Nr. 719 din 18.04.2014

On-line - actualitate
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Religie
Eseu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2011   |   Octombrie   |   Numarul 598   |   Odessa: 70 de ani de la masacru

Odessa: 70 de ani de la masacru

Autor: Andrei MURARU | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Odessa: 70 de ani de la masacru
Demonul morţii a apărut pentru prima dată în acea toamnă, la Odessa, pe strada Engels. Aici, pe 22 octombrie 1941, aproape de ora 6 după-amiaza, o clădire masivă din faţa parcului Sevcenco a sărit în aer. Era stabilimentul Comandamentului Militar român instalat cu cîteva zile înainte în fosta clădire a NKVD-ului. În următoarele zile, au fost scoase de sub dărîmături 135 de corpuri, morţi şi răniţi. În urma deflagraţiei, şi-au pierdut viaţa aproape toţi membrii Statului Major al Diviziei 10 Infanterie. Printre cei decedaţi s-au aflat un general român, ofiţeri superiori, subofiţeri, soldaţi şi ofiţeri germani.

„Oraşul spînzurătorilor”

Un reflex violent şi un impuls antisemit, combinaţie toxică sădită ani la rîndul în România anilor ’20-’30, poate chiar şi mai înainte, au împins la un masacru fără precedent. Represaliile autorităţilor române au debutat imediat, sub comanda generalului Con-stantin Trestioreanu. Deşi minarea clădirii a fost o operaţiune secretă a NKVD, ai cărui genişti au plasat aproape trei tone de exploziv (1), autorităţile militare române au găsit de cuviinţă să-şi aleagă victimele din rîndul po-pulaţiei civile a Odessei, procentul covîrşitor al celor anihilaţi fiind de origine evreiască. Important de precizat că pentru regimul antonescian, care cucerise cu şase zile în urmă oraşul-port de la Marea Neagră, evreii erau sinonimi cu activiştii comunişti. Stau mărturie numeroase documente, printre care afişele propagandistice ale armatelor a 3-a şi a 4-a române îmbibate de lozinci antisemite care incitau la violenţă („Armatele română şi germană luptă contra comunismului şi jidanilor şi nu contra soldatului şi poporului rus!“; „Războiul a fost provocat de jidanii lumii întregi. Luptaţi contra provocatorilor de războaie !“; „Armatele română şi germană nu vin pentru a se răsbuna pe populaţie. Ele luptă pentru distrugerea comunismului şi cahalului jidovesc!“ etc.) (2).
 
Generalul Constantin Trestioreanu a informat imediat la Bucureşti despre explozia produsă la Odessa, adăugînd că „am luat măsuri pentru a spînzura în pieţile publice din Odessa evreii şi comuniştii“.(3) În noaptea care a urmat exploziei sute de evrei au fost executaţi sumar în diferite puncte din oraş. Generalul Nicolae Macici, venit de la Tiraspol în dimineaţa de 23 octombrie, a confirmat cele petrecute, adăugînd că a văzut oameni morţi pe străzile Odessei (4). Ce a urmat este astăzi, probabil, greu de imaginiat pentru o minte normală. Unul dintre cei profund marcaţi de cele văzute a fost Gherman Pântea, primarul basarabean al Odessei: „(…) pe străzile principale şi pe la colţuri stăteau spînzuraţi cîte 4-5 oameni, iar populaţia înspăimîntată fugea din oraş în toate părţile“. Asasinatele sumare, întregite de tensiunea şi haosul care domneau în Odessa pe 23 octombrie, s-au intensificat odată cu schimbul de telegrame cu Bucureştiul.
 
Practic, cotele violenţei au crescut exponenţial, dublate de excesul de zel al comandanţilor români. Venirea generalului Nicolae Macici (comandantul Corpului 2 Armată) a înteţit represaliile sub imperiul ordinului expres primit de la cabinetul militar al ma-reşalului Ion Antonescu. Acest ordin (care nu a fost singurul în contextul masacrului) a făcut carieră dată fiind duritatea represaliilor: „Pentru fiecare ofiţer român sau german, mort în urma exploziei, vor fi executaţi 200 de comunişti; pentru fiecare soldat, cîte 100 de comunişti; execuţiile vor avea loc în cursul zilei de azi“. Trebuie precizat că acţiunile violente împotriva evreilor au debutat imediat după cucerirea oraşului, deci cu patru zile înainte de explozia comandamentului român. Pe lîngă execuţiile sumare, s-a înfiinţat rapid un ghetou, care era de fapt închisoarea oraşului de pe strada Fontanskaia Daroga, unde au fost internaţi mii de evrei (femei, bărbaţi, dar şi aproape 2.000 de copii) (5).

Pe 23 octombrie 1941, au fost ucişi aproximativ 5.000 de evrei. S-au căutat soluţii ingenioase pentru a face loc spînzurătorilor, utilizîndu-se stîlpii de telegraf, copacii şi chiar stîlpii de troilebuz.(6) Iată cum descrie Rubin Udler, un puşti de 15 ani la acea vreme, o scenă din zilele masacrului: „Pe strada Karl Marx, dinspre gară, din partea unde se afla cealaltă spînzurătoare, sub supravegherea soldaţilor români se mişca încet o coloană alcătuită din vreo 20-25 de oameni. Se vedea că-şi bătuseră joc de ei cu cruzime. Hainele le erau numai zdrenţe, unii erau desculţi sau numai în ciorapi rupţi, cu capetele descoperite. Feţele le erau pline de vînătăi şi sînge... Lîngă spînzurătoare, condamnaţii şi călăii lor s-au oprit. Santinela şi escorta au început să discute între ei şi să fumeze. Apoi i-au spus ceva primului dintre condamnaţi. Acela s-a apropiat de spînzurătoare, a pus jos scaunul pe care-l dusese în mînă, a urcat pe el, şi-a pus singur ştreangul la gît şi aştepta tăcut. Românii i-au comandat ceva cu voce aspră următorului din lanţul de condamnaţi. Acela s-a apropiat supus şi a împins scaunul cu piciorul. Nenorocitul a atîrnat tot atît de tăcut. Românii, înţelegîndu-se între ei, au aşteptat cîteva minute şi i-au ordonat celui de-al doilea să facă acelaşi lucru. Şi acesta detaşat, de parcă nu era vorba de viaţa lui, a băgat capul în ştreang. N-a spus nimic, n-a rugat nimic. Sta şi aştepta. La ordin, al treilea l-a împins, iar peste cîteva clipe şi acesta atîrna nemişcat. Şi, dintr-o dată, unul dintre condamnaţi, conştientizîndu-şi brusc situaţia tragică, dintr-un instinct de conservare a vieţii, a ieşit repede din rînd şi a rupt-o la fugă. A reuşit doar să traverseze strada. L-au ajuns din urmă gloanţele escortei. Nu s-a apropiat nimeni de el. A rămas să zacă într-o baltă de sînge...“ (7).

Holocaust by bullets

La două zile după explozia comandamentului, un nou ordin al lui Antonescu a solicitat alte victime cu detalii care indică cel puţin o cruzime patologică: „vor fi băgaţi într-o clădire, în prealabil minată, şi care se va arunca în aer. Acestea se vor face în ziua înmormîntării victimelor noastre“. Astfel, aproximativ 20.000 de suflete (femei, bărbaţi, între care copii, bătrîni şi bolnavi) au fost conduse de militari români către satul Dalnic, aflat la 3 km NV de Odessa, unde au fost înghesuiţi în patru magazii. Conform martorilor, drumul de cîţiva kilometri era presărat cu cadavrele celor împuşcaţi. După încercări care i-au nemulţumit pe comandanţi (uciderea a cîte 30-40 de persoane în şanţuri, mitralierea lor în barăci), s-a dat foc primelor două barăci, iar soldaţii i-au împuşcat pe cei care au încercat să iasă (8).

 
Iată o relatare inedită de arhivă din dosarul întocmit de Securitate lui Radu Ionescu (1910-1964), fost comandant al companiei a III-a din Batalionul mitraliere 10 Vînători de Munte. Fiind chemat cu întreaga companie la marginea Odessei, Ionescu „a văzut cum jandarmii aduceau grupuri de evrei pe care îi băgau în magazii, după care, la ordinul Lt. Col. Deleanu Nicolae, plutonul lui (Eugen) Bălăceanu, prin găurile făcute în zidurile magaziilor, au introdus ţevile mitralierelor şi au deschis focul asupra evreilor lipsiţi de orice apărare. Văzînd că nu au fost executaţi toţi evreii, au aruncat grenade la ordinul Lt. Col. Coca Niculescu, însă văzînd că nici aşa nu au reuşit să-i execute pe toţi evreii, Lt. Col. Deleanu Nicolae, Lt. Col. Coca Niculescu şi Lt. Bălăceanu s-au sfătuit între ei şi au ordonat să se aducă benzină, dînd astfel foc magaziilor“ (9).
 
La masacru au luat parte şi unităţi germane, fiind certă participarea cel puţin a Sonderkommando 11b.(10) Cu toate acestea, cea mai mare parte a crimelor au fost comise de către autorităţile române, în special unităţi ale armatei. Este, de asemenea, neîndoios faptul că o întreagă ierarhie militară a pus în practică acest genocid asupra populaţiei evreieşti ucrainene din Odessa. Formula părintelui Patrick Desbois – Holocaust by bullets (11) – pare foarte potrivită pentru ce s-a întîmplat la malul Mării Negre, în toamna anului 1941. Nu trebuie să uităm că în masacru au pierit mai mulţi civili decît militarii români care şi-au dat viaţa pentru ocuparea Odessei. Pentru noi, Odessa nu e doar o statistică rece din istoria Holocaustului românesc. E o crimă colectivă pe criterii etnice care a fost produsă de administraţia românească.

Pentru cele întîmplate la Odessa, acum 70 de ani, mareşalul Antonescu şi o mînă de ofiţeri români au fost condamnaţi la moarte sau la ani grei de închisoare. A fost însă oare de-ajuns pentru ca tragedia în care au pierit evrei ucraineni, cuprinşi de flăcări în magaziile dogorîtoare, spînzuraţi sau împuşcaţi la capătul vreunei străzi, să fie cu adevărat asumată? Aceasta e doar una dintre întrebările fierbinţi la care ne îndeamnă comemorarea timidă a masacrului de acum 70 de ani.

 

––––––––––––––

1. Igor Niculcea, „Operaţiunea strict secretă în urma căreia a sărit în aer Comandamentul militar român“, în Historia, an XI, nr. 118, octombrie 2011, p. 34-37.

2. Ottmar Traşcă, „Ocuparea oraşului Odessa de către Armata Română şi măsurile adoptate faţă de populaţia evreiască, octombrie 1941-martie 1942“, în Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţiu“ din Cluj-Napoca – Series Historica, XLVII, 2008, p. 387.

3. USHMM, RG-25.004M, Rola 20, Romanian Information Service – Bucharest (SRI) records, (MAI, arhiva operativă, dosar 40011, vol. 6), f. 158-159v.

4. USHMM, RG-25.004M, Rola 19, Romanian Information Service – Bucharest (SRI) records, (MAI, arhiva operativă, dosar 40011, vol. 6), f. 74v.

5. Ottmar Traşcă (ed.), „Chestiunea evreiască“ în documente militare române. 1941-1944, selecţia documentelor, note, cuvînt înainte şi studiu introductiv de Ottmar Traşcă, prefaţă de Dennis Deletant, Editura Institutul European, Iaşi, 2010, doc. 126-132; 137-138; Ottmar Traşcă, „Ocuparea oraşului Odessa“, art. cit., p. 378-425.

6. Yitzhak Arad, The Holocaust in the Soviet Union, University of Nebraska Press – Yad vashem, Lincoln – Jerusalem, 2009, p. 240.

7. Sergiu Nazaria, Holocaust: File de istorie (pe teritoriul Moldovei şi în regiunile limitrofe ale Ucrainei, 1941-1944), f.e., Chişinău, 2005, p. 161-162.

8. USHMM, RG-25.004M, Rola 19, Romanian Information Service – Bucharest (SRI) records, (MAI, arhiva operativă, dosar 40011, vol. 1), f. 9, 10v-11.

9. ACNSAS, Fond Informativ, dosar 261492, f. 10-11.

10. Peter Longerich, Holocaust: The Nazi Persecution and Murder of the Jews, Oxford University Press, Oxford, 2010, p. 229.

11. Patrick Desbois, The Holocaust by Bullets, Palgrave Macmillan, New York, 2008.



 
 
 
Cele mai citite articole
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
Îi înţeleg din ce în ce mai bine pe bătrînii critici
„Mai bine ar sta în banca ei“
Tot Maiorescu şi Gherea?
Noua critică. Dreptul la diferenţă
Cele mai comentate articole
„Mai bine ar sta în banca ei“
„Dacă astăzi mai sînt încă în picioare e pentru că, în copilărie, n-am învăţat niciodată să îngenunchez“
TANDEM. Salto mortale
Cele mai recente comentarii
@ Tatarca
@joenegut
Nostradamus
invers
Yasmina Khadra la France culture
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Sculpture