OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un atent cititor al revistei Observator cultural, dl Radu Cazacu, ne atrage atenţia, pe bună dreptate, că tot scriem vîrtos despre reprezentanţii Puterii şi primadonele ei şi, pe de altă parte, neglijăm cu totul existenţa şi activitatea celor care nu se află la putere în clipa de faţă. Folosim această formulare pentru că vrem să avansăm ideea că nu există opoziţie reală în România. Ci doar un grup mare şi compact de interese comune interpartinice şi transideologice, din care, din timp în timp se selectează cine este la putere şi cine rămîne în afara ei. În anii ’90 exista FSN (Iliescu + Serviciile Secrete) şi ceilalţi, mult mai puţini, dar galăgioşi, încă săraci şi nededulciţi la bani/ funcţii/ rele, Opoziţia, în frunte cu partidele istorice PNŢ-CD şi PNL (Coposu şi liderii liberali din vechea gardă) plus o parte a societăţii civile, în frunte cu GDS, extrem de activ şi influent. UDMR-ul abia născut a coagulat electoratul maghiar şi l-a menţinut mereu într-o expectativă a obţinerii de avantaje imediate, dincolo de cine se află la guvernare. O politică abilă, dar care a încîlcit şi mai tare viaţa politică internă românească. Anii au trecut, s-a ales praful de toate. PNŢ-CD practic nu mai există – te apucă plînsul sa-i vezi pe alde Miluţ şi Pavelescu vorbind în numele unui partid încărcat de atîta istorie, PNL răsuflă din greu, după ce a trecut şi el prin cîteva seisme. Infiltrarea partidelor istorice cu cîrtiţe şi oportunişti a slăbit enorm mesajul ideologic al acestora şi forţa de a penetra în straturile largi ale populaţiei, mai ales la sate, unde fosta nomenclatură PCR-istă şi organele de toate soiurile aveau şi putere, şi mijloace de coerciţie. Biserica Ortodoxă Română, cu multe bube în cap, s-a complăcut într-o dulce expectativă, mergînd evident pe mîna noii orînduri capitaliste. În veche tradiţie, mereu cu puterea. În anii ’90, societatea civilă anti-FSN era grupată, în principal, în jurul celor de la GDS şi al revistei 22. Drept replică, împotriva celor care erau anti-FSN şi anti-Iliescu, a apărut acea imundă revistă România Mare, care a dat apoi curs curentului şi partidului cu iz naţionalist, xenofob şi antisemit ce a tulburat şi mai rău apele în curs de definire. Din păcate, în decursul anilor, activul GDS s-a aneantizat din interior, prin succesive lupte intestine.

După 20 de ani constatăm cu tristeţe starea actuală a mişcării antifeseniste din anii ’90, de care s-a ales praful. Nu trăim într-o lume nici mai bună, nici mai dreaptă. Ne vom explica mai la vale. Cînd şi unde vom încerca să aducem şi argumente pentru susţinerea ipotezei noastre de lucru. Deci, ne însuşim tovărăşeşte observaţia cititorului nostru şi vom încerca pe viitor, pe cît posibil, să fim cît mai obiectivi cu toate forţele prezente pe eşichierul politic românesc.

Să încercăm cîteva aproximaţii. Cine este la putere în clipa de faţă şi guvernează România? Preşedintele ales, Traian Băsescu, Serviciile Secrete – cu directori numiţi – mai importante decît Parlamentul cu cele două Camere ( Putere legislativă, cu membri aleşi prin vot direct), Curtea Constituţională (Putere judecătorească, cu membri numiţi) şi Guvernul (putere executivă, cu prim-ministru numit şi membri ai Cabinetului numiţi la rîndul lor). Se observă că numirile au un rol important pe lîngă cei aleşi prin vot. Deci: preşedintele e liderul PD-L, Traian Băsescu, prim-ministrul este pedelist, partidele parlamentare aflate în coaliţia adhoc majoritară sînt PD-L, UDMR, gruparea UNPR – deja cu statut oficial de grup parlamentar – şi Grupul Minorităţilor, altele decît cea maghiară. Care, îndeobşte, sprijină puterea şi se menţine, cum poate, într-o neutralitate activă. Partidele parlamentare care nu fac parte din actuala coaliţie de guvernare sînt Partidul Social Democrat, asociat cu partidul Conservator şi Partidul Naţional Liberal, asociat doar cu propriul său trecut şi propria istorie. Acestea ar fi forţele politice ce se confruntă, mai pe faţă, mai pe dos, pentru a deţine puterea şi gestiona treburile Ţării şi Neamului românesc. Pe scurt, în actuala configuraţie politică nu avem opoziţie credibilă şi creditabilă. Ci doar personalităţi singulare, care, ar putea, printr-un compromis politic istoric şi dincolo de umori şi idiosincrasii, să preia gestionarea României.

 

P.S.:

Dragă Andrei Pleşu,

am vrut să-ţi scriu cîteva rînduri amicale după ce am citit, emoţionat, călduroasele cuvinte adresate memoriei regretatului eminent cărturar care a fost Marin Tarangul. Mai trăim, mai şi murim. Şi mi-am adus aminte, răscolind prin trecut, cum te-am sunat după ce ai publicat tu un mic text polemic în Secolul 20 şi cînd Noica te sfătuia (nu îndrăznesc să spun NE…) să nu te cerţi cu orice profesor prăpădit de liceu. Nu e loc de divagaţii, am să revin cu o mai lungă scrisoare/ confesiune în numărul viitor din OC. (Nu aş avea nimic împotrivă să apară în Dilema veche.)