteneri fiindu-i Placido Domingo si Ruggero Raimondi, inregistrarea fiind realizata in compania Orchestrei Nationale a Frantei (care va evolua in ultimele zile de Festival) sub bagheta dirijorului Lorin Maazel, o veche cunostinta a publicului nostru.

Mignona, zvelta, languroasa si insinuanta, dansind cu un temperament si o senzualitate ce tradau o ardenta aparte, cintind in aceeasi maniera seducatoare, murmurind ca pentru sine ariile, dezlantuindu-se doar in momentele de furie si disperare, solista aducea ceva foarte special dar inconfundabil, desi nu era o frumusete, iar glasul sau nu avea un timbru deosebit. Dar aceasta combinatie usor bizara (al carei secret se afla, probabil, si in faptul ca mama sa este portoricana, iar tatal grec), a atras atentia din primul moment unor maestri care au intuit imediat talentul si disponibilitatile sale artistice. Nascuta in SUA, traversind o copilarie dificila, a fost atrasa inca din copilarie de muzica si dans, debutind la doar citiva ani in rolul copilului din opera Madame Butterfly de Puccini. Norocul i-a suris, fiind remarcata de celebrul Leonard Bernstein, apoi a cintat pe Broadway in minunata sa Poveste din Cartierul de Vest, dar si in Scripcarul pe acoperis, ajungind apoi sa debuteze la Metropolitan in dificilul rol titular din opera Lulu de Berg – scris parca anume pentru ea –, succesul fiind reeditat si la Staatsoper Viena (unde a si realizat inre-gistrarea pe disc), triumfind apoi in Salomeea de Strauss regizata de Maurice Bejart la Geneva, cucerind in filmul Carmen care a facut inconjurul lumii (coloana sonora pri-mind, de altfel, Premiul Grammy).

Discurile sale inregistrate la Paris, Dresda, Barcelona sau Viena sub baghete de renume printre care Georges Pretre, Lorin Maazel, dar si Lawrence Foster, la celebre case precum Sonny Classical, Erato, Warner, BMG Ariola, DECCA, RCA, Acanta, CBS, Polydor, au fost vindute in mii de exemplare. Stilul sau atit de nelinistit si vulcanic, dar si expresivitatea fascinanta, au condus firesc la abordarea genului musical-ului (un exemplu elocvent fiind Omul de la Mancha realizat alaturi de acelasi Placido Domingo, dar si de Samuel Ramey), precum si a spectacolului cu un singur personaj, trecind cu usurinta de la Vocea umana de Poulenc la acel „One Woman Show“ prezentat la Paris si in mai toate tarile francofone. A creat, de asemenea, un spectacol care, sub titlul Pasiuni latine, a propus o inlantuire languroasa de melodii cubaneze, flamenco, tango etc., apoi a imaginat La Argentina Tango, productie pe care o va prezenta si in Festivalul Enescu, in 5 septembrie, pe scena Teatrului National, in compania Cvintetului „Tiempo sur“ si a dansatorului Jose Castro. Si va fi, cu siguranta, un moment de neuitat, pentru ca Julia Migenes va cinta si va dansa pe muzica de Astor Piazzolla sau Alberto Ginastera, intr-un show unic in felul sau.

Violonistul Nigel Kennedy este, la rindul sau, imposibil de comparat cu vreun alt confrate, nonconformismul sau traducindu-se prin aparitii socante pe podiumul de concert – fie imbracat in „blugi“ sau cu o tunsoare (probabil) punk, fie plimbindu-se pe scena in timp ce cinta –, surprinzind insa si prin ori-ginalitatea interpretarii muzicale – cine a ascultat discul sau cu Anotimpurile de Vivaldi a remarcat, fara indoiala, nu doar virtuozitatea sa extrema, ci si „divagatiile“ pe care le face, revenind apoi la spiritul partiturii cu un firesc deconcertant. Nascut la Brighton – Anglia, protejat al legendarului Yehudi Menuhin, s-a perfectionat la Juilliard School – New York, apoi s-a lansat intr-o cariera spectaculoasa, fiind aplaudat frenetic in Europa, America, Asia sau Australia, colaborind cu marile orchestre ale lumii, realizind discuri rasplatite cu Discul de aur, „Discul anului 1985“ selectat de „Gramophone Magazine“ si „cel mai bun album clasic al anului“, intrind chiar si in „Guines Book“, pentru ca acea inregistrare cu Anotimpurile s-a editat in 2 milioane de exemplare, fiind cel mai bine vindut disc clasic din toate timpurile.

Artist exclusiv EMI, abordeaza un repertoriu extrem de divers, de la marile concerte clasice si romantice la creatia engleza de secol XX, fiind atras deopotriva de muzica de camera dar si de jazz, aparitiile sale in Festival urmind sa constituie o dovada elocventa in acest sens, pentru ca melomanii il vor asculta in Dublul de Bach (alaturi de violonistul Remus Azoitei), apoi in Concertul de Elgar, apoi intr-un program de jazz ce va include creatii proprii si aranjamente pe care le-a realizat dupa piese de Jimmy Hendrix, Duke Ellington s.a., precum si piese de Jarek Smietana, cu ansamblul caruia va colabora in acel „jazz project“ care ii va convinge si pe cei mai sceptici ca Nigel Kennedy poate fi incandescent in orice partitura. Putini stiu ca violonistul a fost in Romania, in Banat, in urma cu citiva ani, pentru a filma in orasul natal al lui Bela Bartok – Sinnicolau Mare – pentru o productie filmata dedicata renumitului compozitor. In stilul sau specific, a surprins o lume intreaga cind s-a retras brusc, in 1992, din viata muzicala, revenind apoi la fel de imprevizibil, dar triumfator, in 1997. Este greu de crezut, dar Nigel Kennedy face de fapt lucruri foarte serioase, obtinind in anul 2000 un important premiu „pentru inalta contributie in muzica britanica“, devenind, in acelasi an, director artistic al Orchestrei poloneze de Camera (functie pe care anterior o detinuse Menuhin). In 1991 a lansat o carte autobiografica, iar un an mai tirziu, EMI a realizat Portretul lui Nigel Kennedy, ambele prezentindu-l… asa cum e – spectaculos, dornic sa socheze, dar… un mare artist.