OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Criza se retrage, discret, de pe axa Paris-Berlin-Tokyo, pentru a se instala, plenar, pe aliniamentul Palatelor Cotroceni şi Victoria. Aici poate coabita excelent cu sforăriile bizantine. De la cota minus 9 a subteranului în care s-a prăbuşit, epuizată, economia românească, PD-L şi PSD îşi dispută paternitatea unui prunc malformat – planul anticriză. Educaţia se sufocă, acoperită de avalanşa proiectelor de reformă. Funcţionarii aşteaptă amputările de personal, cu sabia sindicală scoasă din teacă. În sfîrşit, profesorii, medicii şi alte categorii veşnic defavorizate ale sistemului public constată că indicii grilei unice de salarizare au intrat la apă. Land of Choice este în pragul falimentului, dar nu aceasta este grija care o macină pe prinţesa Turismului.

 

Sîntem într-o situaţie fără precedent – exclamă ea, revoltată de malversaţiunile la care s-ar deda comisia parlamentară care-i anchetează faptele ministeriale. „Sub umbrela Parlamentului, se încearcă discreditarea unui ministru, prin fabricarea unui dosar penal pentru fapte care nu există.“ Ameninţări, şantaj, dezinformare, intoxicare, manipularea opiniei publice. Acestea sînt metodele de tip securist prin care infama comisie – demascată (sic!) de presă – ar încerca să o pună la zid şi să o execute public. Vexată, vigilenta apărătoare a democraţiei şi a imaginii sale personale, fără de prihană, desfide comisia, care s-ar fi discreditat prin practici nedemne şi merge încă şi mai departe, ameninţîndu-i cu tribunalul pe cei ale căror voci apar în deja celebra înregistrare. Motivaţiile viitoarelor plîngeri penale – abuz în serviciu, împotriva intereselor publice, şi abuz în serviciu, contra intereselor persoanei, asociere în vederea comiterii de infracţiuni. Partidul doamnei de la Turism, care refuzase să-şi trimită reprezentanţi în comisia de anchetă, a purces la construcţia unui ţarc ghimpat de protecţie politică.

 

Fisurile acestuia sînt evidente. Acreditarea ideii unui complot anti-Udrea sau anti-PD-L nu subzistă doar prin afirmaţiile membrilor comisiei, chiar dacă este limpede că nici unul dintre cei vizaţi nu poate fi suspectat de dragoste pentru fosta consilieră a lui Traian Băsescu şi nici exonerat de tentaţia răfuielii politice. Pe de altă parte, înregistrarea neautorizată a discuţiilor din comisie şi livrarea ei către presă, în scopul amorsării unui scandal, probează că securismul de care democrat-liberalii îi acuză pe adversari pare mai confortabil amplasat în propria tabără. Rămîne, apoi, fondul chestiunii. Suspendarea sau desfiinţarea comisiei nu elimină dubiile sau suspiciunile legate de modul în care Ministerul doamnei Udrea a promovat România turistică. Semne serioase de întrebare sînt legate de parteneriatul dintre instituţie şi o bancă privată, care – întîmplător sau nu – a păsuit-o pe ministresă de datorii. În cel mai fericit caz pentru ea, dacă s-a protejat evitînd să semneze actele ministeriale investigate, Elena Udrea poartă răspunderea politică pentru acestea, în situaţia în care vor fi dovedite ca ilegale. Neclarităţile trebuie, oricum, lămurite de o comisie parlamentară – aceasta sau alta – şi, dacă va fi cazul, de DNA. În cazul Iacob-Ridzi, învinuirile aduse de procurorii anticorupţie sînt mai grave decît concluziile comisiei care a cercetat activităţile fostului ministru al Tineretului. Aparent situate în aceeaşi paradigmă, cazurile Ridzi şi Udrea sînt, de fapt, total diferite, prin prisma atitudinii PD-L. În prima situaţie, democrat-liberalii au acceptat să facă parte din comisia parlamentară de anchetă, reuşind, însă, doar o defensivă precară, care a cedat imediat ce probele incriminatorii au atins masa critică şi s-a primit undă verde pentru sacrificarea tinerei lor colege. În cea de-a doua situaţie, cel puţin la fel de stînjenitoare politic pentru democrat-liberali, aceştia au declanşat ofensiva din primul moment. Cazul Udrea este complicat, iar reacţia PD-L denotă disperare. Aceasta ar proveni, aparent, din conştiinţa faptului că anihilarea politică a Elenei de la Turism ar însemna distrugerea bastionului ultim, considerat pînă acum intangibil, care apără fortăreaţa Cotroceniului. Este o ipoteză plauzibilă şi, mai ales, la îndemînă. Cum se explică, atunci, intervenţia stranie a prim-vice-preşedintelui PD-L, Theodor Stolojan, care a criticat risipa bugetară din contul Ministerelor Turismului şi Tineretului, contrat, prompt, de Videanu şi Berceanu?

 

Cel perceput, cîndva, ca principal aliat al preşedintelui, să fi căzut în dizgraţie după ultimul abandon, din decembrie, cînd a renunţat la funcţia de premier? Nu este exclus. În acelaşi timp, dezacordul – pentru prima dată făţiş – între fostul liberal şi doi dintre „greii“ democraţi ar fi reflecţia la suprafaţă a disensiunilor care opun grupul dizidenţilor din PNL exponenţilor taberei majoritare, a fostului PD. Iar atunci cînd vine vorba de fidelitate faţă de preşedinte, ea este atribuită, mai degrabă, foştilor liberal-democraţi, în frunte cu Stolojan. Excepţia o reprezintă Emil Boc, funciar, incapabil de autonomie politică. Cazul Udrea suportă, de aceea, şi o altă interpretare. Fosta consilieră de la Cotroceni a schimbat, în impetuoasa ei carieră politică, relaţiile de putere în PD-L. Disperarea cu care acest partid încearcă să o protejeze poate veni din teama că prăbuşirea Elenei Udrea ar conduce la dezvăluirea şi distrugerea eşafodajului de interese şi practici, nu tocmai ortodoxe, pe care s-a reclădit partidul. Şi pe care Elena Udrea le cunoaşte, dobîndind, astfel, un soi de imunitate politică. Manevrat de preşedinte, de Elena Udrea sau de amîndoi, în tandem, PD-L rămîne acelaşi partid cu vocaţia captivităţii.