OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatrul Odeon a initiat un program teatral singular in spatiul bucurestean: Teatrul si scoala. Programul a debutat in stagiunea trecuta, fiind coordonat de Doina Lupu. Este un program care isi propune sa compenseze carentele unui sistem de invatamint cliseizat si confuz. Programul are in centru ateliere de jocuri teatrale care urmaresc cultivarea gustului artistic, a spiritului de improvizatie, eliberarea de inhibitii, increderea in propriile capacitati de expresie si comunicarea in echipa. Sint organizate intilniri cu actorii si regizorii teatrului, discutii pe marginea unor spectacole vizionate. Copiii participa la repetitii, viziteaza scena si intregul spatiu al Odeon-ului, de la culise la magazia de costume, cea de decor etc. Intilnirile au loc in fiecare luni si marti (orele 10.00-12.00 sau 16-18.00), iar numarul de participanti pentru o intilnire este limitat (maximum 20). Programul este deschis tuturor celor care vor sa participe. Intrarea este libera.


Ce reprezinta acest proiect, in primul rind ca initiativa educationala?

Proiectul se adreseaza unui segment foarte larg, cuprins intre 6 si 21 de ani, si incearca sa-l familiarizeze cu o anumita forma de interrelationare, cultivind ideea ca nu exista raspunsuri total gresite, ca orice copil trebuie sa invete sa gindeasca logic si sa asocieze lucrurile, nu sa le ia mecanic, si ca orice competitie trebuie sa aiba limitele ei, sa nu fie un factor de stres. In general, copiii sint mai putin preocupati de ceea ce stiu in realitate sau de ceea ce le-ar placea sa invete si mult mai mult de faptul ca le-o ia altcineva inainte.

Acest proiect vrea sa le dezvolte capacitatea de comunicare, ca sa poata initia usor un dialog si sa nu se mai simta inhibati. Teatrul devine forma cea mai potrivita, tocmai pentru ca apeleaza la joc, de a se simti mai putin constrinsi de ceea ce nu trebuie sa faca. Au libertatea, atunci cind nu le place ceva sau nu ii intereseaza ce se intimpla, sa plece. Au, de fapt, optiuni, si asta cred ca e cel mai important lucru, pentru ca astfel isi pot testa propriile abilitati. Eu am mai initiat un program asemanator in ’95, la Galati, care, dupa o perioada, nu s-a mai desfasurat, insa mi-a intarit convingerea ca asa ceva trebuie sa existe. In sistemul britanic, pe care l-am cunoscut mai indeaproape ca structura, orele de teatru sint incluse in programa scolara si ele presupun predarea unor notiuni de baza si apoi practica. Au aparut diverse fundatii, dupa ’89, care sint foarte preocupate de extinderea in zone cit mai diverse a domeniului artistic.

De ce nu e posibil acest lucru si la noi?

In primul rind, pentru ca asta cere o anumita relaxare si o libertate de care la noi copiii nu dispun. Exista o rigiditate care pe multi ii indeparteaza de scoala, senzatia lor fiind ca intra in ceva foarte putin lipsit de mobilitate. Eu ma bucur foarte mult ca acest proiect a putut fi initiat la Odeon, singurul teatru deschis spre experimente si cautari. E, de fapt, singurul care da dovada de inteligenta manageriala, pentru ca si-a dat seama ca, dincolo de spectacolele propriu-zise din repertoriu, mai e nevoie si de altceva si stie sa se raporteze la un public cit mai diversificat. Acesti copii sint cei care, peste ani, vor forma o bresa importanta a publicului, de-asta e important sa ii cultivi cit mai bine si sa-i faci sa-si doreasca sa vina la teatru. Apoi, e si foarte tonic sa lucrezi cu ei, deoarece iti intretin o stare de buna dispozitie si te provoaca sa propui lucruri cit mai interesante. Cu toata reforma anuntata de Ministerul Invatamintului, strategiile cu adevarat importante au ramas la stadiul de deziderat. Ca sa aduci oameni pregatiti altfel, asta inseamna ca ei sa fi beneficiat de un sistem cu totul diferit.

Cit de atrasi si de motivati sint cei care participa la intilniri?

In primul rind, totul e foarte nou pentru ei. Ideea ca nu mai exista delimitari stricte: el a facut bine, tu ai facut prost, ca nu sint niste reguli peste care nu se poate trece e foarte importanta pentru ei. Se simt deodata eliberati si se pot exprima mult mai direct. Eu nu spun ca in scoala nu ar trebui sa fie mentinuta disciplina, dar ea trebuie combinata si cu astfel de activitati care destind si intretin viu spiritul imaginatiei si al improvizatiei. In momentul in care ma intorc de la Odeon, dupa ce m-am intilnit cu acesti copii, am deodata o alta stare. Intri in jocul lor si ii vezi cum se lumineaza la fata si te simti mult mai bine. Nu ai cum sa fii fals cu ei, pentru ca te simt imediat. Si-apoi, trebuie sa-i vezi cit de fascinati sint cind asista la repetitii sau cind descopera ca in teatru nu exista doar actori. In general, la noi problematica teatrului social este ignorata. Tinerii de 16-17 ani sint preocupati sa vada anumite lucruri care ii intereseaza si la care automat rezoneaza altfel. Spectacole despre SIDA, despre droguri sau abandon nu trebuie sa fie neaparat manifeste, dar, pe de alta parte, ele ne privesc pe noi. Nu poti sa te faci ca nu le vezi.

Te-ai gindit sa faci si spectacole cu cei care vin la ateliere?

Nu, pentru ca zona mea de interes este, daca vrei, workshop-ul ca atare. Ma preocupa experimentarea mai multor forme de joc, de expresie corporala etc. Ma bucura mult faptul ca exista deja un grup care ma cauta constant la telefon si daca se intimpla, din motive obiective, sa aminam vreo intilnire, sint alarmati. Asta arata ca au nevoie de asa ceva. Pentru ei, e o forma de a se desprinde de constringeri. Au existat copii foarte timizi care, incet-incet, s-au integrat si au devenit apropiati de ceilalti. Exista parinti care poate nu au timp sa se ocupe de ei asa cum ar trebui, si atunci aceste ore ii ajuta.

Au existat totusi in ultima vreme spectacole importante in directia pe care o mentionai mai devreme, cea a teatrului social, si ma refer la Acasa si Drept ca o linie, facute de Radu Apostol.

Asa este, dar ele ar trebui sa aiba un impact, ca problematica ma refer, mult mai mare.
Apropo de virsta celor care sint prezenti la intilnirile noastre, anul trecut a venit un cuplu, doi tineri care erau prezenti constant. Am aflat apoi ca ea era profesoara de romana. Deci undeva, mai adinc, se simte aceasta nevoie de interactiune. Trebuie sa invatam sa le cultivam aceste abilitati, pentru ca, asa cum am spus mai devreme, ei sint publicul pe care il formam. Nu riscam astfel, daca vreodata nu o sa le placa un spectacol, sa nu mai calce niciodata intr-un teatru. Intr-un sistem de invatamint normal, orele acestea sint obligatorii.