Observator cultural a ajuns la numărul 500 – iată o ştire,
despre cum se poate supravieţui cultural în vremuri de restrişte, o ştire care
nu va face însă nici un fel de rating. Supravieţuirea noastră nu ar fi fost
posibilă fără implicarea şi entuziasmul tuturor celor care – redactori şi
colaboratori – au contribuit, de-a lungul a aproape 10 ani de existenţă a
revistei, la conturarea profilului distinct al Observatorului. Le mulţumesc lor
şi le mulţumesc cititorilor noştri, tuturor celor care, citindu-ne, ne dau
speranţa că acţiunea culturală e necesară şi produce, în timp, consecinţe. Le
mulţumesc, de asemenea, celor care au investit în Observator cultural şi
financiar, precum şi celor care au contribuit la menţinerea noastră pe scena
publică, redirecţionînd 2% din impozitul pe venit în contul revistei.
Săptămînă de săptămînă facem revista cu convingerea că în
societatea contemporană e nevoie de dialog şi de spirit critic, de luciditate
şi echilibru, de libertate de gîndire şi de libertate de expresie reale, nu
doar mimate.
Avem nevoie de modele culturale, de rectitudine morală şi de
competenţă şi, mai ales, avem nevoie să gîndim pe cont propriu. Nu avem
pretenţia că sîntem infailibili, se poate ca uneori opţiunile şi acţiunile
noastre să deranjeze – dar nu ne-am propus să fim o gazetă confortabilă şi
călduţă, ci ne-am asumat dificila misiune de a spune lucrurilor pe nume, uneori
chiar cu riscul de a greşi sau de a supăra pe mulţi. Într-o lume dezlănţuită şi
pe o piaţă media dominată de tabloide, am cultivat calitatea şi decenţa şi,
chiar şi atunci cînd am criticat (persoane, atitudini, cărţi, evenimente), nu
ne-au lipsit buna-credinţă şi onestitatea. Am mizat pe spiritul critic şi
pentru că sîntem convinşi că acesta este indispensabil unei culturi mature. Nu
de alta, dar, în absenţa spiritului critic, am rătăci nedefinit prin smîrcurile
encomioanelor şi ale pamfletului.
Şi ei au trecut pe aici, într-o ordine cronologică
aproximativă: Ion Bogdan Lefter, Carmen Muşat, Gheorghe Crăciun, Cristian
Munteanu, Victoria Luţă, Paul Cernat, Diana Soare, Anamaria Popescu, Olga
Machin, Delia Donen, Ela Petraşcu, Corina Mîţă, Ruxandra Mihăilă, Diana
Simionescu, Lidia Lupescu, Tudor Jebeleanu, Răzvan Pahonţu, Gabriela Burtea,
Roxana Stoica, Anamaria Al-Ghafri, Svetlana Cârstean, Raluca Alexandrescu,
Anamaria Sandu, Mihaela Michailov, Cristina Ionică, Ovidiu Şimonca, Doina
Ioanid, Alexandru Matei, Ciprian Ciucu, Adina Diniţoiu, Arina Petrovici,
Florina Pîrjol, Iulia Popovici, Ovidiu Drăghia, Maria Vlădulescu, Daniel Cozma,
Alina Marc, Sorana Sorta, Marcela Graţianu, Răzvan Popescu, Ruxandra Ana, Iolanda
Bob, Cristian Cercel, Silvia Dumitrache, Cezar Gheorghe, Andreea Răsuceanu,
Mirela Vişan, Smaranda Şchiopu, Cristian Cosma (un cristian), Claudiu
Sfirschi-Lăudat, Nicu Rotaru, Niculae Zăpuc, Petre Apostol, Jean Harris, Delia
Ungureanu, Sorin Cucerai, Cătălin Solescu. Din 2005, în Consiliul consultativ
al revistei s-au aflat Sorin Alexandrescu, Ştefan Borbély, Paul Cornea, Caius
Dobrescu, Mihaela Anghelescu Irimia, Liviu Papadima.
Promitem că ne vom încăpăţîna să apărem în continuare, în
pofida crizei economice şi a crizelor periodice din viaţa noastră publică.
(Carmen MUŞAT)
Mircea Horia Simionescu
Acest 500 imprimat pe frontispiciul numărului de faţă mă
înfioară, geometric mîngîios, ca deschiderea pe cer a unui curcubeu
rezumîndu-mi biografia. Biografia de ziditor a nenumărate reviste manuscris,
pentru că, de-a lungul a şase decenii, am mestecat culori şi am clădit,
niciodată sprijinit tehnic, la proiecte literare de anvergură, căutînd să
depăşească momentul istoric. Am trăit şi acum le adun sentimentele diferitelor
vîrste ale constituirii revistelor niciodată însă duse la bun sfîrşit.
Retrospectivă a acestei superbe aventuri tipografice, o am
acum în amintirea felului cum numai la o distanţă de un nivel al imobilului în
care locuiesc s-a născut, a crescut, s-a împlinit Observatorul cultural, parcă
vrînd să-mi demonstreze sentimental în primul rînd, intelectual, mai apoi,
îndrăzneala proiectelor artistice. Satisfacţie deplină să-ţi vezi în act
dorinţele tinereşti, să-ţi recunoşti bucuriile literei imprimate.
Observator cultural, revistă admirabilă, luminată din toate
părţile (de aici şi comparaţia cu curcubeul), rezumatul unor dorinţe şi unei
voinţe de o viaţă. E prea puţin a le urasănătate şicutezanţă
constructorilor acestei publicaţii, aş spune că este nevoie de sentimente
speciale, mai adînci şi mai ample pentru cei care au gîndit şi lucrează la
schela unui edificiu al ideilor frumoase.
Cele mai calde şi frăţeşti urări de viaţă lungă tuturor
celor care gîndesc atît de gingaş şi solid.
Nora Iuga
Am scris pe hîrtie 500. Şi mă joc cu numerele: cifra 5
seamănă cu litera S, de la sărbătoare, de la salvare, de la speranţă, de la
săptămînă, de la salut sau de la salute! Cuvintele au venit de-a valma, aşa cum
le-a fost voia, ca la sindrofie, iar S. Că la mine e mereu aşa – uşa larg
deschisă – şi uite că toate fac parte din familie... Dar ce-ar fi s-o iau
altfel, nu pe grafie, pe sumă şi pe semn, adică pe semnificat şi pe
semnificant. Şi iar dau de S. Vreau să spun că 500 e ca paharul cu licoarea
bahică oprită la jumătate. Avem, aşadar, de-a face cu un pahar pe jumătate plin
sau pe jumătate gol, după limba şi inima preţuitorului – vai, vai, de cînd
locuiesc în Germania am ajuns să vorbesc ca pe vremea genialului Johann
Wolfgang von...
Dar de ce vorbesc de mine, că nu eu am împlinit 500 de ani!
Pe Observatorul ăsta, care-şi vîră nasul şi amuşină peste tot, temeinic,
îndeplinindu-şi misiunea de cîine poliţist cu brio, pe lupul ăsta cu urechile
ciulite tot timpul şi gata de salturi neaşteptate, ca vedeta canină din filmele
copilăriei mele, numită Rin Tin Tin – aş, aici nu mi-a ieşit pasienţa, nu-i
nici un S –, l-am cam îndrăgit de la început... Ştiţi, dragii mei, voi toţi cei
care scrieţi şi citiţi acest organ, organism, aparat, cîine, detectiv, plonjor,
sondor, semafor, în sfîrşit S, că ştiu sigur că există familii de oameni care
se iubesc şi se miros de la distanţă şi sînt legaţi prin lanţul gîndului lor
cel mai ascuns. Aşa e Observatorul ăsta cu mine. Ce lungi sînt braţele lui şi
ce multe, cum strîng ele mîinile atîtor oameni, de la atîţia mii de kilometri
distanţă, de vîrste atît de diferite, Observatorul e ca amorul... „Elle court,
elle court,/ La maladie d’amour,/ Dans le coeur des enfants/ De sept à soixante
dix-sept ans“. Şi uite aşa, înaintăm împreună, cum spune chanson-ul ăsta, cu
tinerii tot mai mulţi şi tot mai buni, ca torentul iute şi rece, aducînd cu el
tot ce-i iese în cale şi domolindu-se, pentru o scurtă bucată de vreme, la cei
mai cu grijă călcători pe semnele anilor, ca să-şi adune iar apele pentru încă
o sută şi încă o sută... Şi parcă văd cum dă paharul pe afară spre bucuria
noastră, că noi sîntem o singură familie şi votăm în toate secţiile la fel, la
anul şi la mulţi ani!
P.S.: Mîine plec la Buenos Aires.
Anamaria Pop
Iată, revista Observator cultural a ajuns la nr. 500! Asta
înseamnă 500 de săptămîni. Cîţi ani? Nu ştiu exact (întotdeauna am fost
repetentă la matematică), oricum... sînt cîţiva... Cu 500 de săptămîni sîntem
mai bătrîni, mai trecuţi prin viaţă, mai bogaţi, graţie gîndurilor şi cuvintelor
ce rodesc în paginile acestei reviste. Nu mai este pentru nimeni o noutate
faptul că Observator cultural este o revistă de ţinută, o revistă de calitate
europeană, o revistă de care este mare, foarte mare nevoie – acest lucru a
devenit ceva firesc. Ceea ce pentru mine, personal, reprezintă ceva în plus (nu
puţin) faţă de acest firesc... este că Observator cultural înseamnă ACASĂ. (Şi,
sînt convinsă că şi pentru alţii). Cu toate conotaţiile acestui cuvînt în
sferele raţionalului şi în sferele sufletului. Nu ştiu cum reuşesc să facă
acest lucru Carmen, şi Ovidiu, şi Iulia, şi Doina, şi toţi ceilalţi..., dar
reuşesc cu brio, or, acest lucru nu e chiar de colea pentru mine, care trăiesc
într-un exil asumat (n-am avut de ales), în care pînă şi-n somn mi-e dor de
ACASĂ. Dragilor! Vă mulţumesc pentru că în fiecare săptămână (iată, deja a
500-a!) mă simt ACASĂ citindu-vă revista. Să trăiţi întru mulţi ani, să aveţi
parte de bucurie şi prosperitate!
Constantin Cristian Bleotu
De ani buni citesc cu interes cronicile literare ale
Observatorului cultural, cu spirit critic articolele politice şi, mai de
curînd, cu „invidie“ colegială interviul revistei. (Felicitări, domnule
Şimonca!) Era să uit nebăgata în seamă – îndeobşte – pagină 2, care îmi aşază
în agenda de lucru una-două manifestări culturale ale săptămînii ce urmează.
Felicitări şi mulţumiri întregii echipe!
Sorin Alexandrescu
Titlul revistei spune mult. Observatorul cultural înseamnă
în acelaşi timp un observator al culturii şi un observator care este el însuşi
un om de cultură. În plus, are o sugestie de unicitate care este adevărată:
vîrsta ei aşa de respectabilă nu i-a atins tinereţea şi vitalitatea. Mă bucur
şi urez Observatorului mai ales să nu se schimbe. La mulţi ani!
Livius Ciocârlie
Provincial pripăşit în Capitală, eram sensibil la gesturile
de bună primire. La Observator cultural am fost întîmpinat, de cîte ori mi-a
apărut o carte, cu neprevăzută generozitate. Sigur că asta mi-a încălzit
sufletul. I-am rămas fidel revistei, o citesc săptămînă de săptămînă. Folosul e
al meu.
Eugen Negrici
Am privit mereu Observatorul cultural ca pe o alternativă
tînără la România literară, care îmbătrînea tot mai vizibil. Observator
cultural e o revistă activă, percutantă, plină de o contemporaneitate vie, care
are redactori simpatici şi tineri.
Daniel Cristea-Enache
E important pentru un săptămînal de cultură să fie citit. Şi
sînt unul dintre cei care-l citesc în fiecare săptămînă, e drept că de cele mai
multe ori pe site, şi nu în forma tipărită. E important ca un săptămînal de
cultură să aibă nişte autori şi nişte semnatari care să fie urmăriţi în
continuitatea acţiunii lor. Pe lîngă Paul Cernat, Ovidiu Şimonca, sînt şi alţi
autori pe care-i urmăresc de la un număr la altul. În sfîrşit, e important ca
un săptămînal cultural să dureze cît mai mult, să aibă o acţiune culturală
întinsă pe cît mai mulţi ani. Să sperăm că, după depăşirea acestei borne 500,
Observator cultural va bifa şi alte repere de durată. Îi doresc succes.
Mircea Martin
O revistă de largă şi competentă informaţie culturală,
orientată spre valorile europenităţii şi cultivînd bunul-simţ, ceea ce în
zilele noastre nu e deloc puţin lucru. Un spaţiu de afirmare pentru tineri,
dintre care e destul să pomenesc numele Biancăi Burţa şi al lui Paul Cernat spre
a da o măsură a talentului şi a acuităţii intelectuale.
Antoaneta Ralian
Sînt o cititoare ardentă a presei culturale. Pentru mine e o
datorie de conştiinţă să fiu la curent cu mişcarea culturală contemporană. Ori
nevoia mea de informaţie e admirabil satisfăcută de Observator cultural. Un
Observator cu mult... spirit de observaţie, cu o largă paletă de informaţie, cu
un bogat potenţial de vibraţie (poftim, i-am făcut şi-o poezie). E o revistă
caracterizată prin vitalitate, vervă, sete de nou, ritm caleidoscopic,
nonanchilozare, nonmanierism, nonconformism, multifaţetată, ca să nu
întrebuinţez tocitul multilaterală, într-un cuvînt – tinereţe. Şi-i doresc să
rămînă la fel pînă la bătrîneţe. Pe mulţi dintre realizatorii de rubrici îi
simt, îi consider prieteni ale căror vizite săptămînale le aştept cu nerăbdare.
Gabriel Dimisianu
Valoarea unei publicaţii este dată de cei care o scriu.
Citesc Observatorul cultural pentru că întîlnesc frecvent în paginile sale, şi
uneori număr de număr, texte semnate de Carmen Muşat (editoriale),Bedros Horasangian,Marius Ghilezan, Marius Oprea, Liviu Ornea,
Călin-Andrei Mihăilescu, Paul Cernat, comentariile despre filme ale lui
Valerian Sava, interviurile lui Ovidiu Şimonca. Nu totdeauna poziţia mea
coincide cu a lor, faţă de un anumeaspect al realităţii social-cultural-politice. Cîteodată, e diferită în
esenţă, dar urmăresc mereu cu interes ce scriu ei în Observator, felul cum văd
ei lucrurile.
După 500 de apariţii săptămînale, Observator Cultural se
impune drept un reper semnificativ al vieţii publicistice de la noi şi al
vieţii de la noi în general.
Virgil Podoabă
Să vă dea Dumnezeu putere să duceţi mai departe proiectul
Observator cultural aşa cum e acum, împotriva tuturor contracurenţilor care ar
dori să copleşească revista şi să o vadă dispărută.
Gabriela Melinescu
Este o probă de foc rezistenţa în timp, timp de 500 de
numere. Observatorul este o revistă foarte serioasă. Carmen Muşat şi Ovidiu
Şimonca promovează pe spaţii largi literatura, iar paginile de critică sînt
multe şi îmi plac foarte mult. Cred că spaţiul alocat cărţilor e foarte
apreciat, mai ales de tineri. E o revistă nu doar bună, dar şi polemică. E un
fel personal de a fi, aşa cum fiecare revistă are orginalitatea ei. N-am
înţeles niciodată de ce există polemica (şi de o parte şi de alta) dintre
Observator cultural şi România literară. Urez Observatorului felicitări pentru
cele 500 de numere, la mulţi ani şi la mai bine! Dacă se poate.
Gabriela Adameşteanu
Mi se pare ciudat că Observator cultural serbează doar 10
ani de existenţă. Este acum greu de imaginat peisajul revistelor culturale fără
el. S-a deschis generaţiilor tinere, dar a creat, în fiecare număr, un climat
de normalitate literară, demonstrînd concret cît de nefiresc a fost, la un
moment dat, războiul generaţiilor. Este o publicaţie bucureşteană, care a vrut,
programatic, să evite orice regionalizare, aducînd în paginile ei numele cele
mai sonore din toate zonele culturale. Tot o normalitate a fost şi aducerea
acasă a scriitorilor din exilul vechi şi emigraţia nouă. Paginile au fost
judicios împărţite între toate artele, şi cele mai importante nume de scriitori
şi artişti străini, cu deosebire aceia, tot mai mulţi, care au venit în
România, au fost prezentaţi generos prin interviuri şi articole. Trecutul şi-a
avut locul lui în această revistă atît de atentă la prezent.
La mulţi ani, Observator cultural!
Liviu Antonesei
Deja 500 de ediţii? Cum mai trece timpul! La cît mai multe,
desigur! Puse unul peste celălalt, deja s-a adunat un teanc respectabil, dar nu
acesta e lucrul cel mai important, ci calitatea a ceea ce s-a adunat în miile
de pagini însumate. Da, cred că am citit aproape toate numerele, cînd eram
plecat din ţară, le-am căutat, ca tot omul interesat, pe Internet, aşa că am
acoperire dacă susţin că e una dintre cele mai interesante reviste din ţară şi
că are un profil bine precizat, începînd cu machetarea şi sfîrşind cu sumarul
fiecărui număr. Asta nu înseamnă că am fost de acord, mereu, cu toate
articolele dintr-un număr ori cu toate campaniile desfăşurate de-a lungul a
aproximativ un deceniu. De cele mai multe ori, am fost, iar cînd n-am fost,
măcar nu m-am plictisit. Pentru că nu e o revistă plicticoasă şi asta deja mi
se pare o mare calitate dacă privesc ansamblul revuistic de azi! Oricum, dacă
mă leagă cineva la ochi şi îmi citeşte doar sumarul, ştiu despre ce revistă
este vorba, ceea ce iarăşi e bine.
Aş vrea să mai semnalez înmulţirea interviurilor în ultimii
ani – în lumea în care trebuie să ne descurcăm acum cu publicaţiile noastre
culturale, este specia care atrage atenţia cititorului grăbit cel mai mult. Şi
dacă reuşeşte să-l atragă, poate că reuşeşte şi să-l păstreze, să-l trimită la
bibliotecă, la concerte, la spectacole, la expoziţii şi muzee.
Încă o dată, la mulţi ani şi la cît mai multe ediţii!
Stelian Tănase
Supravieţuirea unei reviste literare vreme de 500 de numereîn România tranziţiei e în sine o performanţă. Observator cultural este azi o
publicaţie aparte, în esenţă prin aceea că are o voce proprie, propunînd alte
lucruri decît cele cu care am fost obişnuiţi. Paradoxal, există încă o cultură
oficială şi la 20 de ani după căderea Zidului de la Berlin. Apreciez, de
asemenea, moderaţia şi „încăpăţînarea“ de a nu se înregimenta. Sper să îşi
menţină independenţa de spirit măcar 500 de numere de acum încolo. Şi, fireşte,
să continue să apară, pentru că, în contextul crizei, prima ameninţată este
cultura.
Ioan Es. Pop
Am perceput, încă de la apariţie, revista Observator
cultural ca pe un mare ochi care priveşte din toate părţile, imparţial şi rece.
Ulterior, această impresie mi s-a sedimentat, devenind convingere. Într-o bună
zi, am fost invitat de către redacţia revistei la un „Chat cu scriitorii
români“, fapt ce a echivalat pentru mine cu un eveniment: a fost pentru prima
oară cînd mi-am depăşit cu adevărat frica de o viaţă, de a mă confrunta cu
lumea, de a mă „expune“, de a dialoga în direct cu publicul. Din acel moment,
ochiul rece al Observatorului mi s-a părut că mă priveşte cu îngăduinţă, chiar
cu afecţiune, tolerant faţă de greşelile mele de autoexpunere. Şi sînt
recunoscător pentru asta.
Silviu Lupescu
Trăim într-o societate în care intriga şi dezbinarea a
devenit politică de stat. Trăim într-o cultură bîntuită de osanale, de pamflete
şi eseuri cu pretenţii de ştiinţă, puse în slujba intereselor personale sau de
grup. O cultură folosită de mulţi ca rampă de lansare – pentru stipendii,
slujbe plătite bine sau putere, aceea de a-ţi „distruge“ adversarul şi a-ţi
impune propriul tău model în loc. Nu cu argumente, ci prin anihilarea „celuilalt“.
Trăim într-o lume în care diversitatea culturală e un
pericol potenţial („Ah! Aceşti tineri – nişte pornografi!“). O lume în care
judecata critică poate ajunge un act de servilism. În care revolta faţă de
„clienţi“ încetează atunci cînd tu însuţi devii „clientul lor“. În care critica
unui produs de „făcătură“ devine crimă de lezmajestate şi trebuie reprimată la
modul stalinist.
E lumea din care Enescu, Brâncuşi, Lipatti, Ionesco şi
atîţia alţii au trebuit să plece pentru ca valoarea lor să fie recunoscută în
vreun fel. Nu vreau să dau exemple mai recente. Aş supăra din nou pe
mulţi.
Cultura? Mulţi îşi amintesc de ea doar în măsura în care le
este aservită, dacă aduce vreun folos. De ce scriu acest rînduri acum, cînd
revista a ajuns la numărul 500, veţi întreba? Vă las pe dvs. să ghiciţi. Ce pot
să spun e că, citind-o, mă simt un om normal. Atît.
P.S. Aceste rînduri se referă la toţi cei care, de-a lungul
anilor, au susţinut cu pricepere şi pasiune apariţia Observatorului cultural.
Le mulţumesc.
Lucian Vasilescu
Despre Observatorul Cultural, la împlinirea a 500 de numere(tot înainte!) am să spun doar atît: primesc, săptămînal, newsletterul
publicaţiei, fără să mă fi abonat la el. De regulă, acest fel de a da buzna în
viaţa mea mă enervează. În cazul Observatorului, însă, îl percep ca pe un
cadou. Aşadar, vă rog să nu mă ştergeţi din baza de date!
George Onofrei
Scriu aceste rînduri în preajma aniversării a 5 ani de
Suplimentul de cultură. În total, pînă acum, 248 de ediţii. Asta înseamnă că
vîrsta Observatorului e niţel dublă, vorbim deja despre un senior al presei
culturale româneşti. Alături de Dilema Veche, Observator cultural este revista
cu care am „crescut“ în timpul liceului şi al facultăţii. Dacă în Dilema căutam
dosarele mai ales, Observatorul era sursa aproape unică la acel moment de
informaţie culturală la zi, mi-a plăcut dintotdeauna că a fost o revistă
deschisă şi generoasă. Într-un peisaj publicistic destul de blazat pe tărîmul
culturii, într-o atmosferă de „praf aşezat“, Observatorul nu s-a dezminţit,
indiferent de prefaceri, de schimbările din echipă. Nu s-a mulţumit niciodată
cu statutul cîştigat, ci şi-a dorit să provoace evenimente, să nu piardă nici o
dezbatere importantă.
Prin urmare, un călduros „nu îndrăzniţi să vă lăsaţi!“ în încheiere
şi secole bune de apariţie! Sînt sigur că Observator cultural, o instituţie în
sine, va supravieţui tuturor echipelor trecute sau prezente.
Vasile Gârneţ
Citesc revista Observator cultural de la primele numere,
pentru că cei care au conceput-o şi au editat-o sînt prietenii mei – Ion Bogdan
Lefter şi Carmen Muşat. Scriitori şi intelectuali pe care îi respect şi îi
apreciez. Această revistă – curajoasă, dinamică, implicată în actualitatea cea
mai ardentă a fenomenului cultural, cu informaţia la zi – a acoperit un segment
ideologic de orientare liberală, pro-occidentală şi pro-americană, de care era
nevoie în România acelui moment. Să ne amintim că, în perioada apariţiei
Observatorului…, cîmpul cultural autohton era polarizat în două tabere – intelectuali
şi publicaţii orientate către recuperarea tradiţiei interbelice, conservatoare
şi ortodoxiste, şi cohorta politrucilor şi securiştilor „reciclaţi“, al cărei
singur scop era reabilitarea regimului naţionalist-protocronist al lui
Ceauşescu şi subminarea şansei noastre europene.
O colecţie de 500 de numere de revistă înseamnă o biografie,
cu bune şi rele, cu succese şi episoade mai puţin faste, cu polemici necesare,
edificatoare pentru descătuşarea spiritului public românesc, dar şi, poate, cu
exagerări şi diagnostice grăbite, care au tensionat în mod regretabil relaţii
umane şi au minat solidaritatea intelectuală românească pe care tot încercăm să
o construim şi nu mai reuşim. Nici echipa redacţională a primei serii a
revistei nu a putut să evite conflictele şi despărţirile... După o asemenea
întîmplare, esenţial este să menţii proiectul editorial şi să-l consolidezi.
Observator cultural şi-a făcut o marcă din a provoca dezbateri şi controverse,
din a chestiona „bunele maniere“ şi ideile primite de-a gata, din a atenta la
clasamentele reale sau improvizate, din a promova, uneori cu destul succes,
autori (nu neapărat doar tineri) cumva evitaţi – din cauza unor idiosincrazii
şi partizanate greu de justificat la lumina zilei – de celelalte publicaţii.
Interviurile lui Ovidiu Şimonca, care va edita chiar în aceste zile o carte cu
un titlu elocvent pentru spiritul revistei – Pot să vă mai enervez cu ceva? –,
ilustrează într-un mod semnificativ vocaţia insurgentă, nonconvenţională,
decomplexată şi funciarmente onestă a jurnalismului cultural profesat în
paginile Observatorului…
A pune întrebări „grele“, incomode, principiale,
provocatoare pentru inteligenţa celui intervievat este un semn al libertăţii şi
profesionalismului. (O remarcă pe care o pun între paranteze. Regret că
Observator cultural, fidel renumelui său de publicaţie liberală şi umanistă, nu
a reuşit să-i adreseze o întrebare „deranjantă“ şi scriitorului rus Zahar
Prilepin – invitatul recentului Festival de Literatură de la Bucureşti, membru
al Partidului Naţional-Bolşevic de la Moscova, prezentat glorios de presa
cotidiană bucureşteană ca participant în două campanii militare în Cecenia.
Întrebarea ar fi fost după mine următoarea: ce a făcut dl Prilepin în republica
separatistă? A plantat trandafiri pe bulevardul central Putin din Groznîi, sau
poate s-a dus să colecţioneze scalpuri ale „teroriştilor ceceni“, între care
copii, femei şi bătrîni?…)
Vă susţin, vă admir şi vă urez un parcurs cît mai lung şi
mai bogat.
La mulţi ani, Observator cultural!
Petru Cimpoeşu
Cinci sute de numere înseamnă cam zece ani, ceea ce pe piaţa
românească a publicaţiilor culturale e deja o performanţă. Însă cred că,
dincolo de performanţa asta cantitativă, adevărata performanţă a Observatorului
cultural ţine de promovarea unei atitudini critice consecvente sieşi,
constituirea unei veritabile şcoli de critică şi studii culturale şi, nu în
ultimul rînd, de opţiunile proprii lipsite de orice inhibiţie faţă de
autorităţile momentului. Am fost fericitul laureat al unui premiu al acestei
reviste şi, mai presus de premiul în sine, m-a bucurat faptul că acest premiu
mi-a fost acordat de un juriu alcătuit din unii dintre cei mai competenţi
critici ai literaturii actuale.
Nu pot să vă doresc decît să ne regăsim ca prieteni şi peste
alte cinci sute de numere, cu o echipă la fel de tînără, la fel de lipsită de
prejudecăţi şi poate un pic îngăduitoare faţă de bătrînul care voi fi atunci.
Radu Cosaşu
La sărbătorirea celui de-al 500-lea număr al Observatorului
cultural, nu pot trece peste acest montaj de coincidenţe la zi: de curînd, pe
un picior de plai, o gură de primar deloc paradiziac l-a ameninţat pe un
celebru poet român că, dacă nu renunţă la comportamentul său antiguvernamental
şi antiprezidenţial, va fi alungat din cetatea sa (la propriu şi la figurat) de
pe Dunăre. Nu s-a mai auzit o asemenea ameninţare după 1989 la adresa unui
intelectual, oricîte păcate l-ar împovăra. Nu s-au înregistrat proteste din
mijlocul adunării electorale. Poate că nu este cea mai gingaşă urare de
sănătate şi spor, dar îi doresc Observatorului energia tenace de a protesta şi
a rezista – cu acea inteligenţă bine stăpînită între ideal şi sarcasm – la tot
ceea ce o Putere de o incultură tentată oricînd de abuz ne sileşte să-i
acceptăm, vulgarizîndu-ne şi simplificîndu-ne odată cu ea. Îi propun redacţiei
acel labişian vers mereu valabil în lupta cu inerţiile: „Noi nu, niciodată, noi
nu!“.
Comentarii utilizatori
Multumiri tuturor autorilor Camelian Propinatiu, Duminica, 15 Noiembrie 2009, 23:03
Multumiri tuturor autorilor acestei performante: 500 de numere tinand, in fond, de perpetuarea Rezistentei prin cultura!
Pentru optzecisti, Observatorul Cultural e o consolare: exprimarea a ceva din ceea ce incepuse a spune abandonatul Contrapunct.
Observator Cultural -500 numere Liana Saxone-Horodi, Sambata, 14 Noiembrie 2009, 04:28
Astept cu nerabdare ziua de JOI ca sa citesc "Observator Cultural". Nu stiu cate zile de JOI au trecut din 500 de saptamani dar, fiecare JOI a fost o REVELATIE !
LA MAI MARE !
Liana Saxone-Horodi
Jubileu Monitor, Vineri, 13 Noiembrie 2009, 20:24
Felicitari tuturor celor care au contribuit de-a lungul anilor ca O.C. sa ajunga la numarul. 500 ! Urez cititorilor revistei sa aiba parte de o publicatie constanta ca tinuta intelectuala, care sa puna in actiune cu deplina responsabilitate si obiectivitate spiritul critic.
felicitari dumitrita, Joi, 12 Noiembrie 2009, 20:20
La multi ani!
sincere felicitări boris marian, Joi, 12 Noiembrie 2009, 18:10
O revistă interesantă, aţi ştiut să faceţi concurenţă chiar României literare, un mastodont , cum s-ar spune.
RSS Feed
Newsletters