OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Abia finalizata publicarea celor patru volume ale Dictionarului Scriitorilor Romani (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi si Aurel Sasu) – dictionar ramas din pacate la nivelul anului 1989 ca limita temporala si, ca atare, prin definitie lacunar – si o binevenita initiativa editoriala ne-a pus la dispozitie primele trei volume dintr-o lucrare de amploare, intitulata Dictionarul General al Literaturii Romane (Editura Univers Enciclopedic, volumele I-II, 2004, volumul III, E-K, 2005).

Sintetizind o uriasa munca intreprinsa de circa 150 de cercetatori – unii dintre ei binecunoscuti prin rigoarea si profesionalismul lor (Dan C. Mihailescu, Nicolae Florescu, Aurel Sasu, Teodor Vargolici etc.) si altii, probabil mai tineri (Alina Ciobanu, Petrus Costea, Carmen Blaga, Corina Popescu), cvasinecunoscuti publicului cititor larg – Dictionarul General... este o lucrare a carei necesitate si utilitate ramin in afara oricarei discutii, iar valoarea sa este usor de demonstrat.
Viziunea larga, nerestrictiva – conform afirmatiei domnului Eugen Simion din preambulul lucrarii, se doreste cuprinderea tuturor creatorilor de limba romana „indiferent unde au scris si s-au afirmat“, altfel spus, din toate zonele locuite de romani! –, caracterizarile succinte, dar extrem de relevante de cele mai multe ori, facute autorilor selectati, informatiile bibliografice aduse aproape la zi (2003) fac din acest dictionar o carte de referinta in cultura romana actuala.

Sa mai remarcam faptul de noutate ca in Dictionar si-au gasit locul si traducatori straini ai literaturii romane (Rosa Del Conte, Joaquin Garrigos, Alain Guillermou s.a.), precum si editori renumiti prin tenacitatea cu care s-au aplecat asupra operelor scriitorilor romani (Elisabeta Brancus, Elisabeta Busneag etc.).
In mod firesc, lucrarea la care ne referim are si neimpliniri, unele dintre ele fiind motivate de Eugen Simion prin inertia si mentalitatea unor colaboratori, refractari in buna masura activitatii in echipa.
Alti recenzenti – evident mai competenti decit subsemnatul, intrucit provin din domeniu –, precum Dan C. Mihailescu (in Idei in dialog), Marius Chivu (in Romania literara) si Mircea Anghelescu (in Dilema veche) au sesizat disproportia unor texte in raport cu valoarea recunoscuta a unor scriitori abordati, subiectivismul vizibil al unora dintre colaboratori, putinatatea unor referinte critice, ramase chiar la nivelul anului 1989, si, in sfirsit, dar nu in ultimul rind, unele omisiuni neasteptate.

- Corectii necesare
Noi ne vom opri la citeva erori – mai mult sau mai putin grave – si la citeva omisiuni – mai mult sau mai putin elocvente –, nu pentru a umbri, in vreun fel, meritul indiscutabil al celor care au trudit aproape zece ani la realizarea acestui dictionar, ci pentru ca unele corectii se impun spre a nu fi reiterate in viitor, cu atit mai mult cu cit domnul Eugen Simion, coordonatorul general, promite deja o a doua editie, aflata in pregatire.
Astfel, chiar in debutul dictionarului, la Pavel Petru Aron, carturar si episcop provenit din neamul Aronestilor, se afirma ca s-ar fi nascut in comuna Bistra din Maramures. Probabil ca autorul a preluat eroarea din dictionarele anterioare, mai vechi (Dictionarul literaturii romane de la origini pina la 1900, 1979) sau mai noi (Dictionarul enciclopedic, ed. 1993, Dictionar enciclopedic ilustrat, 2005, ambele la Editura Cartier etc.).

- Comoditate si informare superficiala
Daca ar fi consultat – cum este firesc – referintele critice la care face referire autorul, spre exemplu cartea Dr. Augustin Bunea aparuta la Blaj in 1902, consacrata episcopilor Pavel Petru Aron si Dionisie Novacovici, ar fi aflat ca exista o localitate Bistra si pe Valea Ariesului, in apropiere de Cimpeni, unde s-a nascut – in realitate – in familia preotului Teodor Aron, viitorul episcop unit. Intimplator doar, Pavel Petru Aron a murit la Baia Mare, legaturile sale cu Maramuresul fiind doar de natura profesionala. Pornit intr-o vizita canonica in nordul tarii, in iarna anului 1764, el s-a imbolnavit pe cind cobora de la Cavnic la Baia Mare, unde a fost gazduit si ingrijit de parintii iezuiti, dindu-si obstescul sfirsit la 9 martie 1764 si fiind inmormintat, noua zile mai tirziu, la Blaj.
Iata cum, din comoditate si superficialitate, o eroare a fost preluata de la un dictionar la altul timp de treizeci de ani!

O alta eroare apare in acelasi volum, la pagina 624, unde reperele bibliografice la Dan Botta cuprind si articolul O polemica in jurul Spatiului Mioritic din Revista Fundatiilor Regale (nr. 5 mai 1941, p. 466). Autorul acelui text nu este insa Petru Caraman, cunoscutul folclorist, ci Petru Comarnescu. Greu de crezut ca substituirea de nume s-a facut la tipar! Mai veridica este informarea precara si nu recursul la textul in cauza.
Tot o insuficienta sau superficiala informare se poate constata si la pagina 439 din volumul I, unde in prezentarea lui Vasile Bancila se da un citat din cartea lui Nicolae Bagdasar, Istoria filozofiei romanesti (1941), dar deformat, dovada ca autorul nu a mers la sursa bibliografica pe care o recomanda. Astfel, se spune ca eseistul Vasile Bancila a fost „cel mai fecund creator al generatiei sale“. In realitate, citatul preluat este, la Nicolae Bagdasar, putin diferit si suna astfel: „Dintre tinerii din generatia lui, Bancila este cel mai fecund“ (vezi N. Bagdasar, Scrieri, Editura Eminescu, 1988, p. 184). Or, se stie ca una este citatul, alta parafraza.

O inexactitate pusa in circulatie in urma cu trei ani de Anton Fabian este preluata tale quale si in acest Dictionar. Este vorba de Arsavir Acterian, considerat autor al crestomatiei (trecuta deci la opera) Amintiri despre N. Steinhardt, aparuta la Editura Dacia din Cluj-Napoca in anul 2002, in ingrijirea sus-pomenitului Anton Fabian. Este putin probabil ca volumul respectiv sa fi fost conceput si alcatuit astfel de ultimul reprezentant al Acterienilor, si argumente ar fi multe.
Astfel, cel ce se considera un pseudo-filozof a parasit aceasta lume la 17 septembrie 1997, cu exact o luna inainte de a fi implinit 90 de ani. Greu de crezut ca nonagenarul, altfel un foarte bun si citit memorialist, aduna texte continind amintiri despre Steinhardt care apareau in reviste sau carti in preajma plecarii sale definitive dintre noi. Mai degraba ne-ar fi lasat amintirile sale, pentru ca multe mai avea de spus...

Spre exemplu, amintirile doctorului Mihail Constantineanu despre Fericita fire a lui Nicolae Steinhardt (in volum p. 31-48) au fost publicate in – si preluate din – Romania literara nr. 32 din 1997, deci in luna august.
Sau, cum putea lasa Arsavir Acterian in dosarul de la Arhiva Nationala Romana textul Scriitorul in haine monahale (p. 88-91), semnat de arhimandritul Serafim Man de la Manastirea Rohia, text aparut in Romania literara nr. 35 din anul 1998?
Ne oprim aici cu argumentele care demonstreaza ca respectiva crestomatie nu este opera lui Arsavir Acterian. Problema aici nu este cum a fost editata aceasta carte, ci usurinta cu care se preiau si se pun in circulatie, chiar la nivel academic, unele erori.

Tot in volumul I, la pagina 551, cartea Lucian Blaga. Cunoastere si creatie, culegere de studii aparuta la Editura Cartea Romaneasca in 1987, este considerata, evident gresit, lucrarea filozofului din Lancram!
In sfirsit, in volumul III, la pagina 101, cunoscuta italienista Nina Façon apare ca autoare a volumului intitulat Mastile puterii, acesta fiind inserat printre lucrarile sale!
Eroare, desigur, si inca mare. Volumul respectiv, aparut la Editura Institutului European din Iasi in 1996, ingrijit si prefatat de Elvira Sorohan, este o antologie ce cuprinde Principele lui N. Machiavelli in traducerea Ninei Façon, precum si, pentru prima data la noi, si alte trei traduceri efectuate din limba franceza de Lacramioara Petrescu, care scrie si o lamuritoare Addenda. Este vorba de citeva pagini din Discursuri asupra primei decade a lui Tit Liviu, de N. Machiavelli, precum si celebrul eseu Anti-Machiavel al lui Frédéric II, urmat de prefata lui Benito Mussolini la editia din 1928, aparuta la Paris, a controversatului opuscul machiavellian.

Buna cunoscatoare a filozofiei italiene, pe care a prezentat-o cu consecventa in Revista de Filosofie in perioada interbelica, Nina Façon (care semna si cu pseudonimul Sorin Ionescu) ne-a dat o prima traducere din Principele in 1943, urmata de editia din 1960 de la Editura Stiintifica, care contine comentarii penetrante si cvasiexhaustive (Studiul introductiv are 82 de pagini, iar notele 110 pagini, comparativ cu cele 92 de pagini ale textului propriu-zis al ginditorului italian!). Si tocmai aceasta valoroasa editie este omisa din Dictionar, alta dovada de superficialitate in informare.
In ceea ce priveste omisiunile – numeroase, iar unele explicabile –, problema se pune daca ele provin din ignoranta (deloc docta!) a autorilor sau din viziunea lor, totusi subiectiva, asupra alcatuirii acestui Dictionar.
Ca atare, nu avem in vedere criteriile estetice si axiologice ale autorilor, ci posibilele scapari ale acestora, fapt care ii priveaza insa pe cititori – si implicit pe cercetatori – de o informare corecta.

- Omisiuni inexplicabile
Este de apreciat faptul ca pentru prima data sint prezenti autori cvasinecunoscuti astazi, desi in efervescenta culturala din perioada interbelica ei s-au remarcat drept condeie de talent, implicate in dezbaterile de idei, dar fractura comunista i-a redus la tacere totala pe unii, iar pe altii i-a relegat in necesara, dar putin apreciata (chiar si azi!) activitate de traducator. Este vorba, spre exemplu, de Petru P. Ionescu, D.C. Amzar, Ernest Bernea s.a.
Dar atunci cum se explica lipsa din Dictionar a lui Alexandru Baciu (1916-2004), aflat timp de 30 de ani in redactia revistei Secolul 20 – neobosit traducator (peste 20 de volume) din Alain (in colaborare cu N. Steinhardt),Jean Cocteau, Marguerite Duras, René Girard, Jean Giraudoux, Nicolas Schöffer etc.?
Cu atit mai mult cu cit acesta a publicat intre 1996 si 1999 un volum de proze scurte (Scrisoare de recomandare si alte schite anacronice, Editura Vinea, 1996), doua volume de memorialistica (Din amintirile unui secretar de redactie, 1997 si 1999), precum si altul cu note de calatorie (Popasuri grabite, Editura Cartega, 1999).

De ce au fost preferati Alfons Adania (publicist si traducator), Gheuca Leon (caruia i se atribuie o traducere) sau poetii aromani George Ceara si Tache Ceciora, care au publicat citeva poezii, cuprinse intr-o antologie?
De ce nu-si afla locul aici – pe drept meritat – eseistul Victor Iancu (1910-1981) din Cercul Literar de la Sibiu, doctor in estetica? Acesta a publicat frecvent studii, de estetica in principal, in presa culturala interbelica (Saeculum, Symposium, Tara noastra etc.), din pacate neadunate nici azi intr-o carte. Cu ce a fost mai mare estetician Vasile Conta?
Sau de ce Paul Gusti, regizor, traducator al romanului Diavolul de Ferenc Molnar, si nu Ion I. Cantacuzino (1908-1975), eseist, dramaturg, istoric al cinematografiei, critic teatral etc.?

Cunoscut membru al Societatii Criterion, secretar al revistei cu acelasi nume, acesta din urma a publicat multe studii (Descartes si medicina, Psihopatia pictorului Van Gogh, Aspecte medicale in opera lui Dimitrie Cantemir etc.), cronici literare (in Revista Fundatiilor Regale, indeosebi) ca si cartile de eseuri Note pentru azi (1934), De amore (1935), Uzina de basme (1935), Contrapunct teatral (1940) etc., monografii precum cele despre Jean Mihail (1967) si René Clair (1968) sau istorii ale cinematografiei noastre (Momente din istoria filmului romanesc, 1965, si Filme romanesti de altadata, 1967 etc.).
Ramas „pe dinafara“ este si Petre Hossu (1922-1998), care, dupa parerea noastra, ar fi trebuit sa devina, macar acum, cunoscut publicului cititor.
Minte stralucita, dar urmarit mereu de nesansa, Petre Hossu a publicat doar o carte de eseuri in timpul vietii (Despre conditia umana, 1944) si citeva piese de teatru (in revista Luceafarul, 1943-1944), iar cartea sa despre filozoful in preajma caruia a stat a aparut in anul 2003 (Memorial Lucian Blaga). El este insa si traducatorul celor 1001 de nopti, din care si-a vazut publicate doar citeva volume, la distanta de trei decenii (volumul I la Editura Minerva, 1966, si volumele I-III la Editura Saeculum, 1996).

Cum se explica apoi lipsa din Dictionar a filozofului Dumitru Isac (1914-1984), care a publicat numeroase studii, eseuri si recenzii in revistele interbelice (Symposion, Revista de Filosofie, Revista Fundatiilor Regale, Freamatul scoalei etc.) si a debutat in anul 1943 cu volumul Cunoastere si transcendenta (reeditat, impreuna cu alte studii, la Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003)? Dumitru Isac a mai publicat monografiile Aristotel (1959) si Jean-Jacques Rousseau (1966), precum si amplul studiu de estetica Frumosul in filozofia greaca (1970).
Estetician, istoric al filozofiei eline, eseist remarcabil, redactor al revistei clujene cu rezonante platonice Symposion, Dumitru Isac nu ar trebui sa lipseasca din nici un dictionar cu profil cultural.
Ar fi fost cazul, apoi, ca in acest Dictionar, care se vrea exhaustiv, sa-si gaseasca locul si reputatul Victor Corches (1934-2004), cunoscut scriitor din Constanta, autor de proza scurta (Patru povestiri, 1984, Minzul fantoma, 1999 etc.), de romane (Foamea si setea, 1995, Torentul, 2001), editor al operei lui Dimitrie Stelaru (Scrieri literare. Proza, volumul VII, 2002), coautor al antologiei Orizonturi lirice dobrogene (1984) si al bibliografiei Revistei Fundatiilor Regale (2002) etc.

- Insuficienta cunoastere a autorilor alesi sau impusi
Sint detectabile totodata, chiar de la prima lectura, multe omisiuni de lucrari atit la autori clasici, cit si la altii mai putin cunoscuti. Daca la primii se poate argumenta prin abundenta scrierilor si a referintelor critice, la ceilalti poate fi vorba de insuficienta cunoastere a autorilor alesi sau impusi.
Nu ne putem referi la toate omisiunile observate, insa cele enumerate vor completa bibliografia, uneori extrem de saraca, in beneficiul cercetatorilor, daca nu si al unei viitoare editii.
Astfel, la Ioan Alexandru nu este amintit volumul de corespondenta cu episcopul Justinian Chira Maramureseanul, intitulat simplu Scrisori (Baia Mare, 2001). Faptul este, poate, scuzabil, caci este vorba de o aparitie pe plan local, dar el trebuie relevat, intrucit pune in lumina legaturile cunoscutului poet cu Manastirea Rohia.

Nu aceeasi scuza se poate invoca in cazul indianistului Sergiu Al-George, la care este omisa corespondenta sa cu Maitreyi Devi, Jean Filliozat, Vidya Niwas Misra, Mac Linscott Ricketts, Giuseppe Tucci si alte personalitati cunoscute pe plan mondial, publicata la Biblioteca Pedagogica „I.C. Petrescu“ din Bucuresti, sub coordonarea lui George Anca (vezi Bibliotheca Indica, nr. 3, ed. II, 1999). Sau, cunoscuta fiind prietenia lui Sergiu Al-George cu N. Steinhardt, la Repere bibliografice trebuiau amintite: eseul Cavalerul trac (vezi N. Steinhardt, Critica la persoana intii, Editura Dacia, 1983, p. 254-257), precum si convorbirile celor doi colegi de puscarie de la Jilava (vezi N. Steinhardt, Primejdia marturisirii, Editura Dacia, 1993, p. 141-162).
La Vasile Bancila este omis volumul III din Aforisme si paraaforisme (1996), cel intitulat Mici testamente (Editura Eminescu, 1999), ca si volumul Religia iubirii si Pestalozzi (Editura Ex Ponto, 1998), iar la Repere cartea lui Valeriu Dumitru Vasile Bancila si educatia religioasa (Editura Thalia, 2002, 136 p.).

La Emil Cioran reperele bibliografice sint numeroase si, totusi, lipsesc citeva titluri aparute in ultimul deceniu, printre care amintim: Dan Olteanu, Mistica metafizica la Cioran (Editura Helicon, Timisoara, 1996); Richard Reschika, Introducere in opera lui Emil Cioran (Editura Saeculum I.O., 1998), Simona Modreanu, Cioran sau rugaciunea interzisa (Editura Junimea, 2003) si Valentin Protopopescu, Cioran in oglinda. Incercare de psihanaliza (Editura Trei, 2003).
Din opera eseistului Ovidiu Cotrus este omis volumul de Dialoguri aparut la Editura Cartea Romaneasca in 1999, iar dintre reperele privitoare la B. Fundoianu lipseste volumul lui Victor Stoleru, cu acelasi titlu (Editura Grai si suflet – Cultura Nationala, 2000, 156 p.). Si aceasta in contextul in care la Repere bibliografice apar zeci de articole de mici dimensiuni publicate in reviste precum Apostrof, 22, Romania literara, Steaua s.a.
Cind este vorba de muzicologul Dimitrie Cuclin, autorul omite preocuparile filozofice ale acestuia, materializate in volumul Teoria nemuririi (Editura Porto Franco, 1990), si, in consecinta, la reperele bibliografice lipsesc studiile lui Dumitru Matei din Revista de Filosofie (nr. 6/1985 si 5, 6/1986).

Or, D. Cuclin a fost extrem de activ in filozofia interbelica. Sa amintim doar faptul ca a participat, alaturi de Ion Petrovici, E. Sperantia, D. Draghicescu si G.D. Scraba, la al VIII-lea Congres international de filozofie de la Praga (2-7 septembrie 1934), unde a prezentat lucrarea Muzica privita ca arta, stiinta si filosofie.
La Lucian Blaga, desi bibliografia referintelor asupra operelor acestuia poate constitui singura un volum substantial, nu se justifica lipsa unor carti, de vreme ce spatiul este ocupat cu trimiteri la articole de citeva pagini. Astfel, sint amintiti: N. Balota, M. Dragan, D. Micu si Alex Stefanescu – ultimul cu o pagina in Romania literara –, dar nu si Gheorghe Iftimie (Lucian Blaga si crestinismul romanesc, Iasi, 1944), Achim Mihu (Lucian Blaga. Miorita spiritualitatii romanesti, Editura Viitorul Romanesc, 1995) si Gheorghe Pavelescu (Lucian Blaga si Sibiul, 1998 si Lucian Blaga. Evocari si interpretari, 2003 – ambele aparute la Sibiu).

Daca aceste lucrari au putut trece – sa zicem – neobservate de catre autorul articolului consacrat lui Blaga, surprinde lipsa volumului lui Blaga Curs de filosofia religiei, ingrijit de George Piscoci Danescu si publicat la Editura Fronde, Alba Iulia – Paris, in 1994.
Si la Mircea Eliade – care beneficiaza de o ampla bibliografie, datorata lui Mircea Handoca – este omis volumul lui Sergiu Tofan, Mircea Eliade. Destinul unei profetii, aparut la Galati in anul 1996 (204 p.). In schimb, este indicat la repere, in mod inexplicabil, in intregime, volumul de publicistica al lui C. Noica Intre suflet si spirit (Editura Humanitas, 1996), desi acesta cuprinde doar 5 pagini referitoare la Eliade!

Chiar si la Eminescu sint omise doua referinte: cartea lui Pericle Martinescu privind Odiseea editarii „Poeziilor“ lui Eminescu in prima suta de ani (1884-1994), aparuta la Editura Ex Ponto din Constanta in anul 2000, ca si volumul lui Calin Cernaianu Recurs Eminescu, suprimarea gazetarului (Editura Eminescu, 2000).
Lucrari nesemnalate sint si la Aram Frenkian (Scrieri filosofice. Studii de filosofie greaca si comparata, Editura Ararat, 1998), la Petru P. Ionescu (Unitatea cunoasterii, Editura Casa scoalelor, 1944), la Parintele Galeriu (Dialoguri de seara, in colaborare, Editura Harisma, 1991), la Ovidiu Drimba (Scrieri din trecut, Editura Cogito, Oradea, 1997), la Virgil Bulat (Synopsis, Editura Cogito, Oradea, 2000) si exemplele ar putea continua. Acelasi lucru se constata si in ceea ce priveste reperele bibliografice.

Astfel, despre Ioan D. Gherea a mai scris Mircea Djuvara (Filosofia domnului Gherea, Revista de Filosofie, nr. 3-4, 1939), Viorel Cernica (Exercitii fenomenologice asupra filosofiei romanesti interbelice, Mihai Dascal Editor, 1999, p. 255-306); despre Ioan Ghica a mai publicat Ovidiu Papadima un studiu in Revista Fundatiilor Regale (Ioan Ghica intre stiinta si religie, nr. 9, 1944), despre Vasile Gherasim a mai scris Vasile Zvancescu (Vasile Gherasim, filozof si pedagog in volumul sau Studii de filozofie romaneasca si universala, Editura Ramida, 2000, p. 169-181) etc.
Ar fi fost de asteptat ca acolo unde au aparut editii noi – mai ales ale unor carti publicate inainte de 1948 – sa fie specificat acest lucru, pentru a veni in sprijinul celor interesati.
Asa, spre exemplu, capodopera lui George Barit, Parti alese din istoria Transilvaniei. Pe 200 de ani in urma, publicata la Sibiu intre anii 1889-1891, a fost reeditata la Brasov in 1993, sub egida Inspectoratului de Cultura al judetului Brasov, in ingrijirea lui Stefan Pascu si Florin Salvan.
Cartea lui Petru Comarnescu Chipurile si privelistile Americii (Editura I, 1940) a fost reeditata la Editura Eminescu in anul 1974.

Reeditari neconsemnate in Dictionar au cunoscut si carti apartinind lui Jeni Acterian, Sergiu Al-George, Aram Frenkian, Mihai Gramatopol s.a., de data aceasta fiind vorba de volume aparute in prima editie in a doua jumatate a secolului al XX-lea.
In sfirsit, Eugen Simion a recunoscut faptul ca au fost preluate articole din Dictionarul de la Iasi, in speta, zice domnia sa (Cuvint inainte, p. IX), pentru secolul al XIX-lea.
Se pare insa ca au fost incluse azi si texte scrise pentru volumul al II-lea al Dictionarului de la Iasi (1900-1950), aflat in pregatire. Cum se explica altfel prezenta articolelor elaborate de Gheorghe Hrimiuc-Toporas (1947-1995) – un excelent istoric literar, disparut in plina activitate de revizuire stiintifica a amintitului Dictionar.

Textele sale ar fi trebuit revizuite de specialisti pentru a evita erori – pe care probabil cercetatorul iesean le-ar fi corectat daca ar mai fi trait –, respectiv pentru a fi completate cu noi date. Asa, spre exemplu, in articolul referitor la Constantin Antoniade, la pagina 198 (volumul I) se afirma ca eseurile Nihil novi? si Rationalism si pragmatism sint ambele din 1913. In realitate, primul (Nihil novi?) a aparut in Convorbiri literare, nr. 2, februarie 1910, p. 319-347. La repere bibliografice lipseste studiul despre C. Antoniade al lui Radu Tomoiaga publicat in Istoria filozofiei romanesti, volumul II, partea I, 1980, p. 172-194.
- Valoarea de ansamblu a Dictionarului ramine
Observatiile noastre vizeaza omisiuni – cele mai multe pardonabile – care nu afecteaza insa valoarea de ansamblu a Dictionarului. Asteptam cu real interes volumele urmatoare, care vor intregi aceasta monumentala lucrare lexicografica.