Recent, amicul meu Doru Braia s-a întîlnit cu elevii unui liceu bucureştean. Apelurilor sale procapitaliste, de dezvoltare a unei societăţi pluraliste, în care valorile să poată să se exprime şi să primească recunoaştere publică, li s-au opus opinii nostalgice după vremurile „egalitariste, cînd tata şi bunicul, mama şi bunica aveau serviciu şi primeau o casă“.
Dacă tinerii de azi judecă prin regresia mentală a celor mai în vîrstă este pentru că toată lumea a judecat efectul şi nu a cercetat cauza.
Dacă Memorialul durerii, al neobositei Lucia Hossu-Longin, este programat la orele mici din noapte, învîrtiţii regimului comunist hălăduiesc la jurnalele de ştiri, pe stadioane, în calitate de investitori, sînt daţi ca exemplu de reuşită în viaţă, atunci de ce să ne mirăm că mentalul colectiv este influenţat de mesajele comuniste?
În Germania, apologia extremismului prin orice fel de mijloace de comunicare este interzisă prin lege. La noi, comunismul a fost doar condamnat verbal, fără ca declaraţia preşedintelui şi discursul intelectualilor săi să producă efecte juridice. Nimeni nu interzice difuzarea unor filme sau a vreunor producţii despre anii comunismului.
Poate ar fi necesară o lege prin care măcar să fie însemnate aceste plastografieri ale realităţilor istorice. La fel ca în cazul filmelor de violenţă sau cu mesaj erotic. Astfel, telespectatorii ar putea alege o emisiune în cunoştinţă de cauză.
În Germania, mulţi ani nici măcar filmele cu Marlene Dietrich nu puteau fi difuzate într-o anumită perioadă. Dacă tot nu s-a făcut lustraţia. Iar toate organizaţiile nonguvernamentale, în frunte cu intelectualii lor, s-au predat noii puteri, care doar condamnă, nu şi execută; nu e de mirare că se poate naşte o mişcare fie de extremă dreaptă, fie de cea stîngă. Yobik, în Ungaria, a atins deja audienţe aiuritoare, în rîndul electoratului.
Dacă recomandarea CNA este ca televiziunile să dea timp de exprimare egal partidelor parlamentare, atunci de ce Memorialul durerii să nu aibă acelaşi grafic de difuzare ca şi filmele „patriotice“, care fac apologia omului nou?
Parcă Răzvan Popescu a fost pus în fruntea CNA de un partid de dreapta, dacă îmi amintesc bine. E cazul să detoxificăm spaţiul public, să dăm dreptul şi victimelor să se exprime, nu doar torţionarilor, ce şi-au făcut averi şi acum dau lecţii de onoare.

