OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In anul 1890, Papua-Noua Guinee, colonie a Imperiului Britanic, a ajuns sa fie penetrata de misionarii crestini, incercindu-se impunerea religiei anglicane ca dominanta in acest teritoriu. Ulterior, alti misionari, apartinind Bisericii evanghelice, si-au asumat riscul de a patrunde in aceste locuri. O data ajunse aici, cele doua Biserici au promovat o suprapunere a crestinismului peste traditiile si obiceiurile papuasilor. Dar pentru acestia, si in ziua de azi, Dumnezeul nostru este mort. El nu functioneaza ca instanta suprema si ca reper. Preocuparea principala a comunitatii bastinase este cum sa reuseasca sa ia contact cu stramosii.
Antropolog francez de origine romana, Andrei Iteanu este membru al Centre Nationale des Recherches Sociales (CNRS) – Paris si al École des Hautes Études Sociales – Paris, laureat al Festivalului de film antropologic de la Sibiu, desfasurat intre 21-26 octombrie 2002, la sectiunea internationala, cu filmul Letter to the Dead/Scrisoare catre morti. Dupa cercetarea intreprinsa de-a lungul a 20 de ani intr-o comunitate de papuasi, autorul filmului Scrisoare catre morti redescopera in contemporaneitate dificultatile pe care le va fi intimpinat, initial, in societatile arhaice, misionarismului crestin.


Cum ati inceput sa faceti cercetare antropologica?

Cind am inceput antropologia, gindeam pe o structura ideatica de natura politica si ma interesau acele societati care nu sint deloc structurate, care n-au nici o autoritate centralizata, nici politie, nici tribunal. Eu si toti cei ca mine, care am plecat in Melanezia, in Papua, am vrut sa intelegem cum se poate crea o societate fara nici o baza de autoritate institutionalizata.

Care sint specificitatile cercetarii antropologice in Franta?

Inseamna sa faci mult teren, daca e sa vorbim in mod practic, si sa apartii unei comunitati stiintifice in care sa fii judecat de ceilalti. Cercetatorii de la Centre Nationale des Recherches Sociales (CNRS) sint grupati in laboratoare de cercetari. Fiecarui laborator i se distribuie anual o suma de bani, iar un laborator, fireste, este o chestiune democratica: daca vrei sa pleci in Papua, te asezi la o masa, alaturi de colegii tai, iti prezinti proiectul si, daca ei nu vad a fi vreo problema si sint de acord (pot sa-ti aduca si anumite sugestii), soliciti o suma de care ai nevoie ca sa pleci si, daca decizia de grup este favorabila proiectului tau, pleci.

Ati intimpinat dificultati pentru a ajunge la comunitatea pe care ati studiat-o? Politic vorbind, autoritatile de acolo v-au constrins in vreun fel?

Niciodata. Nu a existat nici o influenta politica.

O data ajuns acolo, nu ati mai avut chiar nici o legatura cu lumea exterioara, nici macar cu colegii dumneavoastra din Franta?

Exact.

Ati venit aici, la Sibiu, la Festivalul de film antropologic, cu filmul Scrisoare catre morti. Care este tema tratata in film?

Filmul meu spune ca religiile crestine au venit si le-au facut oamenilor tot felul de promisiuni. Si in special le-au promis ca dupa moarte vor ajunge in Paradis. Dar ce e Paradisul pentru un om care traieste in Pacific, intr-un „orasel“? E un loc unde ai masini, unde nu esti niciodata bolnav, ai destula mincare si totul e bine; iar locul acesta, pentru ei, e Occidentul. Este Paradisul realizat pe pamint. Atunci s-au gindit ca stramosii lor au plecat in acest Paradis. In definitiv, stramosii care locuiau cu ei au fost primii emigranti in Occident. Papuasii au avut intotdeauna o relatie foarte pozitiva cu stramosii lor. Si ceea ce se intimpla acum acolo, in urma raspindirii crestinismului, este o cezura intre ei si inaintasii lor, prezenti in viata acestora prin ajutorul pe care li-l dadeau la vinatoare sau in caz de boala. Acum principala lor framintare este cum sa reuseasca sa ia din nou legatura cu acesti stramosi, pentru a le putea cere diverse lucruri.

De ce va considerau papuasii mort?

Exista mai multe posibile explicatii rationale, dar cea mai solida este ca la ei nu primeaza identitatea ontologica; validitatea este relationala. Ca sa-si explice de ce dintre toti albii din lume tocmai eu m-am dus acolo, la ei, ideea ca as fi un mort era destul de logica. Cind am inceput sa lucrez, le-am cerut sa-mi arate toate traditiile si atunci s-au gindit: ia uite, stramosul vine inapoi sa ne verifice. Ajutorul asteptat de ei il credem intotdeauna material, dar el are si o componenta spirituala.

Cum functioneaza justitia in comunitatile de acest fel?

Nu exista justitie. Cel putin, nu in acceptiunea familiara noua. Sint societati foarte razboinice. Daca ti-a facut cineva ceva, il poti omori. Nu stiu daca se vede in film, dar agresivitatea sociala este situata la un nivel foarte scazut. Insa daca izbucneste un conflict, se lupta cu topoarele si moare intotdeauna cineva. Aceste minirazboaie au o functie justitiara.

V-ati simtit vreodata amenintat?

Este ceva similar povestii capitanului Cook, ucis de bastinasii din Insulele Samoa, pe care, ajungind sa-l considere zeul lor, nu mai voiau sa-l lase sa plece.

Spuneti-ne cum supravietuieste comunitatea. Pentru ca, la un moment dat, in film, chiar ei spuneau ca nu mai exista o solidarizare a tuturor printr-o idee „unificatoare“, respectiv printr-o religie.

Cred ca este vorba de o tendinta a multora dintre societatile contemporane de a crede ca „inainte era mai bine“; inainte era o comunitate si acum nu mai e asa. In fapt, nici ei nu stiu daca era sau nu astfel.

Credeti ca acelasi fenomen poate fi identificat si in Europa?

Da. De pilda, azi sintem obisnuiti sa credem ca tot ceea ce mincau inaintasii nostri era natural, ca oamenii erau altfel, ca viata era mai inceata. Dar daca te uiti azi la cifre, constati ca lumea traieste mult mai mult decit inainte. In Franta, de exemplu – nu cunosc statisticile din Romania –, in oras traiesti cu sapte pina la zece ani mai mult decit la tara, unde se maninca „natural“. Noi, la oras, nemincind natural, nu-i asa? Aceasta idee, ca ei maninca natural si noi nu, este una mistica, lucru evident daca te uiti la cifre. E ceea ce tine de misticismul lui „inainte era mai bine“, de un fel de armonie pierduta.

Ce sarbatori se celebreaza in aceasta comunitate?

Au ritualurile lor specifice: de initiere, de casatorie, de moarte, dar si sarbatori generale, precum Craciunul si aniversarea independentei tarii. Fiecare ritual presupune anumite schimburi: se dau si se primesc lucruri.

De ce ati introdus un comentariu in film? In ce sens ati vrut sa-l influentati pe receptor?

Cind am prezentat prima oara filmul, pentru ca era complicat, oamenii au avut dificultati de intelegere. Eu imi exprim pozitia printr-o „camera subiectiva“, pentru ca eu sint „de acolo“. Multi au spus ca ar fi trebuit sa ma vada in film, ca filmul creeaza un orizont de asteptare in sensul acesta.

Care dintre cele doua credinte – cea „ancestrala“ si cea „a conquistadorilor“ – credeti ca va fi dominanta in viitor?

Cred ca va depinde mult de cine le va reprezenta. Realitatea de azi este ca bisericile respective nu au un sprijin exterior. Cred ca generatia urmatoare va fi una putin interesata de religie.

Credeti ca azi exista o nevoie profunda de religie?

Nu stiu. Se vede ca exista o profunda nevoie de religie, pentru ca religia este mai mult sau mai putin universala. Cred ca civilizatia occidentala a ajuns intr-un punct in care atit puterea tehnica, cit si cea stiintifica – in sensul clasic al termenului – au atins un fel de limita. Si oamenii isi dau seama de asta. De exemplu, telefoanele mobile. Unii spun ca provoaca cancer, altii sustin contrariul. Si pentru un om normal, care nu e specialist, e aproape imposibil sa decida pe un temei rational. Astfel, decizia devine cu totul o problema de credinta. Si in multe alte privinte esti obligat sa decizi nu in plan imediat, pentru ca s-au vazut limitele stiintei; trebuie sa decizi pe un plan moral sau pe un plan axiologic. Si, bineinteles, cind ne gindim la valori, ne gindim la religie. Nu e singura posibilitate de „organizare“ a valorii, dar e cea mai traditionala.

Cum credeti ca ne veneram noi stramosii, in Europa?

Cred ca aceasta idee e mult mai universala decit avem impresia, dar n-am studiat-o temeinic. In Papua vedem mecanismele acestei practici; la noi, insa, nu sint vizibile. Drept pentru care ele nu mai pot fi descifrate. Dar daca te gindesti la situatia noastra, te poti intreba de ce face toata lumea filme despre ritualurile din Romania. Ce cautam? In orice caz, obisnuintele actuale sint un mod de a contacta stramosii. Nu este necesara o religie-standard, crestina sau de alt fel, dar cred ca religia e prezenta aproape peste tot. Deciziile pe care le luam rareori se bazeaza pe o idee rationala.

Vorbiti despre o anumita determinare a spatiului. Sa intelegem ca religia crestina n-ar putea fi transmutata in locurile respective?

Cred ca poate fi transmutata, dar de fiecare data ia o fata diferita. La fel se intimpla cu Islamul, la fel cu alte religii. Crestinismul din Pacific nu e deloc crestinismul din Romania sau din Franta. De fiecare data se adapteaza locului. Este vorba de un sincretism local.

Care credeti ca este cea mai acuta problema a societatilor contemporane?

Cred ca problema cea mai acuta este confruntarea dintre individualism si colectivitate. Noi ne gindim la noi insine ca indivizi si la societate ca la o obligatie. Societatea este insa o conditie normala a omului, dar noi nu recunoastem aceasta dubla implicatie. Nu se poate renunta la individualism, pentru ca el inseamna drepturi umane, dar trebuie recunoscute drepturi colective in individualism. De exemplu, dreptul etniilor: etnia maghiara, cea tiganeasca. O colectivitate care nu exista ca societate trebuie considerata intotdeauna un conglomerat. Trebuie insa identificat altceva decit un conglomerat de indivizi. Drepturile in colectivitate trebuie sa fie legate de existenta comunitara (moduri de viata, obiceiuri), si nu indivizii „decupati“ din comunitate sa aiba drepturi.

Care sint rigorile unei cercetari antropologice desfasurate intr-o comunitate?

Cred ca nu e un timp special. Cred ca trebuie sa stai mult alaturi de oameni, ca sa reusesti sa-i intelegi. Nu poti sa vezi din afara ratiunile tuturor deciziilor pe care le iau ei, pentru ca prima reactie a oamenilor este sa-ti ofere intotdeauna un mobil rational, „standardizat“ a ceea ce fac. Trebuie sa intri in relatie cu ei, sa-ti dai seama ca exista nenumarate aspecte care nu sint de natura religioasa, dar ca exista ceva, o „putere“ care regleaza acest sistem.