OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Oferte speciale, lunar de anunturi si oferte. 32 de pagini color, format mic, pe formula cunoscuta a revistelor utilitare gratuite. La caseta redactionala nu se mentioneaza editorul, nici membrii echipei, ci doar numerele de telefon si fax, adresa de e-mail si o casuta postala pentru corespondenta. Cele 30.000 de exemplare tiraj se distribuie prin posta catre firme, standuri din centrele de afaceri, banci, showroom-uri, hoteluri, restaurante, sedii de firma, statii de combustibili AGIP si Petrom, restaurantele Pizza Hut si KFC, Unirea Shopping Center. Sectiunile revistei contin anunturi si reclame la produse de uz casnic, dotari pentru birouri, oferte din alte domenii („sanatate“, „auto“, „diverse“). O publicatie utila, aflata la indemina tuturor celor interesati.


de ici, de colo

In pagina de „Revista revistelor“ a Romaniei literare (Nr. 11/2003) „cronicarul“ admonesteaza sever editorialul lui Ioan Buduca din numarul 2/2003 al revistei Cuvintul. Numai ca... o „ciudatenie“ ne-a atras de la bun inceput atentia: autorul anonim al comentariului „recunoaste ca n-a vazut numarul 2 al revistei Cuvintul aflata intr-o noua serie, Seria Buduca“. Cu toate acestea, minat in lupta de mai vechi (re)sentimente, poate indreptatite, el nu ezita sa acorde credit total unei note „semnate A.Gh.“ si aparute in numarul din 3 martie al suplimentului Ziua literara. O nota care – aflam – semnaleaza „deraierea artistica, morala si lexicala a publicatiei conduse cindva de Radu G. Teposu si mai apoi de dl. Tudorselt Urian“... Pe baza ei „cronicarul“ se grabeste sa arunce anatema asupra lui Ioan Buduca: „Editorialul dlui Buduca, la preluarea, probabil, a conducerii se intituleaza (sa ne ierte cititorii nostri!) Muie sponsorilor nostri. In text, dl. Buduca [...] comenteaza in acelasi stil golanesc de pe stadioanele patriei: «Muie Statul Roman». Ne cerem inca o data iertare. Si ne promitem ca nu vom reveni de cite ori dl. Buduca va recidiva. Strasnica afacere au izbutit atit sponsorii Cuvintului cit si Statul Roman (citeste PSD!). Schimbind echipa redactionala a unei reviste care reusise sa-si faca un nume, patronii au dat de cuvintul (citeste Cuvintul!) care compromite“. Frumos spus, dar oare chiar asa sa fie?! Impinsi de curiozitate, dar si de bizareria nu tocmai profesionalei citari second hand, am mers direct la sursa. Adica la... editorialul incriminat al lui Ioan Buduca. Si iata ce ne fu dat sa citim: „Am intrecut orice masura, noi, cei expresivi si liberi sa exprimam orice. Pagina 1 a revistei Vatra (Nr. 11-12/2002) publica non-publicabilul: un fragment de poem care cuprinde 29 de injuraturi in stilul galeriilor de fotbal si al grafitti-urilor de pe garduri, ziduri, WC-uri. Citez: «Muie Statului Roman!», «Muie Relatiilor Noastre cu Alte State!» Pagina 1 a oricarei reviste nu este o pagina oarecare. Este o vitrina. Acolo – vrind, nevrind – este expusa o atitudine pe care redactia o considera reprezentativa, nu conteaza in ce sens, dar, sigur, reprezentativa. Redactia se face, asadar, coresponsabila pentru avizul de reprezentare pe care il da textului din vitrina revistei. Autorul acelui text? Treaba lui. E liber sa scrie orice. Dar si redactia e libera sa-l puna in banca lui, intr-o pagina mai importanta sau mai putin importanta“.

Restul articolului se ocupa pe larg – poate prea pe larg – de autorul versurilor in speta (Marius Ianus), demontind nonsensul invectivelor sale „poetice“ si mentalitatea care le genereaza. Oricum: fata de ceea ce a inteles (vorba vine!) „cronicarul“ Romaniei literare, articolul lui Ioan Buduca spune exact contrariul!!! E amuzant si in acelasi timp trist sa vezi cum resentimentele ii orbesc pe cei care le cad victime. Caci – se stie – cei orbiti de afecte nu mai vor si nu mai pot citi rational cele scrise de „adversarii“ lor. Problema e ca in cazul de fata orbirea se aliaza cu neatentia. „Cronicarul“ nu stie – de pilda – ca preluarea conducerii Cuvintului de catre Ioan Buduca nu a avut loc acum, ci cu citeva numere bune in urma. Dar – in acelasi timp – el nu pare a fi urmarit cu atentie nici Ziua literara. Daca ar fi facut-o, ar fi stiut ca tinara si neexperimentata A.Gh., autoarea notei in cauza (si a altora de aceeasi calitate), nu pricepe in general nici ce citeste, nici ce citeaza, drept care ii „ceciteaza“, cu inocenta, pe altii. Avem de-a face – una peste alta – cu o gafa in care victima neintelegerilor este Ioan Buduca. O alta gafa a „cronicarului“ – semnalata nu demult – avea ca obiect un comentariu al colaboratorului nostru C. Rogozanu: Unora nu le place Liiceanu, citit anapoda ca Unora le place Liiceanu si taxat in consecinta. Morala: umorile, pripeala si lectura „la mina a doua“ nu sint cei mai buni sfetnici. Le recomandam deci, cu toata prietenia, colegilor nostri de la Romania literara ceva mai multa rationalitate si atentie redactionala. Altfel, Cuvintul risca sa ii... compromita!

Din respectivul numar al Romaniei literare nu lipsesc lucrurile interesante. „Vedeta“ e Stenograma discutiei dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej si G. Calinescu (2 marie 1960) publicata si prefatata de Lavinia Betea. Citam – pentru inceput – un fragment din prezentarea documentului in cauza: „Atunci, in 1960, etapa era una de cautare a unei linii politice de stabilitate si rezistenta a regimului comunist in Romania, protejat de declansarea unor evenimente precum cele ce zguduisera Ungaria in 1956. Gheorghiu-Dej face astfel apel la ajutorul scriitorilor si al oamenilor de cultura si arta. In [...] cazul de fata al scriitorului de mare notorietate, dintre mijloacele de mare influenta a ales «intarirea prin recompensa», practica de succes in dresura. Intilnirea – pina la viitoare descoperiri arhivistice – poate conta ca exemplu de nou «stil de munca» al puterii cu scriitorii“. Intr-adevar: acest „dulce stil nou“ in munca de partid cu scriitorii va face cariera, iar cel care il va ridica „pe cele mai inalte culmi“ va fi Nicolae Ceausescu. O alta pretioasa indicatie a lui Dej care va face cariera in posteritate priveste realizarea „epopeii nationale a socialismului“: „Avem si noi destui care sint ca Pasternac. Important este sa nu li se dea tribuna de unde sa-si expuna lucrarile lor. Tribuna sa fie data adevaratilor patrioti. Eu cred ca putini oameni in tara asta nu pot sa-si iubeasca poporul, sa-si iubeasca patria. Nu cred sa existe cineva sa nu i se inflacareze inima cind vede cite santiere sint, ce se construieste in tara noastra. Putem privi noi altfel lucrurile acestea. Aceste lucruri sint o epopee cum n-a mai fost, o epopee despre care se poate scrie foarte mult“.

In replica, G. Calinescu isi exprima tristetea fata de indepartarea sa de la catedra, solicitind reprimirea – evident, „contra servicii“. Cererea nu ramine fara raspuns: curind, criticul va reveni in Universitate, chiar daca numai ca profesor invitat... Dar sa luam mai bine o mostra din aceste negocieri „constructive“ dintre intelectual si Putere: „G. CALINESCU: – ...Eu nu vreau sa stau deoparte, a sta deoparte inseamna a avea o rezerva. Eu nu voiesc acest lucru, de aceea o spun deschis. Voi pierde o parte din prestigiu din partea celora care spera in anumite lucruri. Cine a citit scrierile mele vede ce am scris si inainte de 1944. Cu toate ca sint fara partid, eu ma socotesc membru de partid. TOV. GH. GHEORGHIU-DEJ: – Asa sa te socotesti, ca cine merge spre partid merge spre lumina, cine fuge de el orbiciie (sic!) in intuneric“. Pe un ton transportat, Gh. Gheorghiu-Dej prezinta „proiectul planului pe 6 ani“ oferind o serie de exemple sugestive: „Este ceva extraordinar care va merita sa fie descris in adevarate opere de scriitorii nostri. Mi-a placut ce a scris Arghezi in Scinteia. Este foarte frumos. Se vede ca l-a miscat mult ce a vazut la Grivita Rosie. Are citeva momente de fresca extraordinare, iti da lacrimi in ochi, nu gluma. Noi ajutam tovarase Calinescu pe acei care pun mintea si priceperea lor in slujba acestor teluri. [...] Ne-am propus sa ajungem din urma Cehoslovacia“. Cea mai mare parte a discutiilor sint insa o critica a romanului Bietul Ioanide, secretarul general al partidului exprimindu-si nemultumirea fata de „numarul prea mare de pagini“, stilul „elitist“ si abordarea „necorespunzatoare“ a miscarii legionare. Pe un ton sfatos, liderul comunist face o serie de propuneri in vederea continuarii – si corectarii – „esecului“ (Scrinul negru va aparea peste putina vreme). Centrarea discutiilor asupra problematicii legionare din Bietul Ioanide (aparut in 1953) e plasata de Lavinia Betea in contextul destalinizarii hruscioviste. Pe baza documentelor arhivate in fondul Cancelariei CC al PCR, cercetatoarea face citeva precizari istorice importante: „«Destalinizarea» romaneasca a fondat atunci teoria impartirii partidului, inca din perioada interbelica, in doua fractiuni – cea nationalista si cea cominternista – teorie oficializata de «marturiile» ilegalistilor in «plenara largita» a CC al PMR din martie 1956. In martie 1960, nucleul puterii din Romania pare destabilizat de «cazul Vladimir Gheorghiu». Situatia fostului legionar «strecurat» in partid pina la statutul de secretar al CC al PMR provoaca aprinse discutii asupra vigilentei de partid si furnizeaza noi motive de culpabilizare a fostilor «deviatori de dreapta» in frunte cu Ana Pauker. [...] Dupa citiva ani de sprijin reciproc, fostii legionari se aflau pe orbitele unor cariere politice de succes“. In acest sens, Dej va trasa scriitorilor cu autoritate interbelica sarcina unor „lucrari de demascare“. Cei solicitati sint Lucian Blaga („o sa vedeti ce influenta va avea el pentru intelectualitatea din Ardeal“) si G. Calinescu. Acesta din urma este cel care solicita intrevederea cu conducatorul, sperind intr-o „normalizare“ profitabila a relatiilor sale cu partidul. La „prelucrarea“ criticului a asistat si Leonte Rautu, el insusi „mustrat“ de catre conducator pentru „vina“ de a nu fi citit la timp si de a fi lasat – astfel – prea usor sa treaca manuscrisul Bietului Ioanide...
In alta ordine de idei, ar mai fi de semnalat continuarea publicarii „secventelor inedite“ Din viata literara a anilor ’60-’80 consemnate de Petre Solomon (in acest numar: despre culisele Colocviului de poezie de la Iasi din 18-20 octombrie 1978) si un nou fragment critic al lui Matei Calinescu despre Mateiu Caragiale: Recitind Remember.

Numarul 2/2003 al revistei clujene Apostrof continua publicarea fragmentelor din studiul lui Matei Calinescu despre Craii de Cutea-Veche; episodul de fata se refera la „motto-urile lui Mateiu“ si contine, in final, o mica teorie a „relecturii“ pornind de la interpretarea paratextelor: „Relectura nu e neaparat incarcata de preocupari erudite. Multe intrebari trec prin mintea recititorului, fara ca acesta sa incerce sa raspunda la toate. Multe sint lasate in suspensie. Dar diferenta este uriasa intre o intrebare pusa si lasata in suspensie si o intrebare nepusa, adica neimaginata. Una din caracteristicile relecturii este tocmai acest vortex de interogatii, adeseori privind chestiuni de importanta minimala sau de-a dreptul neglijabile, dar capabile sa dezvaluie existenta unor microsecrete textuale si intertextuale care fac farmecul incitant al relecturii. Dupa numeroase frecventari ale unui text de-a lungul anilor – cazul Crailor… in ce ma priveste – problemele hermeneutice pe care le ridica se restring, dar, in mod paradoxal, se si inmultesc, dind procesului de relectura o dimensiune de comentariu perpetuu, comentariu care inglobeaza si cele mai importante comentarii mai vechi si care totodata, in chipul cel mai natural, stimuleaza imaginatia interogativa personala a recititorului. Am incercat aici sa exemplific acest fenomen de relectura repetata prin ani indreptind focarul atentiei spre ceea ce as numi «maruntisuri paratextuale»“. In pagina 15, Ion Vartic (re-)publica un text despre mezinul „clanului Caragiale“: Luki Caragiale si „estetica prostului gust“.
Din sumarul acestui numar al Apostrof-ului ar mai fi de semnalat un amplu poem al criticului Gelu Ionescu (Galben si cenusiu) si – nu in ultimul rind – un fragment din „fisa de dictionar“ despre Kertesz Imre (Fara soarta – o perceptie aparte a Holocaustului, realizata de Bálasz Imre Jozsef si redactata pentru Dictionarul romanului central-european aflat in pregatire la Editura Polirom. Textul se refera – evident – la primul roman (Fara soarta) al laureatului Nobel pentru literatura pe 2002.

Revista de cultura Discobolul din Alba Iulia ofera, in numarul 58-59-60 (65-66-67) pe octombrie-decembrie 2002 un sumar nespectaculos, dar cu mai multe lucruri de semnalat – si de citit. Intre acestea: cronicile lui Ioan Nistor despre ultimul roman al lui Eugen Curta, Penultimul Don Juan, si, respectiv, Nicoleta Salcudeanu despre Cuvintelnic fara frontiere de Andrei Cornea, traducerea – semnata de Rodica Chira – a unui eseu de Karl Jaspers despre relatia dintre filozofie si stiinta (Adevar stiintific si adevar filozofic la Nietzsche), un comentariu al lui Ioan Miclea (Ateism aristocratic sau ateismul unui lord) pe marginea unei carti a lui Bertrand Russel (De ce nu sint crestin) aparute in 1980 in Colectia „BpT“ si fragmentele prozastice ale poetului Aurel Pantea (Fragmente din insemnarile unui resentimentar)...