OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ovidiu COTRUS
Titu Maiorescu si cultura romana
Editura Paralela 45, Colectia „Cercul literar de la Sibiu“, Pitesti, 2000, 144 p., f.p.


In 1967 revista Familia publica in mai multe numere succesive studiul lui Ovidiu Cotrus Titu Maiorescu si cultura romana. Autorul gasea curajul ca la 3 ani de la iesirea sa din inchisorile comuniste sa se ocupe de un subiect deloc drag autoritatilor si cenzurii, intr-un moment in care lupta pe teren literar pentru reabilitarea marelui critic abia se incheiase. Acelasi text aparea in editia ingrijita de Stefan Aug. Doinas in 1983 intitulata Meditatii critice, iar acum este tiparit in volum separat de Editura Paralela 45 in colectia „Cercul literar de la Sibiu“.

Desi isi scrie studiul in acei ani tulburi, Ovidiu Cotrus nu omite nici unul dintre aspectele personalitatii maioresciene. Politicianul e la fel de important ca teoreticianul autonomiei esteticului, criticul literar nu e cu nimic mai prejos decit memorialistul sau eseistul. Pe Cotrus nu-l impresioneaza prerogativele ideologiei ci doar scopul demersului sau, acela de a oferi imaginea completa a celui care asezase cultura in teritoriul normalitatii. Pasiunea pentru Maiorescu este de fapt pasiunea cautarii acestei normalitati. Nu o sa gasim la criticul de la Sibiu nici verva unui Calinescu, nici flerul si intuitia lovinesciana, nici farmecul lui Nicolae Manolescu. Discursul lui Ovidiu Cotrus e unul care nu mizeaza pe formulari frapante si care dezvaluie inclinatia spre analiza si teorie. Scriitura insa e limpede, cursiva si cucereste printr-o eleganta naturala.
In studiul lui Cotrus sint pagini foarte interesante despre importanta culturii germane asupra formatiei maioresciene, influenta pe care autorul crede ca Maiorescu o datoreaza cu precadere lui Herbart si Kant si mai putin lui Hegel, asa cum sustinea intr-o renumita lucrare de critica poeziei Tudor Vianu, despre eseistica psihologica mai putin cunoscuta a lui Maiorescu (conferinte tinute la Bucuresti intre 1880-1883 si doua eseuri incluse in Critice).

Privind lucrarea in contextul epocii in care a fost scrisa, curajoase apar capitolele despre politicianul si memorialistul Maiorescu. Intr-un regim care il condamnase la temnita, Ovidiu Cotrus scrie despre tinara democratie romaneasca de la sfirsitul secolului al XIX-lea, despre viata culturala autentica, despre conservatorism si liberalism, despre monarhie si dezbateri constitutionale.
Sigur ca nu e vorba de un act de dizidenta, dar criticul stie sa compuna atmosfera normalitatii. Maiorescu devine astfel nu doar spiritul tutelar al epocii, dar si actor si constructor al unei culturi sociale si politice de neconceput la momentul aparitiei textului in Familia, cu toata simtita liberalizare a acelor ani.

Sigur ca studiul nu aduce noutati notabile cu privire la opera maioresciana, si Ovidiu Cotrus nici nu isi propune sa schimbe imaginea mentorului de la Junimea. Autorul e un adversar declarat al criticii impresioniste si poate ca punctul forte al textului sau sta tocmai aici, in incercarea de a depasi acest mod de a privi artistul si opera. Nu intimplator, cel care a ingrijit volumul de la Paralela 45, Cornel Ungureanu, a introdus o sectiune cuprinzind trei articole, dintre care cel mai important George Calinescu si calinescienii (Tribuna nr. 9/1967) e rezultatul polemicii din epoca cu privire la critica impresionista si viitorul ei.
Studiul lui Ovidiu Cotrus pune in lumina nu doar un punct de vedere asupra operei si personalitatii lui Titu Maiorescu ci si o atitudine estetica promovata, considera I. Negoitescu, de intreg Cercul literar de la Sibiu.
E o incercare de a oferi criticii literare un fundament cultural si mai ales filozofic serios, care sa o ajute sa treaca mai usor peste mizeriile istoriei acelor ani.