PD-L creşte, PSD stagnează, alianţa
lor e cea mai bună dintre combinaţiile posibile după alegeri şi
va dura pînă cînd un nou scrutin le va despărţi.
Buletinul politic al INSOMAR a picat la ţanc şi e reconfortant. Nu
e loc şi timp pentru defetism. Tot de la INSOMAR citire: Traian
Băsescu a procedat corect realizînd acest parteneriat, iar
acum îşi surclasează potenţialii contracandidaţi. La Cluj,
de unde le vine „miticilor“, mai nou, Lumina – adică
onestitatea, DNA-ul, telefoanele mobile şi premierii –,
democrat-liberalii l-au lansat pe urmaşul lui Emil Boc la şefia
urbei, cel care îi va duce la bun sfîrşit proiectele
edilitare. Estimp, „Primarul României“ va reuşi să scoată
ţara la liman aşa cum a reuşit să transforme Clujul, pe care îl
moştenise într-o situaţie tristă – asigură, ritos,
principalul furnizor de fantasme pentru infrastructură, Radu
Berceanu. „Puşca şi cureaua lată/ Ce prime, sporuri şi
stimulente aveaţi odată!“ – le transmite Boc bugetarilor de
lux. Aceasta, după ce Guvernul său, marele colector al intereselor
bipartizane, a adoptat o ordonanţă de urgenţă care îi va
proteja pe şefii agenţiilor şi ai instituţiilor publice de
concedieri şi de reduceri ale salariilor. Concentrat unic de
demagogie şi populism, primarul tuturor românilor, de la
Răchiţele la Ciorogîrla, înclină nava, periculos, spre
babord, prin măsuri fiscale care împovărează angajatorii. Nu
mai puţin stîngistă este şi aşa-zisa reducere a
cheltuielilor de personal, neînsoţită, cum ar fi fost firesc,
de o încercare curajoasă de a elimina din pletora care
grevează actul administrativ.
Entuziasm folcloric şi printre
social-cleptocraţii strînşi, în week-end, la Sinaia.
Sti-mulaţi de alcool şi de ura faţă de Traian Băsescu, baronii
şi centrul PSD par să fi ajuns la un modus vivendi. Pînă la
Congresul care va stabili masculul alfa pentru o mai lungă perioadă,
haita se înfruptă, netulburată, din pradă. Singur printre
baroni şi imun la tentaţiile palincii, Ion Iliescu prezice, grav,
moartea iminentă a capitalismului. „Vor fi 10 ani de tranziţie,
de căutări, după care, timp de 40-50 de ani, va urma o nouă
ordine mondială.“ Deocamdată, Ion Iliescu este martorul
privilegiat al instaurării unei noi ordini locale în PSD. În
ce priveşte capitalismul pe care l-a detestat toată viaţa, acesta
a găsit resurse să supravieţuiască încă din vremea în
care Iliescu ucenicea, zelos, la dărîmarea lui. Şi va
rezista, în continuare, în pofida tuturor corifeilor
stîngii care îi cîntă prohodul. Pe strategul
Adrian Severin îl chinuie, însă, altă grijă – anume
cum să blocheze instalarea unui regim de mînă forte, avîndu-l
ca purtător de sceptru pe actualul şef al statului. Pericolul care
paşte naţiunea vine, aşadar, de la „inamicul public numărul
unu“ şi nu trebuie ignorat – spune Severin. Fragmentarea
societăţii, dezagregarea autorităţii în structuri de
oligarhie locală (sic!), lipsa cronică de încredere în
partide, peste care se suprapune criza globală, ar reprezenta patul
germinativ pentru un regim autoritar – avertizează
europarlamentarul de stînga. De aici, riscul ca aşa-numitul
neocezarism al lui Băsescu să se consolideze. Tot e un cîştig
dacă ZEUS-ul democrat-liberalilor a fost retrogradat la întruparea
sa pămînteană. Severin nu se lasă şi propune crearea unei
mişcări avînd ca motor recredibilizarea elitelor în
ochii opiniei publice, o mişcare situată mai presus de ideologii.
Laboratoarele social-democrate au găsit şi un posibil antidot la
Băsescu – un contracandidat la prezidenţiale, neutru politic, în
stare să mobilizeze societatea şi să reanime valorile democratice.
Cu alte cuvinte, trebuie „inventat“ şi adus pe Dîmboviţa
un metis charismatic precum Obama. În criză de idei şi lipsit
de reacţie la simulacrul de program anticriză al Guvernului,
liberalul Eugen Nicolăescu a muşcat momeala şi a declarat că
orice construcţie care îl poate debarca pe Traian Băsescu de
la conducerea României trebuie luată în considerare.
Venită dinspre PSD, chiar şi de la
unul dintre puţinele personaje salubre ale acestei formaţiuni,
această iniţiativă ce răspîndeşte un ademenitor parfum de
spirit civic provoacă, totuşi, ilaritate. Pe de o parte, pentru că
social-democraţii domnului Severin au ales singuri să se alăture
noului „Cezar“, în loc să i se opună, făţiş, pentru
a-i bloca orice presupus demers autoritarist. Oficial, partener al
PD-L, PSD pregăteşte, în culise, operaţiunea parlamentară
prin care ar urma să ia ostatice toate proiectele impuse pe agenda
democrat-liberalilor de preşedinte – dintre care, cele mai
importante sînt codurile penal şi civil, precum şi reforma
Constituţiei. Pe de altă parte, PSD rămîne, prin metehne şi
structură, acelaşi partid care, sub ocîrmuirea lui Adrian
Năstase, se sustrăgea sistematic controlului public şi judiciar,
impunînd cea mai autoritară şi coruptă guvernare de după
1989. Fixîndu-şi ca ţintă predilectă un personaj ambiguu
politic şi moral, PSD îl legitimează, de facto, nemeritat, pe
Traian Băsescu drept unic lider al dreptei şi îi consolidează
statutul la care atîtea condeie lucrează asiduu, de ferment al
modernizării României. PSD devine, astfel, complice involuntar
la o dublă fraudă. Singurul lucru bun care ar putea decurge din
alianţa PD-L–PSD, una detestată, dar acceptată, iată, ca o
fatalitate, ar fi canibalizarea reciprocă a celor două partide,
demascarea şi măcinarea lor pînă la stadiul la care
putregaiul intern să devină vizibil pentru votanţii creduli sau
resemnaţi ai ambelor tabere.