OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Desi efortul de elaborare doctrinara in PNL a fost sporadic si, cu mici exceptii, lipsit de finalitate, ideea ca acest partid se sprijina pe o doctrina clara si ca aceasta doctrina este „liberala“ ramine unul dintre miturile cele mai larg acceptate ale politicii romanesti. Este adevarat, spun multi, PNL nu are o strategie clara, nu are leadership, nu are un portofoliu de politici publice, nu are o politica de cadre dar, cel putin, are o identitate doctrinara. Care este insa aceasta doctrina? In absenta unor documente doctrinare serioase, in absenta unor materiale publicate chiar si in nume personal de leadership-ul actual, aceasta este foarte greu de stabilit.

Nu ramine atunci decit ca elementele doctrinei PNL sa fie identificate folosind alte chei de descifrare decit cele directe si normale. In acest caz nu putem face referire decit la elementele implicite in discursul liberalilor atunci cind acestia sint pusi in situatia sa dea explicatii cu privire la pozitia lor. In acest context, doua sint temele ce ies in evidenta.
Prima tema este traditia antebelica a partidului. Intr-adevar, liberalii fac mereu referire la aceasta. Din pacate, aceasta complica in loc sa simplifice lucrurile. Aportul doctrinar al acestei trimiteri este nul. In cursul istoriei sale, traiectoria PNL a strabatut de la stinga la dreapta aproape intreg spectrul politic. In plus, poti gasi in orice moment din istoria sa elemente atit de dreapta, cit si de stinga in doctrina expusa si in practica sa politica. Mai mult, variatia este extrema: de la cel mai „rosu“ radicalism, la cel mai profund nationalism etnicist. Or, aceasta face irelevanta trimiterea la bagajul doctrinar istoric pentru situatia de fata. A incerca sa trimiti la istorie este, in cazul PNL, ca in cazul majoritatii partidelor cu vechime, un act reflex de stabilire a unei genealogii politice, si nu un argument de intemeiere doctrinara.

Cealalta tema este afilierea la grupul liberal al democratilor europeni. Ca si in cazul traditiei istorice, aportul doctrinar al acestei afilieri este mai mult derutant decit clarificator. Doua sint motivele: in primul rind, gruparea liberal-democrata europeana este o grupare eterogena, constituita mai degraba din ceea ce ramine dupa ce prima mina a partidelor europene a fost triata intre socialisti si populari. Poti gasi acolo un spectru larg de pozitii: de la stinga – liberalii britanici, la centru-dreapta – liberalii germani, si orice vrei intre ei. Totusi, si acesta este al doilea motiv, cind trebuie sa tragi o linie, centrul de greutate al gruparii cade in mod incontestabil la stinga, lucru confirmat si de pozitionarea sa in Parlamentul European. Or, PNL se pretinde si este perceput in spatiul romanesc drept o entitate de dreapta. Evocarea repetata a afilierii la grupul liberal-democratilor europeni nu face decit sa amplifice confuzia.

Daca asa stau lucrurile, atunci cele doua modalitati de a stabili in absenta resorturilor normale substanta doctrinara a PNL sint niste etichete lipsite de continut: PNL este „liberal“ pentru ca este „PNL“ si pentru ca e afiliat la ceva ce are in titlu cuvintul „liberal“. Ramine insa in joc un al treilea element: accentele neo-liberale sau radicale ce se fac simtite din cind in cind in discursul partidului. Desi, spre deosebire de primele doua, acestea nu sint universal impartasite in PNL, am putea spune, fortind putin nota, ca, desi minoritare, ele reprezinta adevaratul „suflet“ al partidului. Nimeni nu poate nega ca la nivel declarativ unii lideri se angajeaza ocazional in retorica de tip Thatcher-Regan, adica radical pro-piata si pro-capitalism. Dar masura in care aceasta reprezinta o linie doctrinara in PNL, chiar si minoritara, este cu totul neclara. In primul rind, retorica respectiva este contrazisa de alte declaratii si atitudini, uneori ale aceluiasi lider in chiar acelasi discurs. Cind imediat dupa o declaratie emfatica neo-liberala vine una de tip „a treia cale“ e greu sa mai intelegi baza doctrinara ce il inspira pe vorbitor. In al doilea rind, este vorba chiar de practica politica a partidului: nu poti fi pro-piata si, in acelasi timp, sa promovezi strategia subventionarilor, nu poti fi pro-descentralizare si pro-reforma si sa consolidezi ierarhii oligarhice. Pe scurt, nici elementul practic, singurul care ar mai putea cit de cit sa ne ajute, fie si in mod indirect, la clarificarea situatiei doctrinare a PNL, nu duce prea departe.

Toate aceste concluzii nu sint o noutate. Specialistii romani in doctrine politice (si aici este suficient sa fie mentionati Cristian Parvulescu, Cristian Preda, Alina Mungiu Pippidi, Mihaela Miroiu sau Dan Pavel) au ridicat de nenumarate ori, intr-un moment sau altul, semne de intrebare privind doctrina PNL si consecintele lipsei de claritate asupra strategiei si politicilor publice promovate de acesta. La rindul sau, Vladimr Tismaneanu a vorbit de mai multe ori despre mult aminatul proces de elaborare doctrinara in PNL. O serie de comentatori politici din mass media au sesizat in mod repetat aceasta paradoxala carenta a PNL. Si totusi mitul „doctrinei liberale“ persista.
Nu cred ca incape indoiala ca majoritatea membrilor PNL se doresc de dreapta. Nimeni nu pune la indoiala dorinta sincera si efortul vizibil de a fi in consonanta cu valorile dreptei moderne. A te afirma de dreapta si a avea o doctrina coerenta de dreapta sint insa doua lucruri total diferite. Are PNL o doctrina de dreapta? Membrii PNL sint convinsi de asta si trebuie sa le respectam convingerile, dar nu aceasta este problema.

Ce este pina la urma liberalismul romanesc? Care sint contururile sale doctrinare? Care este corespondenta doctrinara intre PNL si partidele dreptei europene? Care este „proiectul liberal“ pentru Romania? Ce inseamna a fi liberal in Romania secolului 21? Sint intrebari al caror raspuns nu este optional, ci reprezinta o necesitate strategica de prim ordin. Criza strategica a PNL nu e independenta de prelungita confuzie identitara in care se afla de multa vreme, ci este un rezultat direct al acesteia. Mai mult, azi culoarul de centru dreapta al politicii romanesti nu mai pare a fi ceva ce se cuvine de la sine fiului risipitor, dar mostenitor de drept, PNL. Aparitia PD pe acest culoar cu masiva sustinere a PPE, pe fundalul dezamagirii profunde a intelectualilor si formatorilor de opinie de dreapta din Romania, face ca regulile jocului sa se fi schimbat radical. Vorbim deci despre o chestiune de supravietuire.