OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu bicicleta mea Minsk, de o virsta cu cravata mea de pionier, merg pe strazile Bucurestiului si ma uit cu oarecare ironie si compasiune inspre Maybach-uri, BMW-uri si Volvo-uri indiferent cui apartin ele. Nu am nimic cu masinile, nici cu automobilistii, fie ca scriu carti, fie ca vind valuta la colt de strada. Dar dati-mi voie, totusi, sa fiu solidar cu pietonii si biciclistii.

Stimati automobilisti, va rog sa nu uitati ca „mersul pe jos face piciorul frumos“. Iar acum o sa va repovestesc (remake) cea mai duioasa oda dedicata PIETONULUI, marca ILF &PETROV.
Pietonii reprezinta cea mai mare parte a omenirii. Mai mult chiar, constituie lamura ei. Pietonii au creat lumea. Ei au construit orasele, au ridicat cladirile cu etaje peste etaje, au facut instalatiile de canalizare si de alimentare cu apa, au pavat strazile si le-au luminat cu becuri electrice. Ei au raspindit cultura in lumea intreaga, au inventat tiparul si praful de pusca, au facut poduri peste riuri, au descifrat hieroglifele egiptene, au pus in circulatie lama de ras, au desfiintat comertul cu sclavi si au stabilit ca din boabele de soia se pot prepara o suta paisprezece feluri de mincare gustoasa si hranitoare.
Si cind totul a fost gata, cind planeta noastra a capatat un aspect oarecum civilizat, au aparut automobilistii.

Trebuie sa precizam, de altfel, ca si automobilul a fost inventat de pietoni. Dar automobilistii au uitat asta numaidecit si au inceput sa-i striveasca pe sarmanii pietoni blinzi si inteligenti. Strazile, create de pietoni, au trecut sub stapinirea automobilistilor. Partea carosabila a devenit de doua ori mai lata, iar trotuarele, de doua ori mai inguste, ajungind pina la dimensiunile banderolelor de pe pachetele de tutun. Pietonii au inceput sa se lipeasca, tematori, de zidurile caselor.
in orasele mari, pietonii duc o viata de martiri. S-a introdus, pentru ei, un fel de restrictie de ghetou in ce priveste circulatia. Nu li se ingaduie sa traverseze decit la intersectii, adica tocmai acolo unde circulatia este mai intensa, unde firul de par de care atirna de obicei viata pietonului se poate rupe mai usor decit oriunde.

in intinsa noastra patrie, masina – destinata, in conceptia pietonilor care au inventat-o, sa serveasca transportului pasnic al oamenilor si lucrurilor – a capatat caracterul primejdios de proiectil fratricid. Ea scoate din arena coloane intregi de membri ai sindicatelor si ai familiilor lor. Iar daca, uneori, pietonul izbuteste sa scape de sub botul argintiu al masinii, vine atunci politia si il amendeaza pentru nerespectarea catehismului circulatiei.
in general, prestigiul pietonilor s-a subrezit mult. Ei, care au dat lumii oameni ilustri ca Horatiu, Boyle-Mariotte, Lobacevski, Gutenberg si Anatole France, sint nevoiti acum sa se strimbe cum nu se poate mai caraghios ca sa atraga atentia asupra existentei lor. Doamne Dumnezeule, care de fapt nu existi, nu puteai sa-ti dovedesti mai bine inexistenta decit lasindu-l pe pieton sa ajunga unde a ajuns.
Iata-l facind „autostopul“ de la Bucuresti la Vama Veche, pe soseaua dobrogeana, intr-o mina cu un steag purtind inscriptia „Sa reorganizam viata textilistilor“, iar pe umar cu un bat la capatul caruia atirna niste sandale de schimb tip „nenea Vanea“ si un ceainic de tabla fara capac. Este pietonul de weekend, plecat de tinar in vacanta si care, ajuns sub portile Bucurestiului, in pragul batrinetii va fi strivit de un autocar greu, al carui numar nimeni n-o sa apuce sa-l retina.

Sau iata un altul, mohican european al mersului pe jos. El face inconjurul lumii, rostogolind in fata sa un butoi. Ar fi mers el bucuros si fara butoi; dar atunci nimeni n-ar fi bagat de seama ca e intr-adevar un pieton de cursa lunga si ziarele n-ar fi scris despre el. Asa incit e nevoit sa impinga in fata sa, toata viata, butoiul blestemat, pe care – colac peste pupaza (rusine, rusine!) – este desenata cu galben o mare inscriptie ce lauda neintrecutele calitati ale uleiului de automobil: „Visul soferului“.
in asa hal a decazut pietonul!
Numai in micile orase de provincie (pe cale de disparitie) pietonul (si biciclistul) mai este respectat si iubit. Numai acolo mai este stapin al strazilor si poate calca, fara sa se sinchiseasca, pe caldarim, si sa-l traverseze in orice directie, cum vrea si cind ii pofteste inima.
Fratilor, e timpul sa reabilitam demnitatea Pietonului si a Biciclistului! Si nu uitati: masina nu este un lux, ci un mijloc de locomotie care poate dauna grav sanatatii.