Academia Americană de Film mizează anul acesta pe
extratereştri şi pe melodrame, pe eroi de război şi pe 3D şi, nu în ultimul
rînd, pe tragedii rasiale. Cea mai bălţată listă de nominalizări la Oscar din
ultimii ani are însă şi o parte bună: le lasă loc de manevră şi afirmare
femeilor.
James Cameron compara, la un moment dat, munca sa de lider
în ale Avatarului cu asamblarea şi coordonarea unei cete de pisici. În 2010,
Academia Americană de Film (A.A.F.) se situează la o aruncătură de băţ de al
doilea termen al comparaţiei. Desigur, trecerea la 10 lungmetraje nominalizate
la statueta pentru Cel mai bun film al anului a adus o contribuţie durdulie la
această stare de fapt.
Rezumînd lista de opţiuni ale academicienilor, ajungi la
următoarea adunătură pestriţă: o animaţie şi o pseudoanimaţie adusă la stare de
artă în 3D (Up şi Avatar, cel dintîi fiind abia cel de-al doilea lungmetraj de
felul său nominalizat vreodată la Cel mai bun film), două melodrame care
urmează cu sfinţenie toate regulile genului, ambele avînd în centru un puber
afro-american abuzat (The Blind Side şi Precious), una bucată bildungsroman
delicat cu o puternică amprentă britanică (An Education, de departe cea mai
inofensivă propunere), o comedie romantică, deprimant de căznită, dar, nota
bene, cu un „mesaj“ la antipodul genului (Up in the Air), un film de război mai
preocupat de antractele acestuia decît de războiul propriu-zis (The Hurt
Locker), o peliculă de „epocă“ remarcabilă prin maniera în care îşi calcă epoca
în picioare (Inglorious Basterds), un lungmetraj cu extratereştri, însă dotat
cu toate remuşcările postcoloniale, aţintite de data aceasta asupra pămîntenilor
şi corporaţiilor, la care adaugă un iz de telenovelă (District 9, debut în
lungmetraj) şi... nu, nu un horror sau un biopic, care ar fi întregit minunat
meniul, ci o peliculă aproape imposibil de încadrat ca gen. Un alt exerciţiu în
frustrare, marca fraţilor Coen. O poveste infinitezimală despre tribulaţiile
unei familii de evrei din Vestul mijlociu. Nici un star în distribuţie –
trebuia să fie povestea unui „every man“ asupra căruia se aruncă nenorociri cu
lopata –, deci A Serious Man are doar nominalizări la Cel mai bun film şi Cel
mai bun scenariu original.
Se regăsesc teme comune, desigur: Avatar şi District 9 –
care demonstrează că Peter Jackson are mînă mai bună la produs decît la
regizat, vezi eşecul Minunatelor oase – pun tunurile pe corporaţii şi, mai
ales, pe încuscrirea dintre acestea şi armată. Amorul capătă deopotrivă
tratament adolescentin (An Education) şi altul adecvat celei de-a doua vîrste.
Însă se bat filme escapiste cu unele încărcate social pînă la refuz. Mi-e
aproape imposibil să explic prezenţa lui Up in the Air pe această listă sau pe
aceea a nominalizărilor pentru Cea mai bună regie. Cu excepţia unei răsturnări
chinuite pe final, pelicula pendulează dintr-o platitudine în alta, iar actoria
stagnează la nivelul de minimă rezistenţă. Şi totuşi, şi Vera Farmiga, şi Anna
Kendrick sînt nominalizate la Cea mai bună actriţă în rol secundar.
Inglorious Basterds, un amalgam valabil de entertainment
şi artă poetică
Ştampila de Oscar de pe coperta unui DVD poate nu mai spune
multe pentru criticii de film (cu siguranţă, nu cînd e vorba de lungmetraje
străine, categorie discreditată din plin în ultimii ani). Însă vinde în draci,
cu mult mai bine decît un Palme d’Or. Iar Academia aude din plin culoarea
banilor şi ar fi ironic, deşi foarte probabil, să-l recompenseze pe Cameron (în
calitate de coproducător), acum că Avatar a ajuns deja filmul cu cele mai mari
încasări – pe continentul american – din istorie. Cît despre regie, în absenţa
notabilă a fraţilor Coen, Oscarul ar trebui să îi revină lui Tarantino. Şansele
lui nu sînt consistente, Bigelow e o candidată mult mai probabilă, dar
Inglorious Basterds este singurul film cu adevărat de autor de acolo; prin
comparaţie, Cameron e, mai degrabă, un şef de şantier. S-a spus despre Avatar că
readuce în sălile de cinema sentimentul de slavă; e doar următorul nivel de
entertainment, adus mai aproape de retină, exploziv în kitsch-ul său, o
avalanşă de imagini care nu echivalează cu un film. În schimb, Tarantino,
reciclator de geniu, pluridimensionează trecutul cinema-ului. Inglorious
Basterds nu face un pas fără să-şi consulte spectatorul, să-i facă cu ochiul,
să-l tragă de mînecă, să-i sondeze aşteptările şi apoi să i le dea peste cap.
Cameron vrea să-ţi ia ochii, Tarantino îţi vrea mintea. Nu, nu cred că
Inglorious Basterds e o capodoperă, dar e cu siguranţă un amalgam valabil de
entertainment şi artă poetică, un film care face propagandă pentru filme în
adevăratul sens al cuvîntului.
Măcar lipseşte Clint Eastwood, şi la regie, şi la Cel mai
bun film. Şi dacă tot e să dăm eclecticului ce-i al eclecticului, există un
lungmetraj care nu a intrat în această listă supraponderală de candidaţi la Cel
mai bun film, şi ar fi meritat-o din plin. De altfel, absenţa lui In the Loop –
are o singură nominalizare, la Cel mai bun scenariu-adaptare – spune foarte
multe despre ce filme de război girează A.A.F. Inflaţia lor s-a mai domolit
faţă de anii trecuţi, iar academicienii americani au rămas la doar trei: The
Hurt Locker, cel mai spectaculos şi mai vocal dramatic, chiar dacă nu se dă în
lături de la două-trei artificii minimaliste, are un număr record de nouă
nominalizări, la egalitate cu Avatar. The Messenger, şi el tot un film de
război, dar nu chiar despre, are două (Cel mai bun actor într-un rol secundar pentru
Woody Harrelson şi Cel mai bun scenariu original). Digresiune: şi, în condiţii
normale, Woody ar merita titlul, dar niciodată la rivalitate cu Christoph Waltz
din Inglorious Basterds! Ei, The Messenger se desfăşoară în spatele liniilor
inamice, adică în SUA: e povestea a doi militari care au terminat eroic cu
frontul şi acum îşi servesc ţara anunţînd decesul bravilor soldaţi familiilor
acestora.
Ca şi The Hurt Locker, deşi mai low profile şi mai inspirat la nivel
de replici decît acesta, e, în ultimă instanţă, un storcător de lacrimi
anti-război. In the Loop, favoritul meu cvasiabsent, e o satiră politică axată
pe colaborarea Marea Britanie-SUA privind intrarea în război, şi, cum nu vorbim
de Tarantino, se intră. Asta în urma unei înşiruiri rocamboleşti de incidente
diplomatice şi maşinaţiuni mediatice; în culisele conflictului armat, nu e loc
de eroi, mitralierele M-16 sînt replici debordante de cinism, politicienii se
„fac“ unii pe alţii cu entuziasm, iar deciziile luate la vîrf funcţionează pe
principiul bulgărelui de zăpadă. Condensînd, In the Loop – cu un scenariu
redactat la nu mai puţin de 10 mîini şi cu o efervescenţă sarcastică rar
întîlnită – stoarce hohote de rîs din război, pe cînd A.A.F. îşi dă prinosul de
lacrimi victimelor şi eroilor.
Nominalizările actorilor
N-or fi pregătiţi academicienii pentru luarea în derîdere a
războiului, dar anul acesta ar putea sparge un extrem de longeviv plafon de
sticlă. Pentru început, în ce priveşte nominalizările actorilor: pentru că e la
a şaisprezecea candidatură, Meryl Streep îşi menţine neîntinat statutul de
interpret cu cel mai extins record din istoria A.A.F. Pînă acum, Oscarul pentru
regie a fost monopol masculin. Kathryn Bigelow (The Hurt Locker) e abia a patra
femeie nominalizată la această categorie; predecesoarele ei aveau drept plasă
de siguranţă statuetele pentru scenariu. Nu e însă cazul ei. A coprodus filmul,
deci singurul său premiu de „consolare“ – dar nu individual – ar fi... Cel mai
bun film. Însă fosta nevastă a lui Cameron mai deţine un turnesol important al
industriei de partea ei: are deja în palmares trofeul pentru regie acordat de
Directors Guild of America. Iar, după cum s-a remarcat deja, statistica ne
spune că au existat doar şase regizori care au bifat acest premiu, dar au pierdut
la Oscar. Mai mult, în cazul, e drept, improbabil, în care An Education ar
obţine statueta pentru Cel mai bun film, ar fi pentru prima dată în istoria
premiilor Academiei în care o echipă exclusiv feminină de producătoare (Finola
Dwyer şi Amanda Posey) capătă acest tip de recunoaştere din partea
Hollywoodului. Ar cam fi momentul.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters