OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Probabil ca ne va fi dat inca mult timp de-acum incolo sa bijbiim prin fumul gros lasat in urma de discursurile populiste din campania ce a precedat referendumul din 19 mai. Si ne va fi cu atit mai greu sa ne limpezim, cita vreme nu vom renunta sa privim prin ochelari de cal realitatea politica si vom continua sa recurgem la dubla masura pentru a explica inexplicabila incoerenta si inconsistenta a clasei noastre politice. Pentru ca nimic durabil nu se poate construi – in materie de strategie politica si nu numai – daca nu recunoastem ca birna din ochii nostri este un handicap mult mai mare decit paiul din ochii celuilalt.

Ceea ce mi se pare inadmisibil intr-o tara integrata in structurile UE este efortul de-a dreptul gretos al „curtenilor“ presedintelui de a scuza orice derapaj al celui care ocupa – vremelnic – scaunul de la Cotroceni. Nici logica si cu atit mai putin bunul-simt nu mai functioneaza atunci cind vine vorba de a gasi motivatii pentru gesturile si replicile inacceptabile ale unui presedinte care pare din ce in ce mai convins ca intruchipeaza insasi vointa lui Dumnezeu pe pamint. Printr-o ciudata contaminare lingvistica, functia prezidentiala se confunda in viziunea avatarului autohton al lui Arturo Ui cu o misiune providentiala. Atit de providentiala, incit adversarii demonizati strategic pina in ziua referendumului devin, peste noapte, potentiali parteneri politici, scopul urmarit fiind, de fapt, unul singur: inlaturarea de la guvernare a PNL, cu orice pret.

Dublul discurs, dubla masura sint, in Romania, la ordinea zilei si le regasim nu doar in interventiile reprezentantilor partidelor politice (ale caror criterii variaza, previzibil, in functie de interesele punctuale), ci si, mult mai grav, in rindul jurnalistilor si in societatea civila.
Un fenomen ciudat a luat amploare in ultima jumatate de an, iar consecintele sale sint ingrijoratoare pe termen lung: orbirea voluntara, suspendarea spiritului critic si abdicarea de la rigorile coerentei si consecventei logice. Cind nume reprezentative ale intelectualitatii romanesti legitimeaza un personaj politic dubios, ale carui volute retorice nu au un corespondent in faptele sale concrete, e greu sa speri ca, in viitorul apropiat, exista o sansa reala pentru schimbarea mentalitatii unei societati intregi. Luciditatea nu este la mare pret pe malurile Dimbovitei, unde ipocrizia si cinismul fac ravagii chiar printre spiritele „fine“, ca sa nu mai vorbim de politicienii populisti si rudimentari, obisnuiti sa speculeze naivitatea si disperarea oamenilor simpli.

O responsabilitate covirsitoare pentru actuala confuzie de pe scena politica, ca si pentru proliferarea demagogiei si a populismului le revine intelectualilor si reprezentantilor societatii civile, incapabili sa contracareze impostura politicienilor si sa le sanctioneze derapajele. Interventiile unora dintre ei nu au facut decit sa amplifice isteria generala si sa polarizeze electoratul, inducind o falsa opozitie, cu conotatii religioase, intre Alb si Negru, intre Bine si Rau. Cum poate cineva sa creada sincer ca exista partide politice alcatuite din ingeri si altele in care s-au concentrat demonii, cind la o privire mai atenta se vede cu ochiul liber ca traseismul politic practicat intens timp de saptesprezece ani face imposibila o demarcatie clara (si oricum improbabila, daca nu chiar utopica) intre „buni“ si „rai“? Si oare cit de laxe sint criteriile si principiile pe care unii comentatori le invoca la tot pasul, daca atunci cind vorbim de cameleoni politici ne ferim sa-l amintim pe campionul lor absolut, actualul presedinte al tarii, provenit din rindurile unui partid care a trecut peste noapte, fara prea multe scrupule, de la stinga la dreapta spectrului politic?

Exista o categorie aparte de jurnalisti care au abandonat de mult rigoarea analitica in favoarea unui partizanat pe cit de evident, pe atit de pagubos (ca sa nu spun rusinos). Daca intransigenta lor s-ar aplica in mod egal tuturor actorilor de pe scena politica, credibilitatea interventiilor lor ar putea fi cu greu pusa la indoiala. Din pacate, aplicind consecvent dubla masura, acuzindu-i pe unii de comportamente pe care pretind ca nu le vad cind e vorba de „alesii“ lor, ei isi sacrifica tocmai credibilitatea si, pe termen lung, autoritatea morala. Este, desigur, o optiune personala, dar cu consecinte incalculabile asupra unor notiuni ca „deontologie profesionala“ si „rigoare conceptuala“. Pentru ca e inadmisibil sa-i acuzi pe ceilalti ca nu vad Adevarul (neaparat unic si neaparat cu majuscula!), atunci cind tu insuti/ insati inchizi ochii cu buna stiinta in fata neadevarurilor rostite cu dictie de pretinsi Mesia.