OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În 1968, la München, am fost interogat de autorităţile germane şi americane. M-am „confesat“, sper, şi referitor la complexul legat de Securitate. Astăzi, în capul meu probabil că unele sînt uitate sau refulate.

STASI sau NKVD nu m-au interogat niciodată; nu ştiu dacă mă aveau cumva în vizor prin oamenii lor.

În dosarul meu de la Securitate s-ar putea găsi răspuns la următoarele întrebări:

– cînd (în 1964? În ’65? În ’66?) am fost luat din clădirea Radio de la Bucureşti, după încetarea orelor de program, şi am fost dus la primul interogatoriu (spunîndu-mi-se, înainte de a intra în autoturism, că urmează să fiu prezentat unei agenţii de impresariat artistic, care are să-mi facă o propunere); o veritabilă răpire;

– dacă am semnat un proces-verbal sau o declaraţie prin care mă angajam să „semnalez manifestările din domeniul meu de activitate care erau duşmănoase la adresa statului“;

– cînd şi cît de des am fost apoi convocat la interogatorii şi rapoarte;

– ce nume au fost amintite cu aceste ocazii şi ce fapte legate de ele;

– că nu am primit niciodată bani sau altfel de recompense;

– dacă cumva soţia fusese pusă să mă urmărească şi din această cauză îmi deschidea corespondenţa;

– cine din cercul meu de cunoştinţe (şi dintre autori), dintre şefii mei şi colegii de la Radio fuseseră puşi să mă urmărească;

– ce fel de „planuri de măsuri“ generale existau din partea oficială înainte de călătoria mea din 1968 în Austria, de unde nu m-am mai întors;

– cine a „garantat“ pentru mine înainte de această călătorie;

– cum s-a ajuns la condamnarea mea, în absenţă, la 2 ani de închisoare pe motiv de „fugă din Republică“, respectiv cum a fost motivată această acuzare;

– de ce, prin intermediul dosarului meu, cererile de plecare din ţară ale rudelor din Sibiu au fost întruna blocate;

– cît de mult a fost terorizată soţia mea rămasă la Bucureşti, dacă despărţirea cerută de ea (1972) şi moartea ei (1983) au ceva de-a face cu acest lucru;

– cine a fost după 1968 trimis în Germania să mă urmărească, respectiv cine căuta să ia contact cu mine din acest motiv.

În dosarul meu de la Securitate nu se va găsi răspuns la următoarele întrebări:

– cum am fost mult timp supus unor presiuni masive: procesele pe atunci deja finalizate împotriva scriitorilor de limbă germană în care eu nu am fost amestecat, deşi s-ar fi putut (există o mare probablitate ca poeziile mele „cu Rusia“ – scuze: cele „antisovietice“, în pofida faptului că Ceauşescu avea atunci un discurs critic la adresa statului sovietic! – să fi fost utilizate printre probele acelor procese);

– lipsa profundă de încredere (suspiciunea) din interiorul minorităţii germane şi pînă în sînul familiei: fiecare era urmărit, fiecare putea fi turnător chiar şi fără să ştie (o reţea mult mai complexă decît în interiorul populaţiei majoritare);

– în domeniul profesional reţeaua era chiar şi mai strînsă (intelectuali – jurnalişti şi scriitori);

– toată această stare de presiune care a provocat precauţia şi reticenţa în relaţiile cu ceilalţi: autocenzurarea la fiecare pas, în măsura în care fiecare pas putea fi lesne documentat; identificarea şi clarificarea „extremelor“ din propria „convingere“ (tot ceea ce îţi produce dezgust – fascism, naţional-socialism, şovinism, iraţionalism); comportarea extrem de calculată faţă de persoane care puteau mai mult sau mai puţin să fie considerate turnători;

– scîrba mea din ce în ce mai mare faţă de aceste asociaţii şi de aparatul anonim din spatele lor mi-a întărit şi mai mult dorinţa de a pune un definitiv capăt tuturor acestor lucruri, cînd am rămas în Vest. Străduinţa de a primi paşaportul şi acceptul de a ieşi din ţară a devenit o şansă de supravieţuire.

– grelele atacuri de migrenă (care abia în Germania au încetat brusc);

– distrugerea totală a unei căsătorii oricum terminate (dispariţia încrederii).

 

Cred că stalinismul, întrucît a introdus forme şi mai brutale de manifestare a terorii decît anii care i-au urmat, a fost nimicitoare (devastator) pentru generaţia mea (născută în 1927): deportare, canal, procese, foame şi privarea de orice drepturi.

Au fost oare „naturile mai puternice“ expuse şi mai lipsite de apărare în faţa terorii? Automat de partea celor perdanţi?

Au avut oare „naturile mai slabe“ (cei mai adaptabili) „puterea“ apelor unduioase?

Într-o lume cu totul închisă nu era valabil acel credo: „Nu există altă lume în afara sistemului?“.

Autojustificările unor handicapaţi ideologic. Şi eu aparţin acestor oameni care au fost distruşi de ideologie.

„Niciodată iarăşi foame, lagăr, închisoare, sfîrşeală, privarea de orice drept.“

Generaţia de după Stalin: mai puţin frîntă, fără experienţa fizică a situaţiei de a fi un om sfîrşit, mai bine informată referitor la „restul lumii“, mai dispusă să rişte – pokerul cu puterea statală şi Securitatea mai degrabă un joc. Lupte între cocoşi.

Caracter, Morală – anularea sistemului normal de valori, chiar şi a dorinţei de viaţă în situaţii extreme precum înfometarea şi lagărul (vezi Jean Améry) – sau poate reversul de nezdruncinat al acestor valori a fost „refuzul, scîrba, frica“?

„Dorul de casă” – o boală oare de adaptabilitate (deficienţă imunitară)? („Insuficienţă a inimii?“)

Înjurăm (şi înşelăm) mai uşor într-o limbă străină!

securitate, stasi etc.

n-aş vrea să gîndesc sau să enunţ vreo propoziţie care ar ajuta acestei instituţii a scîrbei să îşi atingă, peste ani, scopurile

aceste scopuri fiind:

de a semăna neîncrederea şi suspiciunea

de a construi şi consolida duşmănii ireversibile

de a scinda personalităţi

de a instrumenta psihosomatic teama şi groaza

pe scurt, de a decădea din drepturi (de a ne răpi demnitatea)

în ceea ce priveşte întrebarea dumneavoastră concretă – privind acest subiect, vă rog să vă adresaţi autorităţilor noastre germane (cred că era vorba de poliţia de frontieră) şi celor americane, britanice şi franceze, pe care acum 34 de ani eu le-am informat cu plăcere în detaliu/ „confesîndu-mă“ lor fără nici o reţinere

– şi pentru a pune toate lucrurile la punct,

– pentru a putea face posibil un proces de însănătoşire (curăţare?) (şi un nou început)

– şi pentru a putea să alung în iad toată această scîrbă, gata cu ea!

Această ureche care ne-a fost împrumutată a fost trează şi, totodată, un leac pentru uitare oferit de „Vest“, de la distanţa mare a unei treimi de veac (cei care au avut de aşteptat acolo, în ţară, pînă la schimbarea din 1989 nu au avut această ofertă)