OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Orlando NASTASE
Muza frigida
Editura Paralela 45, Colectia „Debut“, 2000, 48 p., f.p.


Orlando Nastase face parte din cenaclul SIND al Casei Sindicatelor din Pitesti. Precizarea este importanta – faptul ca un poet este produsul unui cenaclu conteaza foarte mult, din punctul meu de vedere. In cazul acestui debutant, poemele au o componenta performance vitala care poate fi depistata textual. Exista o directete a mesajului, o mobilitate de tip cenaclier care se vrea socanta fara sa renunte la o reteta care, probabil, l-a consacrat.

In ce consta aceasta reteta? Intr-o ritmare si o „rimare“ a poemului, toate cu vadite intentii ironice. Formula seamana mult cu aceea propusa cu citiva ani in urma (intr-un alt cenaclu) de Sorin Ghergut. Insa forta mesajului acestuia din urma era incomparabil mai mare – el nu folosea ironia ca pe un pretext poetic, asa cum face Orlando Nastase. Versuri precum „dupa o explicatie amanuntita/la o afirmatie deocheata/te vei simti insufletita/si din ce in ce mai desteapta“ sau „Tu zimbeai intr-o /franceza perfecta ceva intraductibil/dar ingrozitor de frumos/pe marginea cazii in deriva/se asezase tacut un albatros“ nu constituie trasatura principala a volumului. Albatrosul baudelairian de pe marginea cazii sta alaturi de o patetica si gratuita muza frigida (la fel de baudelairiana) care ameninta cu esecul fiecare poem: „ma iarta muza fara nici un motiv/iar somnul ma primeste pentru ultima oara“.

Orlando Nastase doreste sa obtina un efect facil din alaturarea ironie/patetism boem. O miscare de debutant si de cenaclist in acelasi timp. Probabil ca citite, poemele capata o calitate care le lipseste in scris. Insa dimensiunea „perlocutionara“ nu intereseaza aici. Cit despre partea reusita a volumului, versurile reprezentative sint: „Cum Stela repetat straluce/pe bolta rece prezumtiva/asa simtirea ma conduce/spre lirica decorativa“ – ironie soresciana care trebuie revizuita sau macar „adaugita“ pentru a mai putea spune ceva.
In ciuda directetei mesajului si a unei prospetimi aparente, poemele lui Orlando Nastase au un aer desuet, de boema poetica in care putini mai cred. „Predispozitia spre explorarea banalului cotidian“ remarcata de Calin Vlasie este sufocata tocmai de acel „banal“ de care literatura actuala se desparte incet dar sigur: banalul sugestiv, expresionist, incarcat de simbol.