OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Reportajul cultural
Revenind la cazul citat anterior, al unui candidat la titlul academic de doctor care nu scrisese in teza sa nici un singur rind de cercetare proprie, dar caruia i s-a acordat acest titlu fara ca respectiva comisie sa vada vreo incompatibilitate intre prestatie si rezultat, trebuie sa precizez ca grava nu este numai situatia in sine, ci si probabilitatea ca ea sa devina inceputul unei noi serii de reproducere automata a (vechii) mediocritati acum drapate in (noi) standarde europene (citate din „ultimii“ autori americani): noul doctor va promova propria lui atitudine la viitorii studenti, asa cum el insusi a preluat-o de la fostii lui, prea indulgenti, profesori.

Ce se schimba atunci, de fapt, in Universitate? Nimic. Citim noi carti, popularizam noi autori, repetam la nesfirsit ceea ce Nichifor Crainic numea odata reportajul cultural, adica rezumatul sau parafraza vreunei carti americane sau franceze, fara nici o contributie proprie. Noi rescriem scrierile altora, eventual aplicindu-le la spatiul local, dar nu scriem nimic nou.

- Neutralitatea ca interes
Mai este un aspect, si mai trist. Adesea, autorul roman il cunoaste personal pe cel american sau francez si nu o data i-a fost si student, doctorand sau colaborator, in vreun fel sau altul. Acestei relatii personale i se datoreaza si introducerea in Romania a cartilor respective, traducerea, citarea sau parafrazarea lor frecventa. in sine, desigur, nimic rau: relatiile profesionale au peste tot in lume un substrat personal. Numai ca, la multi romani, substratul anihileaza stratul: ei evita cu strasnicie sa ia vreo pozitie in dezbaterile dintre americani, pretextind neutralitate si toleranta, dar, in fond, temindu-se ca nu cumva, Doamne fereste, fostul lui profesor sa nu-i... refuze apoi vreo invitatie, subventie sau bursa pentru propriii lui studenti.

Nu neg ca asemenea iritabilitati exista in Occident, dar ma indoiesc foarte serios ca tacerea, zimbetul mieros, fidelitatea de ciine mergind in lesa pe linga stapin maresc consideratia americanului sau francezului respectiv pentru fan-ul roman. Am in minte, in timp ce scriu, imaginea unei cunostinte ascultind-o pe marea ei profesoara cu un aer extatic pe figura, stind mereu pe linga ea sau in banca intii la curs, o statuie a fidelitatii pina la moarte: ea stirneste simpatie, ceva mila, zimbete, dar si, din cind in cind, cite-o invitatie.
Noi, cu alte cuvinte, nu numai ca nu avem idei proprii, dar ascundem aceasta lipsa sub mitul informatiei neutre si al unei universitati care nu face decit sa urmeze noile trenduri din universitatile americane. Sintem insa acum la fel de fideli ca si, altadata, fata de cele din Moscova sau, si mai inainte, din Paris sau Berlin. in fond, de fiecare data, nu pozitia de principiu este in discutie, ci interesul, aranjamentul, acelasi vechi lichelism de-a astepta sa vedem care dintre cei doi preopinenti invinge, profesorul propriu sau profesorul rival, pentru a trece cu arme si bagaje in tabara lui, cu acelasi zimbet mieros precum minunatii nostri domnitori din (mai ales) secolul al XVIII-lea, in cazul in care se batea iar Turcul cu Rusul sau cu Austriacul.

- Self-fulfilling prophesy
O asemenea slugarnicie este exportata de noi in relatiile internationale pentru ca ea este regula aici, acasa. Nu numai a nu iesi din vorba sefului, dar chiar a vorbi pur si simplu este prost vazut. Recompensati sint in primul rind lingaii tacuti, asistentii cuminti, preparatorii care-si citeaza profesorul la fiece pas sau cei unilaterali vocali, intrigantii in contra presupusilor concurenti, purtatorii de vorbe subtil otravite. Se mai discuta prin universitati cartile „celorlalti“? Nu, se emit doar vorbe care-i (des)califica inainte de lectura. Mai exista dezbateri despre idei, metode, proiecte? Nu, doar birfirea celor care „pretind“ ca fac asa ceva. Pentru ca, la fel ca si in cazul politicii si al fotbalului, noi „stim“ dinainte ca nimeni si nimic nu are vreo valoare si ca orice percepem este numai simulacru, lucratura, minarie. Nu neg ca adesea lucruri lansate cu tam-tam sint astfel de minarii, dar n-ar trebui oare sa reflectam daca nu exista si efectul invers, de bumerang, anume daca nu cumva prin chiar faptul ca noi socotim orice o minarie, nu transformam retrospectiv o initiativa intr-o minarie in sensul in care cei ce initial au o initiativa reala invata sa o transforme in minarie pentru ca stiu, la rindul lor, ca numai asa ea are sanse de cistig? Un trist caz de self-fulfilling prophesy care devine si ea sursa unui nou lant autoreproductiv de mediocritate. Ca la acel critic de arta care de ani buni inteapa pe toata lumea, in public, cu „bascalii“ ieftine, ascunzind astfel faptul ca el insusi, de si mai multi ani, nu a mai publicat nici o carte (originala) si ca ironia lui sterila se lateste la alti confrati, repede convinsi de faptul ca „autoritatea“ se bazeaza nu pe productie proprie, ci pe discreditarea productiei altora.

- Moduri de intrebuintare
Extragem usor din aceste exemple moduri de-a intrebuinta Universitatea. Nu amintesc aici, intentionat, nimic din ceea ce este evident coruptie, precum „cumpararea“ unui examen sau a unui titlu. Ma refer numai la ceea ce numeam rindul trecut „zimbetele mici“. Modurile de intrebuintare se pot ierarhiza pe trepte de necesitate, de la reguli minimale la altele din ce in ce mai sofisticate.

1. Student, master, doctorand: nu trebuie neaparat sa inveti spre a trece examenul, teza de licenta, dizertatia, teza de doctorat.
2. Daca trebuie sa inveti, nu trebuie si sa raspunzi sau sa scrii ceva nou fata de cursul audiat.
3. Ce este eventual nou nu trebuie neaparat sa fie si original: poti parafraza dupa carti sau Internet.
4. Daca nu ajunge, treci la citat.
5. Daca ai trecut una din treptele de mai sus, repeta regulile la treptele superioare.
5. Chiar inainte de-a ajunge doctor, tine-te dupa un profesor care stie cite ceva (dar nu mult!) din textele utilizate: citeaza-i-le ca semn de solidaritate intelectuala.
6. Daca citatele impresioneaza, convinge-l sa te introduca la vreunul din profesorii sau colegii lui straini.
7. Daca tine, pleaca la bursa. Nu te baga in discutiile lor. Taci si asculta.
8. „Pupa-l in bot si papa-i tot.“ La inceput, occidentalul se va mira, chiar enerva. Nu conteaza. Persevereaza mai blind si cu citate mai rare. Occidentalul, si el, tot om este. Obtine titlul dorit.
9. intoarce-te acasa. Pune-i pe vechiul si pe noul profesor in legatura. Fii omul amindurora. Devino indispensabil ca agent de innoire si relatii internationale.
10. Devino profesor.
11. Nu uita regulile de mai sus. Revino asupra lor. Mai schimba citatele, dar nu modifica nimic.
12. Fii atent la noile trenduri. Gaseste un „baiat“ care sa te ajute.
13. Dar vezi ca cifra asta e cu ghinion: „baiatul“, nu stiu cum dracu, stie deja regulile de mai sus!