OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nominalizarile de anul acesta la premiile UNITER pentru anul teatral 2004 au stirnit mai multa vilva decit in anii precedenti. Motivul? Alegerile juriului format din trei critici apartinind unor generatii diferite (Alice Georgescu, Mihaela Michailov si Sebastian-Vlad Popa) au fost contestate si ulterior aparate, in cadrul unei polemici jurnalistice intre mai multi critici de teatru, semn imbucurator ca dialogul cultural exista si ca, nu-i asa, nu mai avem o trista uniformitate de opinii.

Cea care a dat tonul a fost Iulia Popovici, opunindu-i-se criticii de teatru Oana Stoica, Cristina Rusiecki, Cristina Modreanu, Adriana Mocca, Magdalena Boiangiu, Mihaela Michailov, precum si regizorul Sorin Militaru. Locul desfasurarii „conflictelor de idei“? Revistele Observator cultural, Suplimentul de cultura si Cultura. Sa incercam o reconstituire.

- „Sa-mpaci cit mai multe capre, verze si lupi“
In numarul 1 (258)/3-9 martie 2005 al Observatorului cultural, Iulia Popovici semneaza un articol intitulat Bizarerii de selectie, in care isi exprima rezervele fata de selectia pentru premiile UNITER. E taxata mai intii multipla nominalizare a spectacolului Nefericitii, in regia lui Bodó Viktor, spectacol al Teatrului National din Tirgu Mures, despre care cronicarul Observatorului spune ca „n-am gasit inca pe nimeni sa-l fi vazut, cu exceptia celor trei jurati“. De aici nu e decit un pas pina la chestionarea rolului pe care aceste premii il au pe scena culturala autohtona: „au ele o misiune detectivist-arheologica? Impun ele absolute valori ignorate, a caror reverberatie ramine la fel de inexistenta?“. De fapt, contestate nu sint doar alegerile juriului preliminar (altul decit cel care va acorda premiile), cit institutia in sine a premiilor UNITER: „Desi ar trebui sa stabileasca un echilibru intre inregistrarea momentului (tendintele estetice reprezentative) si predictia asupra viitorului (evaluarea potentialului artistic emergent), juriile UNITER prefera de fiecare data sa nu riste, sa impace cit mai multe capre, verze si lupi, sa nu tulbure apele si sa aiba grija ca nimic sa nu se schimbe“.

O alta obiectie a Iuliei Popovici este cea privitoare la neglijarea textului contemporan in cadrul nominalizarior de anul acesta: „Nominalizarile de acum au instituit o realitate paralela a teatrului romanesc intre ianuarie si decembrie 2004 [...], iar textul contemporan, ah!, textul contemporan pe care atit ne-am chinuit sa-l aducem pe scena, e ca si cum nici nu s-ar fi inventat (sint numai o nominalizare la debut si trei la actorie feminina pentru astfel de spectacole)“. Cit despre categoria premiului pentru critica, aici lucrurile sint limpezi, desi, ne informeaza autoarea articolului, „absolutizarea acestui criteriu – aparitia editoriala, intr-o cultura teatrala in care principala forma de expresie critica e cronica de intimpinare sau eseul jurnalistic – risca sa tina de aceeasi realitate paralela ca si restul nominalizarilor UNITER“.

- „Nu cunosc criteriu mai antiartistic decit inregimentarea“
Reactia cea mai ampla, desi nu cea mai vehementa, a fost cea a lui Sebastian-Vlad Popa, caruia acelasi Observator cultural i-a gazduit in numarul 2 (259) o replica. Vorbind de un „front ideologic“ care blocheaza „drumul spre mecanismele artei“, semnatarul contesta argumentele Iuliei Popovici: „Nu cunosc criteriu mai antiartistic decit inregimentarea (programatica a) operei de arta la «tendintele estetice reprezentative», cum nu cunosc argument critic mai slab decit explicarea operei de arta prin reprezentativitate. In vreme ce tinerii furiosi nu «muta» inca nimic estetic in teatrul romanesc: scatologia e prea putin pentru asaltul de gherila la care viseaza acesti practicieni foarte sirguinciosi ai stereotipului, ai derizoriului, ai kitsch-ului si ai batrinetii.

In fine, de ce trebuie gratulate „principalele forme de expresie critica“, cronica si eseul jurnalistic, daca cele mai consistente documente critice, eseistice si istoriografice ale anului teatral 2004 s-ar putea sa le constituie citeva carti?“. Despre cit de uniform a ales primul juriu, preferind sa nu riste, Sebastian-Vlad Popa, unul dintre membrii acestuia, adauga faptul ca „aceste nominalizari sint dintre cele mai putin democratice din ultimii ani, cele mai polarizate de personalitati si echipe teatrale: Silviu Purcarete, Bocscárdi László si trupele maghiare de la Tirgu Mures si Sfintu Gheorghe si, drept urmare, inseamna ca n-au fost impacate chiar toate caprele si verzele. In schimb, au ramas inlauntrul selectiei citiva lupi“.

- „Nefericitide nominalizarile la UNITER?“
Suplimentul de cultura (suplimentul de „actualitate“ al numarului 16/12-18 martie 2005) dedica un grupaj de doua pagini subiectului, intitulat sugestiv Nefericiti de nominalizarile la UNITER?. Realizatorii aduna scurte interventii ale unor reactii la controversatul articol al Iuliei Popovici. Magdalena Boiangiu declara ca „faptul ca un spectacol a fost vazut de putini oameni nu are nici o legatura cu calitatea lui“, manifestindu-si in acelasi timp ingrijorarea fata de „absenta de pe lista nominalizarilor a unor foarte bune spectacole din teatrele romanesti, exprimind un fel diferit de angajare in conventia teatrala“. Oana Stoica anunta ca „teatrul maghiar salveaza onoarea pierduta a celui romanesc“, subliniind ca „premiile se dau pentru calitatea unui spectacol, si nu pentru celebritatea lui“.

Acelasi lucru il spune, cu alte cuvinte, si Cristina Rusiecki, atit in numarul in discutie al Suplimentului, cit si in saptaminalul Cultura: „se premiaza valoarea, nu numarul de spectatori“, atragind atentia ca nu trebuie sa „confundam propriile idealisme si proiectii personale cu criteriile care s-ar cuveni sa stea la baza nominalizarilor UNITER“ (Cultura, nr. 51/16-22 martie 2005). Adriana Mocca vorbeste, tot in Cultura, de o „juvenilitate bosumflata“ contra juriilor UNITER „care
s-au straduit sa mentina un nivel de profesionalism similar cu cel european“. Si Mihaela Michailov e de acord, in cadrul mini-anchetei Suplimentului de cultura, ca „argumentul ca n-a fost vazut nu tine“, adaugind si ca „selectia are cu totul alte obiective, nu se face in functie de apartenenta la textul contemporan sau la cel clasic“. Regizorul Sorin Militaru aproba nominalizarea spectacolului Nefericitii: „sint absolut de acord cu aceasta nominalizare si am vazut actorii care joaca in acest spectacol si in alte productii si sint foarte buni, asa ca fiecare isi merita nominalizarea la UNITER“.

„Replica la replica“ nu s-a lasat asteptata si ea apare in numarul 3 (260)/17-23 martie 2005 al Observatorului, sub titlul Sa stirpim ideologia. Disputa ideologica e, in viziunea Iuliei Popovici, un semn de normalitate: „Si tu (Sebastian-Vlad Popa, n.n.) si eu avem propria perspectiva asupra lumii si a teatrului, si tu si eu sintem (sau incercam sa fim) coerenti cu propriile atitudini si alegeri“. Cit despre „batalia pentru textul contemporan“, autoarea articolului vorbeste de inventarea unui „cintar cu altfel de greutati“ pentru aprecierea acestuia, dincolo de „ocaua lui Shakespeare“. „Nu cred, Sebastian, ca un critic e un zilier pe muntele lui Sisif, care-ar trebui sa se resemneze cu absurdul ridicarii de constructii pe care sa le darime pe nesimtite un nonsalant gest de semizeu“.
Dincolo de polemici, de replici, de malentendu-uri, de micile rautati care depasesc cadrul admis, nominalizarile de anul acesta la premiile UNITER s-au bucurat de o publicitate nesperata. Ceea ce conteaza, pina la urma, e tocmai aceasta publicitate, nu neaparat cine si in ce proportii are dreptate. Sintem subiectivi, ergo diferiti!