Nu interesează pe nimeni cum a fost Gabriel Oprea oprit de
vulpe, în plin avînt al urcării bătrînelor vele pe catargul corabiei poreclite
„administraţia Boc“. Care e motivul ridicării sprijinului politic de către
partidul ce l-a învestit cum laude în funcţia de ministru al Internelor cu doar
cîteva nopţi în urmă şi cum a căzut în dizgraţia conducerii PSD? Nici măcar
zvonurile legate de şiretenia celui care a scos vulpea din vizuină nu provoacă
griji naţionale. Îşi mai aminteşte cineva că Virgil Ardelean, alias „Vulpea“, a
mai îndeplinit funcţia de şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie
Internă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în vremea cînd
minerii nu puteau fi opriţi din marşul lor forţat şi bine regizat către
Bucureşti? Mai ţine cineva minte cum nu s-a prăbuşit vulpea din vîrful
piramidei construite cu migală cazonă pe timpul guvernării Năstase, pentru că a
dat ordin să se asculte telefoanele agenţiei independente de presă Mediafax?
Omul s-a făcut util mai multor administraţii pentru că şi-a creat o aură de
tutore al dosarelor.
A căzut o treaptă la fuga reuşită a lui Omar Hayssam,
fiind ascuns într-o direcţie de înzestrare a apărării civile pe timpul
ministeriatului lui Troacă, pentru a urca din nou, într-un moment de derută şi
de glasnost, în funcţia care l-a consacrat. Ciudat este cum s-a menţinut sub
trei preşedinţi. Atît de felină să fi fost vulpea sau prea bine a înfăşurat cu
puf de hermină gîturile costelive ale mai marilor ţării? Sîngele proaspăt din
Administraţie, promis de către prim-ministru, nu e decît un lichid reciclat din
groapa de zoaie a Serviciilor Secrete Româneşti, instituţii care nu sînt
preocupate de criza ce bate la uşă. Nu construiesc planuri strategice, doar
scenarii de tuns barba popilor neîncolonaţi. Rămîne celebră gafa lui Mircea
Geoană, care, fiind întrebat de către un ziarist cîţi oameni ai Serviciilor
Secrete mai sînt în politică, a dat un răspuns stupefiant: „Nici nu mai ştiu
cîţi mai sîntem“. Gura păcătosului...
Boc şi-a început mandatul cu un atac grotesc asupra
veniturilor – şi aşa modeste – ale artiştilor în etate, ale medicilor vîrstnici
care mai profesează la ţară, ale pensionarilor ce-şi mai completează bănuţii,
prestînd servicii sociale, uitînd complet de promisiunile electorale de
reducere a pensiilor foştilor securişti. Pleşiţă, Enoiu, Talpeş iau în
continuare bani serioşi de la Fondul de Pensii, iar obrazul guvernanţilor nu se
ruşinează.
Şi aşa, făcînd haz de necaz, din izvorul nesecat al
băşcăliei la români îmi amintesc snoava lupului, a ursului şi a vulpii care se
hotărăsc să-şi găsească de lucru. Toate animalele pleacă în trei direcţii
diferite şi se reîntîlnesc după o lună. Vulpea şi lupul erau slabi, jigăriţi,
înfometaţi, Ursul era gras, frumos, vesel şi fără de griji. Încep să
povestească ce au făcut.
Vulpea:
– Eu m-am angajat la o crescătorie de păsări, ca
îngrijitoare. Am dat mîncare, am adunat ouăle, am curăţat mizeria, dar seara mi
s-a făcut foame şi am mîncat un pui. Patronul a numărat zburătoarele, a văzut
că lipseşte una, m-a bătut de m-a îndoit şi mi-a zis să nu mă mai vadă. De
atunci, nu am mai găsit nimic de lucru.
Lupul:
– Eu m-am angajat ca cioban la o stînă. Am păscut oile,
le-am muls, mi s-a făcut foame şi am mîncat un miel. Seara, stăpînul a numărat
mioarele, a văzut că lipseşte una, m-a bătut şi m-a izgonit.
– Dar tu, Ursule, văd că o duci bine, ce faci? întrebară
vulpea şi lupul, la unison.
Ursul:
– Eu lucrez în construcţii. Car toată ziua mortar, piatră,
ciment, iar cînd mi-e foame mănînc cîte un ministru, că pe ăştia nu-i numără
nimeni...
Dinspre Palatul Victoria se trag fîsuri. Pe cine interesează
că duduia Udrea doreşte să agaţe Bucureştiul pe harta staţiunilor
balneoclimaterice ale Europei? Cine să mai desluşească enigma motivului
ridicării în grad de general cu două stele a lui Gabriel Oprea de către Traian
Băsescu, pe vremea cînd preşedintele era mare adversar al PSD? Cui îi pasă că
ministrul de Interne a trecut în opoziţie faţă de propriu-i partid de
guvernămînt? Că, în comparaţie cu burtă-verde Cătălin Voicu, modelul absolut al
gînsacului îndopat musai şi numai în administraţie, contracandidatul său,
Oprea, pare a fi un om simpatic? Cine crede că demnitarii vor călători la
„economic“, că secretarii de stat se vor limita la un salariu de 4.500 de lei,
că directorii instituţiilor de stat vor supravieţui cu astfel de lefuri? Doar
naivii pot îmbuca gogoaşa otrăvită cu îngheţarea posturilor din administraţie
pe tot anul 2009, cînd, se ştie, la Guvern se fac şi se desfac departamente,
agenţii, ministere, schimbîndu-li-se numele şi pierzîndu-se astfel efectul
ordonanţei.
La toate nivelurile, se urmăreşte politizarea funcţiilor
publice, după ce Bruxelles-ul a făcut mari presiuni, pe vremea cînd, să ne
amintim, PD-L, fost PD, acuza cu mînie pesedizarea României de către Adrian
Năstase. Memoria politicienilor nu e memoria elefanţilor, vieţuitoare cu care
se aseamănă doar la longevitate politică. Întotdeauna, la învestire, un guvern
este „măsurat“ în privinţa încrederii de către instituţiile de sondaje. Nu-mi
amintesc ca guvernul Boc să fi suferit o asemenea radiografiere. O anumită jenă
a ţinut operatorii în casă. Verdictul era previzibil. Nici votanţii PD-L nu
s-au simţit confortabil cu alianţa contra naturii, nici cei ai PSD-ului, dar alegătorii
au dreptul să decidă doar o dată la patru ani. Problema reală a României rămîne
totuşi apropiata criză economică. Cînd oamenii politici liniştesc populaţia şi
îndeamnă la prudenţă investiţională şi la chibzuinţa cheltuielilor, la noi,
partidele au început să facă ce ştiu ele mai bine: să se certe şi să-şi pună
poalele în cap, precum ţaţele din Piaţa Rahova, cînd le sare ţandăra din nimic.
E greu de crezut că un directoraş de fabrică, ajuns cu dale sau jale mai marele
Finanţelor, poate da soluţii financiare.
Ca unul care nu m-am entuziasmat dinaintea mariajului dintre
PSD şi PD-L, care oricum se va sfîrşi cu un divorţ după prezidenţiale de anul
viitor, cînd Traian Băsescu nu va mai avea nevoie de vocea stinsă, umilă şi
docilă a partidului lui Geoană, mereu făcut piua a doua, sînt îngrijorat de
lipsa unei opoziţii lucide, patriotice, pragmatice, singura în măsură să
amendeze legitim greşelile guvernanţilor. Cînd fostul premier, obosit, şi-a
împachetat cu nămol piciorul prin ţările calde, cînd volubila Norica Nicolai a
dispărut din peisaj, iar Cristian David s-a pierdut prin deşert şi Crin
Antonescu s-a retras, sictirit de spectacolul grotesc de pe scena politică,
doar Ludovic Orban a fost prezent la post, ca un soldat loial principiilor care
l-au format. Dar armata de generali pusă pe căpătuială nu poate fi răpusă cu
declaraţii ironice. Românii cu minte au nevoie să se asigure că nici o putere
nu se va absolutiza, dar cînd cercul intransigenţilor va coborî sub 5%, vorba
Alinei Mungiu, de abia atunci trebuie să ne simţim ameninţaţi.
Dacă udemeriştii au dispărut complet, liberalii nu au voie
să pună capul sub nisip, indiferent de cîte dosare penale le sînt pregătite.
Poate şi de aceea e nevoie de un suflu nou în partidul Brătienilor, singurul
capabil şi legitim să aibă soluţii la criza ce va fi să vină şi să se opună cu
tact şi forţă refesenizării României. Dar pentru asta trebuie determinare şi
putere de a rezista cîntecelor de sirenă venite dinspre Cotroceni.
Aliatul loial al liberalilor de după 1989, Corneliu Coposu,
gratulat cu titlul de „senior“ de către Petre Ţuţea, avea să spună că
adevăratele caractere se nasc în opoziţie. Se mai caută caractere în Fanarul
plin de tîrgoveţi ce vînd diplome de merit şi bilete de favoruri?
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters