OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aceasta a fost tema discutiei care a avut loc la Grupul pentru Dialog Social miercuri 11 octombrie, cu numai o zi inaintea debutului campaniei electorale pentru alegerile din noiembrie. Prezenti la dezbatere (intr-un public destul de subtiat de evenimentele care aveau loc in paralel in lumea culturala, politica si mondena a Bucurestiului) au fost taranistii Ioan Muresan, Remus Opris, Radu Sarbu, Mihai Gheorghiu, Tanase Barde si Floare Comsa. Discutia a debutat cu o intrebare retorica: „De ce sa mai candideze PNTCD in alegeri?“ Mai toti liderii taranisti prezenti la GDS au luat-o foarte in serios si s-au straduit sa raspunda pe masura.

PNTCD – e limpede – se confrunta la ora actuala cu proprii demoni: o proasta gestionare a imaginii sale, multe promisiuni – facute la inceputul guvernarii, in 1996 – neimplinite, iar cele duse la capat nemediatizate pe masura.
Interventiile membrilor conducerii taraniste au incercat, pe de o parte, sa explice nereusitele, indeosebi la nivelul comunicarii cu electoratul, iar pe de alta parte sa justifice pozitia PNTCD in cadrul a ceea ce a fost din 1996 incoace coalitia de guvernamint. Radu Sarbu si Mihai Gheorghiu au subliniat responsabilitatea structurilor taraniste in fata electoratului: o privire indreptata mai putin inspre vina celorlalti si mai mult spre propriile greseli, incluzind aici numirile mai mult decit discutabile ale celor doi prim-ministri taranisti, Ciorbea si Vasile.
Este greu insa acum, la inceput de campanie, sa mai convingi un electorat derutat: „PNTCD si-a facut treaba mai bine decit oricine, insa, in plan politic, nu am fost capabili sa avem initiativa, ne-am marginit sa mentinem coalitia, punindu-ne in situatia de a da mereu explicatii, iar acest lucru s-a dovedit pagubitor“ – remarca Radu Sarbu.

Doua sint neajunsurile asupra carora PNTCD va trebui sa reflecteze (se pare ca o face deja, cel putin asa a reiesit din alocutiunile citorva dintre cei invitati): politica de cadre si lipsa unei atitudini mai radicale in chestiuni vitale pentru indeplinirea programului CDR-ului cistigator al alegerilor din 1996, cum ar fi indelung aminata lege a caselor nationalizate. Ioan Muresan a declarat: „In 1996, am preluat o Romanie fara viitor, iar acum lasam una care stie ce vrea (integrarea europeana). Toate procesele pe care le-am declansat sint acum ireversibile si ne asumam tot ce am facut in acesti ani de guvernare“.
Cit despre alegerea lui Victor Ciobea si a lui Radu Vasile ca prim-ministri, ea a dovedit, dupa cum au recunoscut liderii taranisti, o dovada clara a slabei selectii operate in rindul cadrelor partidului. In ceea ce-l priveste pe Radu Vasile, s-a spus chiar ca partidul a suferit din cauza slabei sale prestatii si in functia detinuta anterior, aceea de secretar general al partidului. Putinele cadre ramase, dupa cum a remarcat Tanase Barde, au fost mobilizate imediat dupa alegeri pentru a face fata cerintelor guvernarii, iar partidul ca entitate politica a avut iarasi de pierdut.
PNTCD sufera, pe de alta parte, din cauza nestiintei de a-si atrage intelectualii, personalitati ale vietii publice. Asumarea acestei greseli (si a multor altora) nu este – a remarcat Mihai Gheorghiu – un „comportament sinucigas“, ci un elementar gest de autoconservare: PNTCD trebuie sa se aseze in fata alegerilor ca un partid responsabil.