OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prima carte publicata de Editura EST a fost Après coup/Dupa soc de Maurice Blanchot. În prezentarea pe care o faceam pe coperta a patra, aratam ca nu era deloc un hazard faptul ca aceasta carte era prima din colectia „Biblioteca internationala“. Editura EST isi incepea activitatea editoriala publicind o carte care punea in chestiune existenta de dupa Auschwitz si programul sau exterminator. Era un inceput, dar nu stiam atunci ca voi continua. Eram in mai 1995. În paralel, prima carte publicata in romaneste a lui Albert Cohen, Cartea mamei, aparea si ea. Necunoscuta, ca si cea a lui Maurice Blanchot, cartea lui Albert Cohen a avut nevoie de timp ca sa se impuna in fata publicului. Subiectul cartii trateaza, intr-o maniera deschisa, pudica si tandra, dragostea unui fiu pentru mama lui. A autorului, in cazul de fata. Înca o data, pe coperta a patra, scriam ca aceasta carte este o „rugaciune evreiasca“. Dintre primele cinci carti publicate in acelasi timp (celelalte trei erau de Beckett, Pessoa si Ecovoiu) – pentru al treilea tirg de carte Bookarest organizat de Mihai Oroveanu si de echipa sa – doua aveau ca subiect – intr-un anumit fel – lumea evreiasca. De unde incapatinarea asta inca de la primele carti publicate? Nu stiu, dar am simtit ca lumea aceea era ignorata in totalitate. Astazi este mai putin ignorata, dar ramin inca atitea de facut. Am folosit termenul „ignorata“. Da, ignoranta ucide!

A ignora inseamna obligatoriu a cadea in frica de celalalt. Frica de celalalt da nastere sarcasmului, sarcasmul da nastere criticii negative, critica negativa da nastere dispretului, dispretul genereaza ura si ura provoaca crima. Crima permisa, bineinteles, si colectiva, se intelege de la sine. A fost cazul pogromurilor de la sfirsitul secolului XIX in Rusia si din secolul XX in Romania, la Iasi. Textul lui Isaac Chiva, aparut pentru prima oara in limba romana, este exemplar pentru romanii care vor sa-si inteleaga istoria. Si eu stiu ca sint multi, pentru ca vorbesc adesea cu ei la tirgurile de carte. În acest sens, cenzura de difuzare in librarii a cartii Alexandrei Laignel-Lavastine este revelatoare pentru o stare de spirit pe care o putem califica drept retrograda. Sa impiedici lectura unei lucrari stiintifice pentru ca deranjeaza prejudecatile si pentru ca indrazneste sa puna intrebari arata o lipsa de demnitate de a fi. O sa revenim in cele ce urmeaza asupra acestei carti.

Pina in 2000, n-a existat nici o aparitie in acest domeniu in afara de minunatul roman al lui Albert Cohen, Frumoasa Domnului. Aici sint pe larg evocate lumea evreiasca si antisemitismul, insa cartea este, inainte de toate, o poveste de dragoste. Si in cartile lui Henry Miller e evocata lumea evreiasca, asa-numitul sau filosemitism fiind binecunoscut, iar portretele realizate sint adesea foarte ascutite.
În 2002, cartile din aceasta zona s-au inmultit. Mai intii Shoah de Claude Lanzmann. O carte ignorata cu totul. O carte de referinta asupra chestiunii exterminarii. Dupa ce vezi filmul care nu contine nici o imagine de arhiva nu poti ramine indiferent si mai ales nu poti ignora monstruozitatea care s-a petrecut acum 65 de ani. M-am straduit ca filmul sa apara in sfirsit la televiziune, dar n-am reusit. Cind spun carte, ma refer la cartea care contine dialogurile filmului omonim – prefatata de Simone de Beauvoir si salutata de Amos Oz! –, film care dureaza mai mult de 9 ore si care a aparut in 1986, acum 20 de ani! Astazi, Shoah face parte din programa scolara in Franta. Ar trebui sa fie in programa scolara si aici.

Istoria Sefarzilor. De la Toledo la Salonic de Esther Benbassa si Aron Rodrigue este o solida lucrare de istorie. Un fel de tratat despre viata acestor evrei sefarzi, din timpul Inchizitiei pina astazi. Ma gindisem la o editie in sirbo-croata. Totul era pregatit, dar cind editorul a citit – n-a citit de altfel decit asta, sint convins – ca si in Serbia au fost lagare, mi-a cerut sa sterg pasajul respectiv (inca o cenzura!), pentru ca, din punctul lui de vedere, numai croatii au fost responsabili de deportarea evreilor in Serbia. Desigur, cu acordul autorilor, n-am mai publicat cartea in sirbo-croata. În schimb, ea a aparut in Bulgaria. În acelasi an, am reeditat Cartea mamei de Albert Cohen, carte care va fi reeditata anul acesta pentru a treia oara. Zvonul „din gura in gura“ este singurul responsabil de acest succes.

- Incapatinarea negativistilor, oroarea hitlerista
În 2003 am publicat alte trei carti importante. Una este În afara destinului, prima carte in romaneste a lui Imre Kertész. Sa fii evreu ungur si sa ai Premiul Nobel nu inseamna nici un avantaj pentru a fi citit aici. Un soi de „invidie“ si de „suspiciune“ inconjoara cartea si autorul. Remarca deputatului Vosganian, la Iasi!!!, la tirgul de anul acesta: „Ah, a luat Premiul Nobel! Normal, e evreu!“ nu mai are nevoie de nici un comentariu. Îmi place Imre Kertész. Îmi place omul. Surisul sau. Prezenta sa reconfortanta. Prima noastra intilnire in 1998 la Budapesta, la Café Central, a fost o explozie de entuziasm. De atunci ne vedem foarte rar si intotdeauna din intimplare, dar noi nu credem de fapt in intimplare. Imre Kertész s-a nascut pe 9 noiembrie, o data teribila, aceea a Noptii de Cristal din 1933 si aceea a Caderii Zidului Berlinului in 1989. Imre Kertész poarta in el aceste doua date si discretia suferintei sale ar trebui sa ne puna pe ginduri.

A doua lui carte, Kadis pentru copilul nenascut, este bulversanta. Este putin spus. Îti ia orice speranta, dar, in acelasi timp, deschide spatii necunoscute. As fi gata sa afirm: cine n-a citit aceasta carte nu stie ce inseamna sa ai un copil! Ea a aparut in 2005.
A doua aparitie este o carte clasica, cunoscuta in toata lumea: Mitul arian de Léon Poliakov. Chiar daca nu trateaza propriu-zis lumea evreiasca, ea o implica pentru ca pune in evidenta, din punct de vedere stiintific – nu putem pune la indoiala stiinta si seriozitatea lui Léon Poliakov, in care exceleaza – ceea ce anunta insusi titlul: mitul arian. Mitul care a schimbat definitiv fata Europei. Si ale carui efecte inca le resimtim.

În ce priveste a treia aparitie, Asasinii memoriei de Pierre Vidal-Naquet, ea e complet ignorata. Si totusi e vorba de una dintre cele mai stralucitoare carti, daca n-ar fi decit calitatea intelectuala a demontarii punct cu punct a perversitatii negativistilor. Ce este un negativist? E o persoana care se incapatineaza sa nege existenta camerelor de gazare. Dar mai mult decit atit, incapatinarea sa este de acelasi ordin cu oroarea hitlerista, pentru ca reia tezele naziste, ajungind practic la concluzia ca: evreul n-a existat niciodata. Negativistii fac sa dispara orice urma a prezentei lui pe suprafata pamintului. Ajunsi aici, incepem sa intelegem oroarea exterminarii pe care Auschwitzul a programat-o si executat-o. Pentru prima data in istoria umanitatii, un popor a vrut sa faca sa dispara un alt popor, mergind pina la a spune ca cel din urma n-a existat niciodata.
Ajungem in 2004. Doua aparitii inevitabile. Prima, Breviarul urii de Léon Poliakov. Din nou acest autor. Da, Editura EST are ceea ce putem numi o „politica de autori“. Cu atit mai mult cu cit e vorba de Léon Poliakov. Fiecare dintre aceste carti este o lupta impotriva ignorantei. Frapanta prefata a lui François Mauriac – membru al Academiei Franceze – da tonul. Alaturarea celor doua cuvinte care formeaza titlul demasca chestiunea religioasa sub imaginea urii. Ce este un breviar? O carte de rugaciune crestina. De unde vine ura antisemita, mai intii? Din religie si dateaza de 2000 de ani. O carte de descoperit.

Cea de-a doua aparitie inevitabila este cartea Alexandrei Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco: uitarea fascismului. Cind spun inevitabila, cuvintul este mult prea slab, mai corect spus indispensabila. Am vorbit mai sus de meschina cenzura. Ce conteaza, cititorul roman este inteligent si nu-i place sa i se impuna ce sa citeasca sau sa fie luat drept un imbecil. Sint surprins in mod fericit la fiecare tirg de carte ca pretul nu-l impiedica pe cititor sa cumpere cartea. E vorba totusi de 700 de pagini la pretul de 44 de lei. E de altfel spre onoarea lui si tin aici sa-i multumesc. Fara el, ce-am fi noi, editorii?
Pe scurt, o carte indispensabila pentru ca e vorba de un moment al istoriei romanesti cind intelectualii, mai ales Mircea Eliade (Cioran mai putin, iar in ce-l priveste pe Ionesco, el e considerat in carte drept un rar democrat), au „lucrat“ cu ura antisemita. Ceea ce ne readuce la pogromul de la Iasi si de la Bucuresti. Comportamentul lui Mircea Eliade este inacceptabil. Dar ceea ce e si mai greu de acceptat, in ochii mei, este aceasta vointa inversunata de a nega totul. Sa nu recunosti macar ceea ce esti sau ce ai scris ma face sa cred ca opera sa – mai ales istoria religiilor – da dovada de viclenie. Altfel spus, faptul ca la ora actuala refuzam sa jucam cu cartile pe masa apropo de trecutul sau ma inspaiminta si nu ma mai indeamna sa vorbesc despre democratie.

În 2005, odata cu publicarea cartii lui Esther Benbassa si Jean-Christophe Attias, Evreul si celalalt, deschid o alta cale in acest domeniu. Aceea a confruntarii, a explicarii. Aceasta cartulie este o bijuterie in materie de pedagogie, scrisa cu inteligenta si generozitate. Cel care nu stie ce inseamna sa fii evreu, care sint raporturile de viata care se interpun intre lumea evreiasca si lumea celuilalt, cel care nu stie toate acestea trebuie obligatoriu sa citeasca Evreul si celalalt, care il va lamuri in multe privinte. Kadis de Kertész a vazut lumina tiparului tot anul acesta, pentru ca se integreaza in aceasta noua directie de care vorbeam.
În 2006 si 2007 vor vedea lumina tiparului urmatoarele titluri: Moshe Idel, Paradisul in misticismul iudaic; Georges Benssoussan, Auschwitz en héritage?; Albert Cohen, Ô, vous frères humains!; Gilles Zenou, Regards sur la condition juive; Jean-Claude Grumberg, Mon père, inventaire; Nadine Fresco, Fabrication d’un antisémite.

Cum putem constata in cazul cartii lui Moshe Idel, o alta perspectiva va fi vizibila la Editura EST, continuind-o pe aceea pedagogica. Carti, asadar, care ne feresc sa fim ignoranti, sa cadem in antisemitism sau in rasism impotriva tiganilor sau a oricarei alte etnii.
- Adorno: „De la Auschwitz incoace, evreii cunosc ceva mai rau decit moartea“
Ma intorc putin la inceputul textului, acolo unde spuneam: „Era un inceput, dar nu stiam atunci ca voi continua. Eram in mai 1995“. Ce ma face sa continuu sa public carti al caror factor comun este lumea evreiasca? De ce? Daca as putea raspunde in intregime la aceasta intrebare, poate ca n-as face-o? Totusi, ramine gravata in mine, de nesters, aceasta teribila fraza a lui Adorno, care ma obsedeaza in permanenta: „De la Auschwitz incoace, evreii cunosc ceva mai rau decit moartea“.

Ca editori, sintem cumva intr-un fel de aventura cu o carte, ca intr-o arzatoare poveste de dragoste. Anul acesta, in care se implinesc, pe 21 octombrie, 30 de ani de cind public carti, confirma faptul ca nu pot sa renunt la aceasta activitate. Evident, nu orice carti. Multa lume m-a sfatuit sa nu exagerez cu lumea evreiasca. Acelora le-am raspuns intotdeauna: cum sa uiti ceea ce esti? Asemenea unui scriitor, consider ca a publica carti reflecta o parte din tine, pe care o livrezi celuilalt si ca, iremediabil, atunci cind consideri ca a scrie, a edita, a trai chiar tin mai mult de sensul tragediei decit de cel al divertismentului, atunci e evident ca nu mai vorbesti acelasi limbaj cu al celorlalti si mai ales te indepartezi de restul majoritar.
Sa ne intoarcem la fapte. Astazi, in toata Europa, e necesar sa se studieze Shoah-ul si mai ales sa fie educati oamenii in asa fel incit sa nu se mai intimple niciodata asa ceva. Si totusi, Istoria s-a pronuntat deja altfel… Dar asta nu inseamna sa renuntam, dimpotriva. Si in Romania am vazut aceasta crestere paradoxala. Pe de o parte cei care cauta sa inteleaga si sa studieze fenomenul, pe de alta aceia plini de ura si de venin. Ca niste vase comunicante. Pe mine ma intereseaza si cei care studiaza fenomenul, dar si cei plini de ura, pe care trebuie sa-i convingem sa renunte la aceasta cale fara intoarcere, prin intermediul dialogului si al studiului. Nu vom ajunge acolo cenzurind cartile sau ascunzindu-le in librarii (am vazut acest lucru in citeva puncte de vinzare din Bucuresti, dar si din tara). Sa nu uiti niciodata lucrul acesta, iubite cititor!

Traducere de Adina DINITOIU