OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O necunoscută federaţie acordă niscaiva premii turismului autohton şi la Bucureşti se pregătesc omagii naţionale. Media exultă. „Sinistra“, cum a poreclit-o colega mea Roxana Iordache, e gata de zaiafet. Credeam că nimeni nu-l va întrece pe devoratorul de recorduri Sorin Oprescu, edilul căruia îi plac mai mult investiţiile în straturi de flori, decît cele în reconstrucţia capitalei. La Constanţa se aduc şeici arabi în curse de Grand Prix pe apă. Prin „Land of criză“ se organizează peste 300 de paranghelii din bani publici. Miniştrii se dau în vînt după inaugurări. Le plac tăierile de panglici. Ce mai contează că, după patru zile de la deschiderea tronsonului de 5 km din aşa-zisa autostradă, drumul s-a surpat. S-a dat onorul la steag, fetele chipeşe au adus pîinea şi sarea, televiziunile s-au făcut că transmit momente epocale, iar paguba a rămas la cel care plăteşte de zeci de ani ca prostu’. S-au dus banii din Fondul „Libertatea“, Caritasul l-a înghiţit pămîntul, iar pe FNI-ul l-a luat vîntul, iar despre banii din Bancorex nu se mai ştie. Băieţii sistemului au halit tot. Şi acum caută recunoaşteri internaţionale.

Recentul Oscar, postat ciudat pe frontispiciul unui ziar de referinţă, nu se acordă – cum s-ar înţelege din titlu – ministresei, ci rezervaţiei Deltei Dunării, mărginimii Sibiului şi companiei aeriene Blue Air. Meritele Elenei Udrea sînt ca ale muştei la arat.

E trist că acum, în preajma unei curse electorale, nu se discută planuri strategice. Nimeni nu vine cu o viziune despre viitor. Românilor nu li se arată luminiţa de la capătul tunelului. Politicienii fac ce ştiu mai bine: aruncă praf în ochii alegătorilor.

Oscar pentru turism? E ca şi cum vreo instituţie din Patagonia l-ar premia pe Kusturica pentru filme cu agenţi secreţi sau pe Spielberg pentru psihodrame. Trăim într-un teatru al absurdului, şi nu ne dăm seama. Călărind autostrăzile Europei, mi-am dat seama cît de departe sîntem de lumea civilizaţiei. Poţi vizita trei oraşe mari şi-ţi mai rămîne timp şi pentru siestă. Asta pentru că drumurile sînt pentru viteza de deplasare, nu pentru nervii de aşteptare. Slovenia e de departe surpriza cea mai plăcută. De-abia în urmă cu vreo zece ani începea proiectul de construcţie a tronsonului Ljubljana-Maribor. Acum, Elveţia Balcanilor este brăzdată de şosele de viteză. Cu patru ani în urmă, mă pierdeam pe povîrnişurile pietruite de la graniţa acestei ţări cu Ungaria. Acum, călătorul e urcat direct pe autostradă, care duce pînă în inima Budapestei. Au construit în surdină, fără măcar să anunţe sateliţii. Pe GPS, ruta era necunoscută. Oficialii celor două ţări nu au considerat necesar să trîmbiţeze un fapt banal pentru civilizaţie. O autostradă nu e o fată morgana, azi o vezi şi mîine nu e.

Cînd ceasurile civilizaţiei se plictisesc de atîta rigoare şi meticulozitate, turiştii occidentali caută destinaţii exotice. Mark, un trainer din Annonai (regiunea Rhône-Alpes din Franţa), pleacă în India cu 500 de euro pentru o lună. Cam tot atît cît ar cheltui în trei zile prin Land of choice. România este o destinaţie scumpă pentru mulţi occidentali. Turismul e accesibil oricui. Ei nu economisesc ca românii un an ca să se dea în stambă o săptămînă pe litoralul românesc, scump şi cu servicii de calitate îndoielnică. în Vest turismul e o necesitate, nu un lux. Occidentalii nu aleg Oscaruri decît atunci cînd merg la cinema. Nu se dau în vînt după reclame comerciale. Pleacă acolo unde se simt protejaţi şi li se rezolvă interesele: distracţie, servire ţais şi preţuri accesibile.

Spania şi Portugalia au devenit puteri turistice pentru că au avut, la început de integrare, politicieni cu viziune. Au construit mai întîi infrastructura, apoi şi-au instruit antreprenorii în domeniul turistic şi, de-abia apoi, şi-au chemat musafirii. La noi, de vreo două decenii, e taman invers. Ne lipim abţibilduri pe geamuri murdare, acoperim găurile din asfalt cu plastilină, trimitem panglicarii să întindă hore, aducem televiziuni să transmită live paranghelia şi ne văicărim că sîntem fără de noroc. Înainte de a ne înşira trusoul în public, mai bine ne-am întreba de ce Albena, Balcic sau Cap Kaliakra din Bulgaria sînt pline de români. De ce pînă şi chelnerii ştiu româneşte? E ceva putred şi ne pregătim să-l votăm pe cel care profeţea că viitorul României nu e al autostrăzilor. Şi, aşa, batem pasul pe loc.

Anul trecut, la Szeged, Guvernul Tăriceanu se reunea într-o şedinţă comună cu cel al lui Gyurcsány. La un moment dat, ministrul Transporturilor din ţara vecină a spus că, de la Szeged spre Mako, vor construi un drum expres, nu vor mai continua autostrada. La care premierul român a sărit ca ars: „Păi noi terminăm partea de la Nădlac la Arad“. Un hohot de rîs îngheaţă entuziasmul miniştrilor români. „Voi nu sînteţi în stare de nimic“, a fost concluzia unui reprezentant al Cabinetului maghiar.

Degeaba facem fiţe şi ne supărăm pe alţii. Răul e în noi, şi nu în ceilalţi. Vom avea rute europene la calendele greceşti. Pînă atunci, mai asistăm la tăieri de panglici şi la primiri de Oscaruri nelegitime.