OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Edgar Allan POE
Poezie-Drama
Traducere, studiu introductiv, note si comentarii de Liviu Cotrau. Editie bilingva, Institutul European, Colectia „Opera magna“, Iasi, 2001, 567 p., 207.000 lei

In 1990, ca student la engleza, m-am aventurat intr-o experienta culturala pe care am crezut-o temporara si, in primul rind, limitata intelectual: aceea de a scrie o lucrare de licenta asupra operei lui Edgar Allan Poe. Cei doisprezece ani care au trecut de atunci aveau sa ma contrazica in mod categoric. „Negocierile poeiene“ nu au fost nici pe departe epuizabile intr-un interval cronologic dat si, cu atit mai putin, precis delimitative din punct de vedere estetic si tematic. Am intrat, oarecum inocent, intr-un spatiu labirintic, al surprizelor permanente si, totodata, al fascinatiei absolute, din care (marturisesc cu un anumit masochism) nu am iesit inca si nici nu planuiesc sa o fac prea curind (de aici nu trebuie dedus, in buna traditie a detectivismului balcanic, ca nu am reusit sa-mi termin licenta pina in prezent!). Scriitorul insusi si-a construit textele ca elemente dintr-un puzzle urias (asemanator, probabil, acelei „scheme“ de „iradiere“ macrosistemica, descrise cu atita aplomb in eseul cosmogonic Eureka), apt sa te „prinda“ in jocul (inselator) al ratiunii si sa te transforme, insidios, in prizonierul propriilor deductii (interpretari) false. Daca cineva mi-ar cere sa numesc un singur text poeian reprezentativ pentru intreaga opera, as alege, fara sa ezit, The Cask of Amontillado. Asa cum perfidul Montresor il duce pe „bufonul“ Fortunato in terifianta incursiune (subterana) a mortii, maestrul Poe isi poarta lectorul in expeditii simbolice, misterioase, ale anihilarii si, apoi, ale pierderii oricarei autonomii intelectuale.

La vremea respectiva, citisem cu mare interes studiul americanistului Liviu Cotrau la primul volum din excelenta serie de Opere complete – Poe (Prabusirea Casei Usher), initiata de Editura Univers. Criticul propunea o abordare foarte serioasa a gindirii estetice poeiene, lucru – trebuie sa recunosc – usor derutant pentru mine, amator de jocular. Pe baza lecturilor din acel moment, scriitorul american mi se infatisa mai degraba in postura unui „farseur“ genial, cu voluptatea „inselatoriilor“ literare (nu teoretizase el oare – e drept – implicit asupra artei ca „escrocherie“ in Diddling Considered as One of the Exact Sciences?) si mefienta inevitabila a indivizilor neintelesi de catre comunitate (hotariti, tocmai de aceea, sa faca totul pentru a o discredita macar in plan alegoric). Receptarea mea simplista s-a disipat treptat sub impactul tezelor critice sofisticate ale exegetului. Poe devenea nu numai un creator de o uimitoare profunzime si subtilitate, dar si un intelectual cu structura enciclopedica incontestabila (nu un abil „traficant“ de informatie culturala, asa cum mi se revelase mie, mai ales din cauza „suparatoarelor“ sale motto-uri inventate). Mai tirziu, remarcabilele radiografii critice ale profesorului Cotrau au ajuns sa fie accesibile pe scara larga in monografia dedicata lui Poe – The Scythe of Time/Coasa timpului –, aparuta la sfirsitul anilor ’90. Imaginea artistica a adevaratului autor al „povestirilor grotesti si arabesti“ incepea astfel sa prinda contur si la noi, gratie contributiei (inca) tinarului americanist. O munca de pionierat, plina de eforturi notabile si obstacole de tot felul.

Prin urmare, nu am fost in totalitate surprins atunci cind am auzit ca Liviu Cotrau pregatea o noua „iesire“ poeiana pe piata culturala romaneasca, realizind traducerea integrala a poeziei scriitorului american. Din cauza carentelor majore de sincronism autohton cu lumea anglofona, cred ca modelul (anglistic) destelenitor Levitchi-Dutescu-Bantas-Preda a ramas, in multe privinte, valabil. Consideram deci actul traducerii lui Poe drept ceva firesc si necesar, experienta profesionala a lui Liviu Cotrau reprezentind o garantie a succesului demersului. Surpriza s-a produs neconditionat abia in clipa in care am vazut cartea (finalmente) publicata. Ne aflam, fara indoiala, in fata unui eveniment cultural si stiintific, pe care mass-media noastra – suficient de dezorientata – ar trebui sa nu-l rateze intru totul. Este vorba despre prima traducere completa in limba romana a liricii lui Poe, apartinindu-i unui singur traducator (Liviu Cotrau), insotita de date istorico-literare exhaustive (variante, context biografic si critic, impact etc.), referitoare la fiecare poem in parte, si un studiu introductiv – critic si metodologic – de dimensiunile unei monografii. Volumul – o editie bilingva, confruntind nemijlocit traducerea cu originalul – are aproape 600 de pagini de text inghesuit la corp mic (format 1/16:54 x 84), din care o parte imensa sint notele si comentariile istoricului literar. Cu alte cuvinte, un efort carturaresc epuizant demn de intreaga admiratie a anglisticii romanesti.
Cum se intimpla de regula in cazul cartilor de anvergura, totul a pornit de la un incident minor pe care l-as cataloga drept o bizara combinatie intre „constringere“ si „revelatie“. Intentia initiala a traducatorului a fost alcatuirea unei editii reprezentative din lirica poeiana, dar s-a lovit de refuzul neasteptat al detinatorilor legali de copyright (pentru variantele romanesti sub semnatura lui Dan Botta) de a permite editurii reproducerea textelor. In concluzie, a facut el insusi (si) traducerea poemelor respective („constringerea“). Rezultatele pozitive ale muncii incepind sa ia proportii, Liviu Cotrau s-a gindit la posibilitatea unei editii poetice integrale („revelatia“).

Astfel s-a nascut evenimentul cultural si stiintific amintit. Repetarea epitetului „stiintific“, din parte-mi, nu trebuie sa deranjeze. Editia bilingva conceputa de profesorul clujean se afla – intentionat – pe teritoriul traductologiei pure si nu face (traditionalele) noastre concesii artistice „prioritatilor“ poetice si poetizante. Perspectiva traducatorului asupra operei lirice poeiene ramine aceea a unui profesionist (singulara, pina in prezent, in istoria traducerilor din poezia lui Poe de la noi, facute exclusiv de scriitori). De aceea, trebuie mentionata acuratetea stiintifica a variantelor propuse de Cotrau, sesizabila imediat (prin compararea cu originalele) in pastrarea consecventa a vocabularului si a formelor gramaticale din textele englezesti. Avem in fata, cred, versiunea romaneasca „Poe“ cea mai autentica, bazata pe un sistem metodologic riguros (explicat convingator in studiul inaugural al volumului). Nu vreau sa se inteleaga faptul ca poezia (in primul rind, inimitabila muzicalitate poeiana) este sacrificata in favoarea normelor stiintifice. Dimpotriva, in cele mai multe dintre variante, Liviu Cotrau isi demonstreaza virtuozitatea artistica incontestabila. Ceea ce vreau sa spun e ca ni se ofera, in sfirsit, interpretarea romaneasca a textului liric poeian si nu niste variatiuni pe motive poeiene. Majoritatea traducerilor de pina acum, ale diversilor poeti, sint admirabile, insa il folosesc pe Poe ca pretext, chiar atunci cind in joc se afla capodopere, precum The Raven, The Bells sau Annabel Lee. Rezultatul a fost – mai totdeauna – propria poezie a autorilor in cauza, pe „tematica“ poeiana (imi amintesc, in acest sens, o splendida „versiune“ a Corbului, publicata de Dan Desliu in Contrapunct cu zece ani in urma, in care Poe, desi stralucitor in plan artistic, lipseste practic cu desavirsire). Foarte strict din punct de vedere deontologic, Liviu Cotrau a depasit complexul de „angoasa a influentei“ (predecesorilor) si a articulat un Poe genuin, tipic pentru ceea ce istoricii literari numesc – usor eronat – „romantismul american“.

Poezia lui Edgar Allan Poe cuprinde un spatiu de reprezentari intelectuale extrem de complex. Pe linga formula poetica propriu-zisa, deosebit de dificila (cu rigori prozodice infioratoare: ritm, masura, muzicalitate etc.), autorul lui Annabel Lee vede in textul liric (ca si in cel epic) un prilej de experimente simbolice si adesea oculte. In cunoscuta sa monografie (Poe. A Critical Study), Edward H. Davidson crede chiar ca scriitorul american are un pattern metafizic (de inspiratie cosmogonica, „explicat“ filozofic in Eureka) pe care incearca sa-l codifice la nivelul intregii opere poetice si narative. Acest model (arhetip?) simbolic ar consta in trei dimensiuni (ori „faze“ de dezvoltare): unitate-dezintegrare-reunificare.

Incifrat, ele apar pretutindeni in creatia literara poeiana, dar cu precadere in poezie. „Unul“ primordial „iradiaza“ pentru a fi ulterior „regasit“ si „reconstruit“. Sugestia se contureaza, de pilda, in Annabel Lee, unde cuplul de indragostiti este distrus de forte transcendente (dezintegrarea), doar ca sa descopere unirea in aeternum (reunificarea): „Iata motivul ca-n urma cu ani,/ Pe tarmu-acestei imparatii,/ Un vint iscat din norul de noapte/ A-nghetat-o pe Annabel Lee./ Inalte rude au sosit de departe/ Cu-acest gind de-a mi-o rapi,/ Sa o inchida in locu-i de moarte/ Pe tarmu-acestei imparatii.//[...]// Iubirea noastra era mai tare/ Ca a celor mai batrini decit noi –/ A celor mai intelepti decit noi –/ Nici ingerii-ntre sfinte fruntare,/ Demonii marii vor desparti/ Nicicind sufletul meu de sufletul/ Preafrumoasei Annabel Lee.// Cind luna straluce, vise-mi aduce/ Despre frumoasa Annabel Lee;/ Cind stelele-apar, vad ochii de jar/ Ai preafrumoasei Annabel Lee./ Cit noapte-i de grea, ma-ntind linga ea,/ Iubita, viata, mireasa mea,/ In cavou linga apa marii –/ In mormint la marginea marii“ (p. 419). Moartea nu este, prin urmare, un scop tematic, ci mai curind un mobil estetic (un „catalizator“ al dezintegrarii). Cu toate acestea, interpretarile trivializatoare ale poemului nu au lipsit. In nota finala, traducatorul le trece minutios in revista: „Mai multe femei din viata poetului si-au disputat onoarea de a fi fost muza acestei poeme. [...] Parerea sustinuta de numerosi critici cum ca ea ar fi fost scrisa in memoria sotiei sale, Virginia, se bazeaza mai mult pe legenda decit pe un fapt demonstrabil. Banuind ca ea ar fi eroina din poema, Sarah Helen Whitman [...] se intreba – «Subiectul poeziei e viu sau mort?». Sarah Anna Lewis [...], poeta mediocra dar ambitioasa, s-a crezut si ea destinatara poeziei. O vreme asa a crezut si Frances Sargent Osgood“ (p. 563) etc. etc. In realitate, asa cum observa Poe insusi in The Pilosophy of Composition, iar Liviu Cotrau aminteste in studiul sau introductiv, „moartea unei femei frumoase este cea mai poetica tema“ (p. 26). Ea devine un leitmotiv in lirica poeiana, generind o serie de capodopere: The Raven, Lenore, To One in Paradise, The Sleeper. Se intelege ca actul hermeneutic (precum si cel al traducerii) trebuie sa tina cont de intregul sistem al detaliilor atunci cind se confrunta cu un autor de acest tip, complicat pina la nuanta infinitezimala.

Muzicalitatea (si ritmul) poeian reprezinta o alta marca de specificitate artistica. Exemplul prin excelenta il constituie poemul The Bells/Clopotele: „Auzi, dangat de moarte in cer,/ Clopote de fier!/ Ce lume de ginduri solemne in bocetul lor de mister!/ In a noptii tacere/ Ne-ncearca o spaima, o durere,/ La-ntelesul trist, melancolicul cint,/ Caci fiecare sunet in zbor,/ Din rugina gitlejului lor,/ E un vaier frint./ Si clopotarii – clopotarii, vai,/ Ce-n turla isi duc al lor trai,/ Singuri, sub legamint,/ Si care tot auind, auind,/ Acel surd, monoton descint,/ Simt o mindrie rostogolind/ Pe inima lespede de mormint./ Ei nu-s barbati, nici femei,/ Nici oameni nu-s si nici zmei:/ Sint strigoi:/ Iar dintre ei cel mai de soi,/ Regele, trage de clopot, vioi/ Si-n imn funerar urca greoi!/ Si pieptul lui creste voios/ La imnul din clopotul tinguios,/ Si-n dant si-n urletul lui nesatios,/ Intr-o cadenta sublima/ Si-un soi de runica rima,//[...]// In bocet de clopote, tinguios,/ Bing, bang, bing, bang,/ In vaier si vaiet de clopote-n streang“ (pp. 398-399). Problema ritmului impecabil se pune, de asemenea, in celebra The Raven/Corbul (cu al sau intraductibil „Nevermore“) si, in general, in majoritatea textelor lirice semnate de scriitorul american, capodopere ale simbiozei dintre prozodie, atmosfera poetica si simbol. Forta lui Liviu Cotrau de a duce la bun sfirsit grandiosul proiect se dovedeste – in adevaratul sens al cuvintului – impresionanta. Repet o idee anterioara. Aceasta carte reactualizeaza exemplele echipei de aur a anglisticii romanesti (Levitchi, Dutescu, Bantas, Preda), destelenind un teritoriu aproape virgin si punind, totodata, temelia unui impunator edificiu. Sint constient, bineinteles, de faptul ca, in conditiile actuale de subzistenta a culturii in Romania, impactul ei va ramine fatalmente limitat. Ceea ce nu inseamna ca nu trebuie sa ne bucuram la simpla vedere a minunatului volum, aidoma indianului descris de Thoreau in Walden, care, atunci cind albii nu mai au nevoie de cosurile impletite de el (cu multa migala), continua sa-si faca entuziast-sfidator munca (singura cunoscuta, de altfel), descoperind ca se poate trai si contemplativ, nu numai mercantil.