Simezele Palatului Correr, sediul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, au găzduit una dintre cele mai vizitate expoziţii ale Veneţiei din acest an: personala semnată Sarah Seidmann.
Expoziţia Sarei Seidmann a fost inaugurată de criticul de artă Francesca Brandes, prezentă de la început în public; aceasta, inspirată de discuţiile anterioare vernisajului, a corelat opiniile celor şase participanţi privitoare la moştenirea Europei Centrale cu spaţiul imaginar al Sarei Seidmann. Numerosul public a reacţionat interactiv la subiectele propuse de Institutul Cultural Român din Veneţia, făcîndu-şi simţită prezenţa prin întrebări şi discuţii pe marginea celor două evenimente.
Sarah Seidmann (născută în 1948) a studiat la Institutul de Arte din Veneţia şi a beneficiat de stagii de studiu în Franţa, Austria şi Cehia. A participat la numeroase expoziţii, cîştigînd diverse premii şi o bursă de studiu în Belgia, a fost invitată la expoziţii şi simpozioane internaţionale în Austria, Germania, Elveţia, Cehia, Slovacia, Israel şi Statele Unite. Actualmente, trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea la Treviso, Italia. Lucrările propriu-zise sînt realizate în diverse tehnici care includ metodele clasice: ulei sau acryl pe pînză, dar şi altele mai neobişnuite, ce aduc în spaţiul artistic obiecte casnice, mici fragmente din natură, unele dintre ele fiind imortalizate cu ceară, pentru a sublinia ideea încremenirii în timp.
Dialogul între spaţiu şi timp, între trecut şi prezent, trecutul devenit spaţiu sînt cîteva dintre ideile care se materializează în lucrările Sarei Seidmann; spre exemplu, Scrisoare pentru mama, o pînză fără şasiu, pliată de mai multe ori şi apoi desfăcută cu grijă pentru a păstra urmele mîinilor şi ale hainelor prin care a trecut, cu nuanţe de aur şi de albastru ultramarin, peste care se suprapun urme ale unui text ilizibil acum, întocmai ca amintirile sau ca trecutul cufundat în ceaţa uitării.
Inedită este atmosfera din seria lucrărilor albastre, care, în primă instanţă, aminteşte de perioada albastră a lui Picasso. La o privire atentă, se poate însă decela atmosfera apăsătoare a unui timp încremenit într-un amurg perpetuu, din care se poate evada doar prin micile detalii colorate sau, uneori, printr-o uşă uitată deschisă, care face legătura cu un alt spaţiu pustiu – luminos de data aceasta.
Aşadar, redefinirea universului înconjurător şi a propriei legături cu lucrările Sarei Seidmann este tema ascunsă a acestei personale, care îmbie la reflecţie şi autocunoaştere. Expoziţia Sarei Seidmann a rămas deschisă publicului pînă pe 16 noiembrie, înscriindu-se, alături de alte două evenimente – masa rotundă despre conceptul de „Europa Centrală“ (4 noiembrie) şi congresul internaţional dedicat „Sud-Estului European“ (12-13 noiembrie) –, pe agenda culturală din luna noiembrie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, sub semnul „Anului European al Dialogului Intercultural“.
––––––––––––––
Ioana Filipescu este bursier „Nicolae Iorga“ la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

