Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2000   |   Noiembrie   |   Numarul 39   |   Off – un festival care si-a ales publicul

Off – un festival care si-a ales publicul

Autor: Matei MARTIN | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Un singur lucru este cert atunci cind se pune in discutie problema teatrelor independente: ca ne aflam in plina incertitudine – incertitudine terminologica pe care inca nu am izbutuit sa o depasim. AltFEST nu a reusit decit sa adinceasca aceasta confuzie, dar pariul organizatorilor, acela de a aduna laolalta cele mai insolite productii ale momentului a fost cistigat, iar o mare parte dintre companiile prezente atunci s-au adunat din nou, ridicind miza pariului. Cele citeva companii independente care au organizat sectiunea off a Festivalului National de Teatru si-au propus sa verifice daca exista un public deschis productiilor independente si formelor artistice neconventionale.

Timp de o saptamina, in cinci spatii de joc diferite (Teatrul ACT, Teatrul Luni de la Green Hours, Studioul de Arta Contemporana Toaca, sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra, Studioul Casandra) si la cele mai imposibile ore (citeodata, dupa-amiaza, la orele 15, dar de cele mai multe ori noaptea tirziu, dupa ora 23 si jumatate) publicul bucurestean a fost ispitit – parca programatic – sa vina la teatru. Nu cred ca atunci cind au hotarit sa prezinte spectacole la miezul noptii, organizatorii si-au pus vreodata problema vreunui risc legat de lipsa publicului. Insa cu siguranta nu s-au gindit niciodata ca salile vor fi arhipline! A fost, practic, un boom total; cine mai poate spune ca sala teatrului ACT e mica, din moment ce a gazduit aproape doua sute de invitati in fiecare seara? Cine si-a inchipuit ca in micuta sala de la Green Hours ar putea incapea peste o suta de oameni? Publicul, in cea mai mare parte foarte tinar, a folosit fiecare centimetru patrat din resursele de spatiu ale salii, transformind inghesuiala intr-o forma a solidaritatii.

Rezultatul final a depasit asteptarile: in mod paradoxal, „independentii“ si-au ales publicul. Doar putini dintre spectatorii Festivalului National au avut curiozitatea sa se aplece si sa ridice afisele sectiunii off, aruncate „neglijent“ pe scarile si culoarele teatrelor – gazda oficiala a FNT. Pe cei mai multi, i-am regasit apoi, inghesuiti, in subsolurile Teatrului ACT, la Green Hours sau prin alte asemenea spatii. Departe de a atrage prin rosul-aprins al afisului „oficial“, afisul sectiunii off nu putea atrage decit printr-o invitatie de nerefuzat, tiparita pe hirtie de ambalaj.
O alta ambitie a fost aceea de a demonstra ca oferta teatrelor independente (a se citi: independente de finantarile publice, dar foarte dependente de spectatori) nu include productii „comerciale“, ca selectia artistica a repertoriului este riguroasa si ca exista o grija permanenta pentru teatrul adevarat, de buna calitate; este o ambitie explicita, de care organizatorii s-au achitat cu brio. „Autoselectia“ independentilor a adus pe scena atit piese deja cunoscute publicului, cit si piese mai noi, sau chiar spectacole de debut ale unor tineri artisti, absolventi (sau inca studenti) ai UATC.

Celebrul Cum se face, o coproductie Teatrul ACT-Teatrul Inexistent in regia Theodorei Herghelegiu, un spectacol de un comic savuros, a stirnit, ca la fiecare reprezentatie, hohote de ris si o nesfirsita serie de aplauze. Tot Teatrul ACT a fost gazda unui spectacol extrem de actual, o Poveste de cartier despre problema drogurilor. Spectacolul porneste de la un scenariu de mare succes din America anilor ’50-60 pe care regizoarea Alice Barb l-a adaptat situatiei din Romania de azi; o adaptare sustinuta destul de convingator de recitalul live al lui 1QSapro, probabil singurul personaj cu adevarat autentic al piesei. Meritul apartine totusi regizoarei, care a avut curajul sa arate cu degetul o realitate pe care multi prefera sa o treaca cu vederea (ma intreb daca un astfel de spectacol ar fi posibil intr-un edificiu al statului).
Poate ca unul dintre cele mai pretioase spectacole ale sectiunii off a fost Cetatea Soarelui, in regia lui Mihai Maniutiu, cu Marcel Iures si Adrian Titieni. Pretios – adica scump la vedere: desi a fost montat cu doi ani in urma cu ocazia inaugurarii Teatrului ACT, desi s-a jucat in numeroase reprize si a avut parte de doua reprezentatii consecutive la editia trecuta a Festivalului, Cetatea Soarelui pare sa fie o piesa abandonata (poate) prea devreme din „agenda“ teatrului ACT.

Teatrul Luni de la Green Hours a propus, printre altele, un café-chantant fermecator, in care regizorul si coregraful Florin Fieroiu si-a demonstrat cu adevarat plurivalenta – si asta, intr-un tip de spectacol inca insuficient experimentat in Romania. Tot la Green Hours s-a jucat si Domnul si Doamna Oval, un spectacol care sub pretextul unei comedii horror patrunde adinc in maruntaiele postmodernismului in cautarea unor ratiuni ale alienarii si instrainarii oamenilor de cultura. Azi.. ma Ubu!, spectacolul premiat la Humorror, a fost si el inclus in programul festivalului, iar succesul de care s-a bucurat i-a demonstrat valoarea.

Dintre piesele debutantilor, Noaptea Asasinilor este poate cea mai aproape de spiritul off: salonul nu este salon, salonul e bucatarie…striga necontenit una dintre protagonistele spectacolului. Cu niste actori tineri si foarte talentati, regizorul Alexandru Berceanu a reusit sa rastoarne toate prejudecatile legate de configurarea spatiului scenic. Si asta, la Studio Casandra, pe scena italiana…
Includerea – intimplatoare sau nu – a unei sectiuni dedicate productiilor independente in contextul unei editii jubiliare a Festivalului National de Teatru nu poate fi decit benefica pentru cele citeva companii independente de teatru; un beneficiu ce nu reiese neaparat din comparatia critica a modalitatilor artistice puse in scena, ci chiar din remarcarea – si asumarea – de catre institutiile publice, a noului fenomen.

 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Educaţia – o piatră de încercare
Endemicul plagiat în şcoala românească
Cele mai recente comentarii
gabriela.gheorg@gmail.com
o referință la lucrările dlui Solomon Marcus
ma bag &io ca musca pan' lapte...
ref nedumerirea dlui Foarta
nea marin
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire