Nr. 719 din 18.04.2014

On-line - actualitate
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Religie
Eseu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2002   |   Mai   |   Numarul 118   |   Omagiu postum pentru Marlene Dietrich

Omagiu postum pentru Marlene Dietrich

(27 decembrie 1901, Berlin-6 mai 1992, Paris)

Autor: William TOTOK | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text



Teodor WEXLER

Romania este un stat (democrat?) in care cetatenii pot respira mai mult decit liberi (legea nu se aplica), dupa ce generatii de inaintasi au trait 64 de ani sub patru dictaturi, cu calus si catuse.
Pe actul de nastere al primei dictaturi proclamata la 27 februarie 1938, alaturi de sigiliu regal si semnatura primului dictator al epocii, regele Carol al II-lea, semneaza primul ministru Miron Cristea si „generalul Ion Antonescu, ministru secretar de stat la Departamentul Apararii Nationale si ad-interim la aer si marina“. Cu alte cuvinte, doi rivali si-au dat mina spre a ingropa firava democratie interbelica din Romania, pentru ca doi ani mai tirziu sa-si adjudece puterea scotind la mezat tara si oamenii ei. Nu fac afirmatii fara acoperire. Mai mult, in alianta de suprimare a democratiei romanesti intra si alte personagii, printre care Armand Calinescu si Victor Iamandi.

Acestor protagonisti li se vor alatura ulterior Horea Sima si ai sai camarazi, uitind pentru o clipa de rafuiala de conturi Carol-Codreanu si pregatind o alta rafuiala de conturi, care va culmina cu abdicarea regelui si cu crimele din noiembrie 1940. Pretul – prabusirea hotarelor tarii. Pamintul tarii a fost cedat fara lupta de Consiliul de Coroana si apoi de proaspatul conducator al statului.
Tara a intrat apoi intr-un razboi, in cursul caruia nici un teritoriu romanesc cucerit nu a fost reintegrat in trupul patriei; indiferent ca pretul bastonului de maresal al lui Ion Antonescu au fost sutele de mii de romani cazuti la datorie, intre Prut si Ceremus si Stalingrad. Un razboi care intr-adevar trebuia sa fie sfint s-a terminat printr-un dezastru si cu o noua dictatura adusa pe virfurile baionetelor armatei rosii.

Mai grav este ca trebuiau gasiti vinovati pentru dezmembrarea si suferintele tarii. Rind pe rind, guvernele Tatarescu si Giugartu au inceput campania publica de a-i acuza si sanctiona pe evreii din Romania. Legionarii au trecut de la sanctiuni la crime, iar Ion Antonescu a transformat crima in genocid. Nu stiu daca cuvintul ales este cel mai adecvat. Nu pot fi de acord cu cei care despart ce s-a intimplat in Basarabia si Bucovina de ce s-a intimplat in vechiul regat. Daca ar fi sa accept aceasta teorie, ar trebui sa accept si vesnicia cedarilor teritoriale facute de Consiliul de Coroana in 1940, si guvernamintele militare din teritoriile romanesti in anii razboiului, si declaratiile lui Nicolae Ceausescu si ale politicienilor postdecembristi ca Romania nu are pretentii teritoriale pentru Basarabia si Bucovina de Nord.
Desi de religie mozaica, eu urmez indemnurile profetului Eremia si nu pot trada cetatea in care traiesc. Daca Basarabia si Bucovina sint pamint romanesc, atunci in Romania a fost holocaust, iar explicatiile suplimentare sint chitibusarii avocatesti. Dupa aceasta incursiune istorica, sa revenim in actualitatea anului 2002.
In preajma aderarii Romaniei la NATO, guvernul Nastase a elaborat ordonanta de urgenta 31, prin care se incerca (si se mai incearca) sa se impiedice cultul personalitatii unor personagii care nu s-au identificat cu tara (raspund pentru ce afirm) si sa se impiedice xenofobia si antisemitismul.
Fara a intra in amanunte, ordonanta de urgenta, confuza si ea, risca sa devina si mai confuza dupa trecerea ei in parlament. (Unde sint acei barbati de stat ai Romaniei care in spiritul legii au cladit Romania moderna a carei existenta a fost confirmata de tratatul de la Trianon?)

O data cu promulgarea ei, ordonanta a intrat in drepturi. Dar presa, si nu numai cea de scandal, incalca fara perdea ordonanta. Sa luam de exemplu Historia nr. 3 pe luna mai 2002. Dl Vartan Arachelian scrie in termen de „spitzer“, referindu-se la evrei si la ambasadorul M. Guest: „Nu este doar cazul limbilor, ci si al miturilor, febricitatii etnice, insensibile la farmacopee universale“. Termenii medicali folositi in aprecierea comunitatii evreiesti din Romania apartin deopotriva fostului fruntas legionar dr. Serban Milcoveanu (participant activ la Congresul legionar de la Tirgu Mures din 1936 si la rebeliunea din 1941), care ii caracteriza pe evrei ca „virusi impotriva noastra“ in emisiunea de la TVR 2 Mit si Istorie din 15 mai 2002. (Cind cei doi protagonisti sa fi redactat lexiconul modern xenofob?) Nici alta vedeta a acestor emisiuni ale TVR 2, fost ofiter de securitate, colonelul Lesciuc, nu s-a sfiit sa verse otrava pe care a primit-o de la fosta Directie Politica a fostului MAI (Traiasca unitatea indestructibila a antisemitilor rosii-verzi!)
In paginile aceluiasi numar din Historia semneaza un articol si respectatul istoric, prof. univ. Florin Constantiniu.
Dl prof. Constantiniu ne informeaza ca in Romania guvernarii Antonescu au fost arestate, condamnate sau amendate sub acuzatie de activitate politica 10.566 persoane, dintre care 5.463 comunisti, si au fost condamnate la moarte 313 persoane. Si tot dl Constantiniu scrie: „in stadiul actual al informatiei, se pare ca aproximativ 200.000 de evrei, cei mai multi din Basarabia, Bucovina si Transnistria, au pierit ca urmare a actiunilor autoritatilor romanesti sau ale trupelor romano-germane“. Imi permit sa-l intreb pe dl prof. Constantiniu:

1. Daca PCR a avut, la 23 august 1944, 1000 de membri (cum in perioada razboiului au fost judecate 5.463 de persoane comuniste)?
2. Daca evreii au actionat impotriva Romaniei (cum se afirma in Histria), de ce s-au pronuntat in anii razboiului numai 313 condamnari la moarte? Evreii care ar fi actionat contra Romaniei nu ar fi fost mai bine sa fie judecati de curtile martiale? In orice caz, cred ca instantele militare n-aveau cum pronunta 200.000 de condamnari la moarte. Cite plutoane de executie trebuiau formate?
3. Daca uciderea a 200.000 de oameni poate primi calificarea de genocid sau holocaust? Pun intrebarea cu tot respectul fata de probitatea morala a dlui prof. univ. Constantiniu. Fabulatiile lui Gheorghe Barbul (fost sef de cabinet al lui Ion Antonescu), publicate in acelas numar al revistei Historia, nu pot fi confirmate de nici un document de arhiva. Interpretul lui Hitler, Schmidt, nu a putut confirma niciodata fabulatiile lui Barbul, cum ca Antonescu a fost avocatul evreilor. Si atunci, cum este posibil sa se foloseasca ghilimele pentru citate dintr-o memorie pusa sa reabiliteze post mortem prin minciuni, un razboi care din start nu a fost romanesc si un genocid in Basarabia si Bucovina? Cu riscul de a ma repeta, afirm cu toata raspunderea ca detin documente cum ca Alfred Rosenberg a rezervat teritoriile din est iredentistilor ucrainieni, cu aprobarea tacita a lui Ion Antonescu.
In cuprinsul revistei Historia nr. 3/2002 este publicata o fotografie a conducatorilor aliati din anii razboiului, cu explicatia „Cei trei mari monstri ai lumii la Yalta, Stalin, Churchill si Roosevelt“. „Splendida“ carte de vizita inaintea summit-ului de la Praga!

Citindu-l pe acelasi Barbul, Historia reproduce o caracterizare a presedintelui Roosevelt: „Cit despre Roosevelt, el era pentru Hitler expresia evreimii internationale. Dupa cum comunismul isi facuse din Rusia un instrument, tot asa Statele Unite nu erau decit o masina de distrugere in serviciul rasei semite“. Ma intreb: nu are timp dl Tanase Joita sa citeasca diverse ziare sau reviste printre care Historia sau sa-l auda pe dl Milcoveanu, pe TVR 2, reprosindu-le evreilor ca „au vrut sa cladeasca in Romania Israelul european“?
Nici articolul care citeaza Delirul lui Marin Preda nu spune adevarul despre conditia scriitorului intr-o societate in care partidul atotputernic dadea sarcini in numele realismului socialist. De altfel, trebuie mentionat ca aceleasi forte readuc in actualitate stafiile a doi dictatori care ne-au indoliat istoria.
Nici comentariile dlui Catalin Fundulu privind procesul de la Tribunalul Poporului din 1946 si refuzul suveranului de a-l gratia pe Ion Antonescu nu aduc servicii tarii. Acuzindu-l pe rege, se incearca distrugerea unui fragil consens national. Republicani sau monarhisti, trebuie sa recunoastem ca fara actul curajos al regelui de la 23 august 1944, ocupantul sovietic ar fi dezmembrat Romania, cu sau fara cultul personalitatii lui Ion Antonescu. Nu cred ca dl Fundulu ar fi putut opri dezmembrarea tarii.

Referitor la fostul primar al Odesei, prima mea remarca este ca numele sau a fost Gherman Pantea si nu Gherman Hantea. Dincolo de eventuala lipsa de cultura istorica a corectorului de la Historia, scrisoarea lui Gherman Pantea si conversatia Antonescu-Alexianu sint de un tragism fara margini si confirma raspunderea in fata istoriei a celor care au dictat organizarea holocaustului din Romania. Chiar sa nu inteleaga cei de la Historia ce scrie negru pe alb?
Retine atentia articolul purtind ca motto „Executia, 1946“, nesemnat si care se pare ca este o fabulatie. Daca nu este o fabulatie, citatele ultimelor clipe ale vietii lui Ion Antonescu confirma intreaga sa atitudine fata de evrei: „Au urmat vehemente acuzari aduse comunistilor, evreilor si bolsevismului si dorinta ca Romania sa fie salvata de aceasta pacoste“. Repet, daca nu este vorba de o fabulatie, „testamentul“ lui Ion Antonescu a corespuns telului vietii sale: distrugerea evreilor.

Am lasat la urma comentariile privind citatul reprodus de Historia din volumul prietenului meu Alex Mihai Stoenescu, Armata, Maresalul si Evreii. Neindoielnic, Alex Mihai Stoenescu trece in revista, in lucrarea sa, si documente strict autentice, dar si documente introduse in arhive cu scopul dezinformarii. Si, cu toate acestea, Alex Mihai Stoenescu concluzioneaza la sfirsitul volumului sau: „Si totusi de ce ramine maresalul Antonescu un criminal de razboi? Pentru ca sub acoperirea ordinului sau au murit evrei nevinovati in Basarabia si Transnistria, pentru ca sub acoperirea ordinului sau au fost executati nediscriminatoriu unii ostateci ai represaliilor de la Odesa, pentru masacrul de la Iasi pe care nu l-a putut impiedica, dar mai ales pentru razboiul iresponsabil dus dincolo de Nistru, fara nici o garantie, fara nici o intelegere, razboi in care a omorit zeci de mii de romani“.
Celor care au redactat numarul omagial Antonescu al revistei Historia sint obligat sa le reamintesc concluziile aceluiasi Alex Mihai Stoenescu: „Onoarea trebuie sa fie pentru un militar mai mult decit viata. Dar onoarea judecata in termenii realitatii. Pentru ca tu poti sa mori eroic, comandindu-ti plutonul de executie si lasind aceasta imagine impregnata in constiinta urmasilor, dar uniforma pe care ai purtat-o si cu care trebuie sa fii inmormintat nu este obiect de lenjerie personala. Ea reprezinta ia de lupta a poporului tau, iar atunci cind pretul onoarei tale este chiar poporul, onoarea insasi trebuie sa imbrace straiele oricarei umilinte personale. Este ceea ce nu a facut maresalul Antonescu“.

Cind am terminat de scris acest articol, mi-a parvenit informatia ca Sinagoga din Falticeni a fost devastata si apoi altarul profanat cu inscriptii antisemite ce faceau cindva parte din arsenalul legionar si antonescian.
Il intreb pe dl Tanase Joita, care nu stiu inca daca s-a sesizat de cele intimplate la Falticeni, daca evenimentele ce au avut loc acolo nu sint rezultatul unei ordonante de urgenta confuze si incalcate zi cu zi cu buna stiinta de avocatii diavolului, nostalgici ai unei lumi a urii. Este de datoria domniei sale sa faca o declaratie publica.

 
 
 
Cele mai citite articole
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
Îi înţeleg din ce în ce mai bine pe bătrînii critici
„Mai bine ar sta în banca ei“
Tot Maiorescu şi Gherea?
TEATRU. Nişte martiri şi un cîine la miez de noapte
Cele mai comentate articole
„Mai bine ar sta în banca ei“
TANDEM. Salto mortale
„Dacă astăzi mai sînt încă în picioare e pentru că, în copilărie, n-am învăţat niciodată să îngenunchez“
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
UN PUNCT DE VEDERE. Alexandru Matei mi-a dat curaj
Cele mai recente comentarii
Khadra si Saint-Exupery
@ Tatarca
zeletin istoric literar
@Stefan Hagima
"O biata cronica"si "cloaca" forumistilor
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Sculpture