OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Anti-eroii
Si totusi, mi se va spune, dracul nu e chiar atit de negru: o mai fi el si gri, dalmatian sau chiar albisor bine. Asa este. Daca personajele la care ma gindeam deunazi si nenumaratii granguri din marile organisme (supra)universitare sint „eroii“ negri, multi dintre docenti si studenti sint diferiti. Datorita lor se poate inca respira, se poate inca spera. Vor ramine ei neschimbati? Sper, si lor le inchin acest articol. Unul dintre ei imi spunea zilele trecute ca a ris de s-a prapadit de „regulile“ din articolul meu precedent si ca se gindea chiar sa-l transforme intr-un cor studentesc, un nou Gaudeamus.

L-am sfatuit sa renunte, dar mi-am dat seama ca de la teorie la practica e cale lunga. Ma simt obligat sa incerc sa scriu pentru amicul meu, sau pentru mine, si un anti-dodecalog. Caci intrebarea ramine cum iesim din marasmul cotidian, din clestele mafiilor – care chiar zilele acestea mie mi s-au aratat – si din nepasarea generala. Mai putem inca iesi, de altfel?

Nu stiu. Cunosc insa multe persoane care au iesit, sau poate nici nu au intrat in el vreodata: anti-eroii mei albi. Voi da siglele a numai cinci dintre ei, din diverse profesiuni si universitati: CMI, MMo, IlP, StA si, mai ales, SoM. Un invincibil sentiment de jena ma opreste sa le dau numele si sa-i elogiez pe rind. Carierele lor sint diferite, la fel realizarile, publicatiile, reputatia si „legenda“. Ma limitez la a numi citeva din calitatile lor comune: enorma eruditie, inteligenta „calda“, adica nu doar speculativa, modestie, refuzul oricarei forme de birfa, intrigi si minarii, decenta, distantare de strategii de crestere a vizibilitatii, refuzul functiilor publice sau acceptarea lor doar ca datorie, nu ca platforma de lansare a afacerilor proprii, zimbet, caldura umana, arborarea unui „aer lunar“ daca trebuie sa se protejeze, in ciuda perfectei cunoasteri a convulsiilor noastre sublunare. Si multe altele.
Cei cinci anti-eroi imi amintesc de acele personaje ale idolului meu din tinerete, Faulkner, pe care el le considera indomitable: cei care nu cedeaza, cei invincibili chiar infrinti, indestructibilii.
De ce nu am rezista si noi (imi repet in aceste zile cind nu mai pot deslusi ce sint toate aceste fire care iar ma leaga, ma exaspereaza, ma imping intr-un colt, ma sufoca)?

- inauntru si afara
Mi se va spune ca misteriosii mei anti-eroi sint niste solitari, niste marginali carora, de pe tusa, le este usor sa ne dea lectii noua, urmasii lui Pristanda, cu „renumeratie mica, dupa buget“. Unii da, altii nu, le-as raspunde. Replica este insa importanta, caci reaminteste ca nu poti trai in societate negindu-i regulile si ca doar utopia se opune necesarului pragmatism cotidian: utopia, mai rea decit adaptabilitatea.
Dar eu cred ca putem trai in societate numai iesind periodic din ea si reusind a reintra fara prea mult zgomot, precum anti-eroii mei: o problema filozofica dificil de discutat aici, dar si presupozitia logica a reusitei lor practice, caci ei supravietuiesc precum inotatorul dupa ce a inspirat aer de afara. Drept care injgheb urmatoarele note, intr-un fel neo-stoice, de rediscutat, poate, filozofic.

- Dodecalogul anti-eroic
Nu te lasa intimidat, nici cumparat. Nu participa la nici o minarie a colegilor docenti sau, respectiv, studenti, daca esti constient(a) de ea. Refuza politicos si ingenios. impotriveste-te la mica si marea coruptie, fii intolerant cu zimbetele mieroase, facutul cu ochiul, rutina oarba, inertia, incompetenta din tembelism sau interes (ascuns).
Spune ce gindesti, simplu, fara atacuri, nici violente sau venin. Daca presiunea devine intolerabila, ia o gura afara, adica fofileaza-te, fa pe prostul, joaca teatru.
Fii tu insuti (insati) atit cit te cunosti, alege-te pe tine pe termen lung impotriva micilor interese in raport cu altii pe termen scurt, dar nu cadea in egotism, nici in vedetism.
Nu-ti fa iluzia ca vei invinge vreodata mafiile din jur, nici ca universitatea este reformabila. Obisnuieste-te cu gindul ca nu poti reforma pe nimeni, dar ca te poti controla pe tine.

Refuza marginalizarea in universitate, calea simpla de-a te izola sau adapta in tacere, pentru a fi linistit(a) acasa. Traieste printre ei, dar fii altfel.
Posibilitatea de-a pierde sa nu te duca la refuzul de-a face ceva (nou). Strecoara-te, pe cit poti, prin orice ochiuri ale plaselor mafiote, dar fa numai ce este permis legal, cu perseverenta si inventivitate. Bate-te pentru ideile tale si rezista la agresiune pina la limita cea mai departata a vulnerabilitatii personale, fara a visa ca altundeva este complet altfel: refuza si eroismul, si utopia.
Adopta mereu puncte de vedere noi, fii la curent cu ce este in lume, dar refuza slugarnicia intelectuala. Cine te inspira este un intelectual, nu un guru, si te va respecta doar daca ii vei arata acest lucru, politicos si cooperant. Spune ce stii nou, dar fara a incerca sa-l impui – aceasta mareste refuzul la nou – si numai dupa ce l-ai publicat deja undeva. Oralitatea incurajeaza furtul intelectual.

Afiliaza-te unor afini profesional, nu unei cirdasii: pe termen lung, numai primii te pot realmente ajuta. Intra in retele locale, dar mai ales internationale, doar cu ei.
Numai international te poti salva de local.
Nu uita ca esti dator (datoare) sa indici o alternativa studentilor chiar daca acestia nu o merita, te maimutaresc, te fura sau nu te inteleg deloc. Ia drept o subprestatie a ta faptul ca ei nu te inteleg, nu o dovada a inferioritatii lor. Adevaratul tau succes este a sti sa-i faci sa (te) inteleaga chiar si cind nu te urmeaza. Este dreptul lor sa nu te urmeze.
A fi profesor nu inseamna a preda, ci a dialoga: respectuos, nu dominator, nici cu fite ieftine, ci prin (incercare de) descifrare a mentalitatii lor. in problemele lor, ei iti sint profesori tie.

Nici un curs nu este legitim in sine, ci doar in raport cu ce publici. Repetarea la nesfirsit a aceluiasi curs nu-l impune, ci il descalifica. Publica regulat la nivelul care iti este accesibil intelectual, asumat onest, dar tinteste intotdeauna mai sus decit esti acum. Numai miine legitimeaza pe astazi, dar, in ultima instanta, nimic nu ramine din ceea ce faci: poate, cartile, dar aproape sigur nici ele. La care se adauga o evidenta romaneasca: daca vrei sa innoiesti ceva, esti blocat; daca perseverezi si nu reusesti, esti batjocorit; daca reusesti, esti furat.
Obisnuieste-te, pentru a nu te sufoca, sa vezi toate acestea sub specie aeternitatis: nu ramine nimic din ce facem la universitate, pentru ca nimic nu ramine din ce facem in lume.

- Coda
(... imi tot spuneam eu zilele acestea, incercind sa rezist unor operatii de sufocare al caror sens tot nu il pot deslusi, nici macar cu ajutorul dodecalogului inventat pentru a-l deslusi.)