OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

William Ockham
Despre universalii
Traducere si editie ingrijita de Alexander Baumgarten
Editura Polirom, Colectia „Biblioteca medievala“, Iasi, 2004, 182 p.


Stradaniile tinarului conferentiar clujean de la Filozofie, Alexander Baumgarten, de a cultiva in Romania interesul pentru filozofia medievala sint notorii si au deja o oarecare vechime. Fara a veni pe un teren virgin – amintesc, dintre preliminarii, numai paginile consistente dedicate de Anton Dumitriu, in Istoria logicii, contributiilor din virsta mijlocie a istoriei si meritoriile comentarii si florilegii semnate de Gh. Vladutescu –, efortul fostului echinoxist, cu o formatie in studiile clasice si de filozof, se caracterizeaza prin tenacitate si succes. In putini ani, trecindu-si proiectul prin mai multe edituri (Apostrof, IRI, Dacia, Univers Enciclopedic si Polirom), Baumgarten a izbutit sa creeze, secondat indeaproape de citiva fosti studenti de-ai sai, colectii de profil sau macar sectiuni ale unor serii destinate gindirii medievale.

Amintesc, in acest sens, seria de „Filosofie medievala“ de la Univers Enciclopedic, unde, intre 2001–2002, au aparut Sf. Toma d’Aquino, Albert cel Mare si Porfir, si colectia „Biblioteca medievala“ de la Polirom, unde au inceput sa curga titlurile anuntate initial in cealalta serie (Tratatele teologice ale lui Boethius, Despre viata filosofului de Boetius din Dacia – a nu se confunda cu primul omonim, si nici cu Etienne La Boétie, ginditor politic francez din secolul al XVI-lea, dupa cum nici Dacia nu este altceva decit... Danemarca! –, Despre universalii de William Ockham).

Incepind cu editarea Proslogion-ului Sf. Anselm din Canterbury (in 1996, la Cluj, in Biblioteca Apostrof), prin exemplul propriu, Alexander Baumgarten a izbutit sa stirneasca un interes pasionat printre tinerii eruditi, transformind Clujul intr-unul dintre centrele romanesti de referinta pentru cunoasterea filozofiei medievale. Secondat de Alin-Sebastian Tat, el insusi conducator de colectii intr-una dintre editurile orasului de pe Somes, de Cornel Todericiu (traducatorul tratatului Despre destin semnat de Albert cel Mare), de Mihai Maga (comentatorul si traducatorul in romana al lui Boetius din Dacia) si de Gabriel Chindea (care a tradus Isagoga porfiriana), Baumgarten a angajat un program de coordonare a unor stradanii colective a caror anvergura poate fi descifrata urmarind si cartile anuntate ca fiind deja in lucru: Meditatiile spirituale ale lui Hugo de Saint-Victor (traducere si ingrijire de Bogdan Tataru-Cazaban), Articolele teologice ale lui Boetius (traduse de Forrai Réka si comentate de Anca Vasiliu), Tratatul celor opt capitole de Maimonide (tradus si comentat de Madeea Sisina) si Despre adevar de Anselm de Canterbury (talmacit de Cristian Bejan, dar comentat de profesorul budapestan de la CEU Geréby György). Acestor titluri si nume de autori si eruditi, prezente la finalul lui Liber de causis din colectia de la Univers Enciclopedic, in 2002, li se adauga altele, anuntate pe coperta a IV-a a cartilor de la Polirom: Sf. Toma, Despre guvernamint, Duns Scotus, Despre primul principiu si Robert Grosseteste cu Opusculele teologice. Santierul este, sa o recunoastem, major, iar reusitele lui sint pe cale sa introduca Romania, impreuna cu cea mai tinara generatie de filozofi si teologi pe care au produs-o scolile noastre superioare, in dezbaterea de profil mondiala.

Cu toate acestea, receptarea ramine deficitara in revistele de specialitate, ca si in cele de cultura. Cind se scrie, se da curs ori tendintei de a comenta intr-o maniera foarte tehnica – utila, fara indoiala, celor douazeci de experti care lucreaza in arealul dat –, ori cutumei de a semnala aparitiile cu mijloacele unei politeti descriptiviste, superficiale si, pina la urma, condescendente, neproductive. La mijloc este, desigur, o paguboasa traditie nationala, consolidata de vasalitati si ierarhii administrative, recunostinta ori solidaritatea dintre dascali si ucenicii lor apropiati si, nu in ultimul rind, temerea ca un comentariu mai ascutit ar putea fi invalidat de insuficienta cunoastere a autorului si a materiei de catre comentator. In aceste conditii, nu se va putea insa trece niciodata mai departe de acest stadiu, iar marele public cultivat – caruia, pina la urma, ii adreseaza editorul tirajele sale –, va ramine, cel mai adesea, nedumerit, redus fiind la conditia snoaba.

- Ockham ramine un nume de referinta pentru ceea ce s-a numit „cearta universaliilor“
Sub titlul Despre universalii, Alexander Baumgarten a grupat intr-un volum – tiparit la Polirom in 2004 – partea din Summa Logicae (partea I, cap. 13-19, 25) relevanta pentru intelegerea pozitionarii lui William Ockham (cca 1285 – 1347 sau 1349) in problema universaliilor, precum si fragmentul semnficativ pentru subiect din Comentariul la Isagoga porfiriana. Ambele apar pentru prima oara in limba romana, dar editia – aidoma celorlalte de la Polirom si asa cum s-a obisnuit si cu cele de la Univers Enciclopedic – reproduce si textul latin dupa editii critice occidentale recunoscute.

Dupa cum se stie, „un universal este o proprietate sau o relatie care poate fi intruchipata sau concretizata de un numar de diferite lucruri particulare...“ (Dictionar Oxford de filosofie, p. 410) si, alaturi de Boethius si Porphyrios, Ockham ramine un nume de referinta pentru ceea ce s-a numit „cearta universaliilor“ (disputa despre natura ideilor generale: daca sint simple abstractii ori sint realitati ce preced si structureaza orice cunoastere a lucrurilor). Cruciala in Evul Mediu, discutia l-a inclus, cum se vede, pe teologul si filozoful englez printre protagonistii ei de frunte. Franciscan care a tinut prelegeri la Oxford despre Sententele lui Petrus Lombardus, bucurindu-se de o binemeritata faima, Ockham a stirnit curind reactii violente. Un tomist fanatic l-a acuzat de erezie in fata universitatii si a papei.
In plus, in 1328 Ockham s-a ridicat impotriva averilor bisericesti, ceea ce i-a atras dizgratia papala si exilul la curtea lui Ludovic de Bavaria pentru tot restul vietii (scurtata, aceasta, dupa cite se pare, din pricina ciumei). In chestiunea universaliilor, Ockham s-a declarat neconvins de realitatea acestora, fiind deci un exponent al nominalismului. Pentru unii analisti de astazi, el pare insa legat de conceptualism (doctrina conform careia universaliile ar fi niste umbre ale propriei noastre intelegeri a conceptelor).

- Voga lui Ockham s-a datorat, in parte, interdictiei sub care ii fusese asezata opera
A spune doar atit ar insemna insa o diminuare prea drastica a importantei lui in evolutia gindirii filozofice. Alexander Baumgarten atrage atentia asupra vogii lui Ockham – datorata, in parte, si interdictiei sub care ii fusese asezata opera –, dar care provine si din substanta pozitiilor profesate de el. Cercetarile mai recente il plaseaza in prefata empirismului englez. De fapt, noi lecturi ale operei ockhamiste, intreprinse din diverse unghiuri, ar putea antrena si alte calificari ale tezelor continute de ea, aducind un nou profit gindirii acestei epoci de relativism si reevaluare a intregului trecut cu speranta unei innoiri fundamentale.
Editia lui Alexander Baumgarten mai contine un util tabel cronologic, note la text, o bibliografie si un studiu consistent semnat de Simona Vucu. N-ar fi fost rau ca bibliografia, alcatuita pentru a da o orientare cit mai buna specialistilor, sa fi trimis si la cele citeva excelente instrumente de lucru accesibile deja in limba romana, unde cititorul nespecializat poate gasi informatii valoroase cu privire la Ockham, universalii, nominalism, realism si disputa care a structurat filozofia medievala.

Si textul notei introductive putea fi, pe alocuri, mai limpede, din nota 1 de la pagina 8 neintelegindu-se exact de ce s-au folosit de numele ginditorului franciscan emisarii Facultatii de Arte la Avignon daca stiau ca, procedind astfel, isi vor compromite demersul pe care il doreau, altminteri, incununat de succes. Nu am inteles nici formularea dupa care studiul-escorta ar aborda chestiunile din text printr-o reconstructie, „...argumentind teza conform careia optiunile lui Ockham asupra naturii universaliilor sint in stricta legatura cu interesele de cunoastere si cu presupozitiile metafizice ale gindirii marelui franciscan“. Cu ce altceva decit cu propriile presupozitii metafizice era de asteptat sa fie corelate tezele despre universalii ale lui Ockham?! Asemenea ambiguitati ramin insa pasagere, iar aparitia insasi – o restituire izbutita.