Zile inconsecvente de toamnă, cu soare
şi kalt nemţesc, împănate cu ploi reci intermitente, au
însoţit bunele intenţii fierbinţi ale autorităţilor
cultural-muzicale de a pregăti terenul pentru noua stagiune. Un
dulce val de boare culturalicească vine spre noi cu amăgiri mai
mult sau mai puţin tandre. Deschiderea sezonului cultural se apropie
cu paşi repezi, cînd parcă toată lumea ar vrea să arate că
nu s-a stat la mare şi la munte degeaba, şi în anotimpul
recoltelor avem şi preocupări înalte – poate şi de aceea
atîtea serbări şi comemorări, aniversări şi omagieri la
tot pasul – ca să ţinem şi noi pasul corect la marele dans al
popoarelor, ce s-a pogorît peste noi odată cu integrarea
europeană. Că ar fi ea, integrarea, cu alde Năsturică şi Nelu
Ploeşteanu sau Festival Beethoven şi cu o simfonie de Mahler, cum
se preconizează la deschiderea Filarmonicii „George Enescu“ şi
la Sala Radio, „ganz egal“. Serbările Bucureştilor şi Viena
Music Festival au creat o atmosferă sărbătorească liberală.
„Liberté, égalité, fraternité“ şi
tînjala proximă a pensiilor mărite au indus o neaşteptată
veselie urbană, ce s-a regăsit şi în seara muzical-dansantă
de la Clubul Seniorilor, din sectorul 4, cu bune secvenţe din
filmele lui Miloˇs Forman şi ope-retele lui Lehar şi Johann
Strauss. Acolo, o umanitate de peste o mie de senior citizens s-a
dedat florarului dansant muzical-artistic, sub oblăduirea unui
ctitor şi mecena precum dl Dan Voiculescu. Muzică, dans, antren,
bună dispoziţie generală. Nici Guvernul nu a stat degeaba: la
Ateneul Român, un concert de muzică clasică, pus sub
auspiciile încheierii conferinţei „Diaspora şi cercetarea
ştiinţifică românească“ a făcut ca primele acorduri
sonore să răsune deja. Interpreţii Matei Bucur Mihăescu, Ion Ivan
Roncea şi Aurelian Octav Popa au delectat publicul ştiinţific din
diaspora românească, invitat la Bucureşti să contribuie la
bunăstarea şi propăşirea întregii naţiunii. Aşa am avut
parte, sub majestuoasa cupolă a Ateneului Român, şi de
speech-ul dlui Dorin Marian, şeful Cancelariei prim-ministrului, şi
de baletul retoric al dlui Petre Roman, fost prim-ministru şi
ministru de Externe, specializat, mai nou, pe problemele românilor
de pretutindeni.
Care, între noi fie vorba, a întins-o
mînzeşte, fără să mai aibă răbdare să asculte şi partea
strict muzicală, de o foarte bună calitate, să o spunem pe cea
dreaptă, dar şi cîteva momente de graţie cu flori şi premii
oferite unor personalităţi de marcă ale exilului românesc.
Exil nu ar mai fi cea mai potrivită vorbă, taman acum, cînd
diaspora îşi va avea propriii reprezentanţi în
Parlamentul României. Recitalul muzical a cuprins trei
secvenţe, cu junele pianist Matei Bucur Mihăescu şi faimoşii Ion
Ivan Roncea, la harpă, şi Aurelian Octav Popa, la clarinet, ultimul
fiind secondat de violista Sanda Crăciun Popa şi de Verona Maier,
mai vechi şi distinse constant colaboratoare ale virtuozului
clarinetist. O bună seară de muzică, dincolo de parfumul
armoniilor din sală şi mirosurile culinare din marele hall al
Ateneului Român. Piese de Chopin, Rachmaninov, Händel,
Glinka, Smetana, Rameau, Purcell şi Carl Maria von Weber au
emoţionat un public select, unde numărul de titluri şi grade
universitare era mai dens ca oriunde pe cuprinsul Bucureştilor la
acel moment.
Concert aniversar cu Leonard Cohen, de
zile mari şi cu mari emoţii pentru cei care sînt cu gîndul
mai mult la trecut decît la viitor, cu mii de fani nostalgici
şi tineri care au avut parte de reprezentarea adevăratei muzici. Şi
iar devine de actualitate Enescu, cu faimosul lui refren, nu există
muzică uşoară şi grea, ci bună sau proastă.
Ce se mai poate adăuga? Muzică şi
muzici peste tot. În doar cîteva zile, principalele
instituţii muzicale vor lansa noua stagiune, cu bucurii şi emoţii,
proiecte şi surprize de tot felul. Anul 2009 va fi iar un an cu
Festival Enescu, aşa că va trebui să ne odihnim mai bine de
jumătate de an, pentru ca apoi, preţ de o lună, să putem asculta
muzică, şi muzică, şi iar muzică, în luna de festival.
Pînă una alta, am mai avut parte de un moment omagial –
spectacol aniversar – legat de împlinirea a 50 de ani de la
premiera românească a capodoperei enesciene, opera Oedipe.
Un spectacol cu Ştefan Ignat în
rolul titular, sub bagheta inepuizabilului Cornel Trăilescu şi în
regia şi decorurile parizianului Petrică Ionescu. Costumele, extrem
de simandicoase, în bun ton cu viziunea burlesc-barocă a
regiei, aparţin lui Cătălin I. Arbore, iar coregrafia, lui
Francisc Valkay. Parcă ieri era protagonistul secvenţelor
coregrafice din Varietăţile duminicale, ce voiau să sporească
cheful de viaţă şi muncă al cetăţenilor puşi să edifice o
nouă Românie. Nu intrăm în aprecieri estetice legate de
spectacolul propriu-zis – multe debuturi în distribuţie,
alături de veterani precum Pompeiu Hărăşteanu, în Phorbas
–, mai ales că între cele două reprezentanţii aniversare a
avut loc şi o masă rotundă, simpozion în incinta ONB,
dedicată Oedipe-ului enescian, unde mai multe nume galonate ale
criticii muzicale au fost moderate de jurnalistul Sever Voinescu,
care a migrat elegant de la Traian Băsescu la George Enescu. Cum nu
am fost prezenţi la partea de discuţii din jurul lui Oedipe, nu
putem avansa nici un fel de opinii. Să punctăm, totuşi, valoarea
plastică a spectacolului. Unde o sumedenie de găselniţe regizorale
au contribuit la un show total, în care interpreţii rolurilor
principale s-au armonizat bine cu corul, corpul de balet, decorurile,
costumele, scenografia şi muzica într-un tot armonic. Aşa că
este bine că se reia Oedipe, e bine că vine noua stagiune, e bine,
în general, în ţara unde sîntem îndemnaţi
să trăim bine, tot bombănind că este rău! Dar omul poate învinge
propriul destin, este chiar mesajul anticei tragedii.
De luat aminte, nu doar la ONB.