OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Adrian BODNARU
Toate drepturile rezervate, inclusiv Suedia si Norvegia
Cu sapte desene de Dan Ursachi. Editura Brumar, Timisoara, 2000, 84 p., f.p.


Adrian Bodnaru debuteaza la 25 de ani, cu a bodnaru si alte verbe (1994), volum caruia ii urmeaza noi si purtate (1996), iar in 1997, editura care i-a inlesnit aceste doua carti – Marineasa din Timisoara – il include in antologia alcatuita de Viorel Marineasa si Gabriel Marineasa, Zona. Prozatori si poeti timisoreni din anii ’80 si ’90. In 2000, tinarul si, iata, norocosul poet are sansa de a fi luat in calcul de gratioasa Editura Brumar, unde ii apare volumul Toate drepturile rezervate, inclusiv Suedia si Norvegia, cu sapte desene de Dan Ursachi. Apanajul (si uneori capcana in fond simpatica) unor asemenea carti, cu o grafica nu doar – simplu spus! – de calitate foarte buna, ci imbiind de-a dreptul la reverie, prin seductia estetica a carei victima fericita ii cade cititorul, este faptul ca textul poate fi innobilat si potentat expresiv de context, indulcind astfel judecata asupra lui. Sintaxa pe care o descrie colaborarea dintre text si imagine, maniera in care cele sapte desene ale lui Dan Ursachi ritmeaza si se insinueaza abstract printre cele sase minione cicluri poetice (tine de strategia Brumar-ului ca textul tiparit sa fie de mica intindere, spre a se ivi scontata percutanta vizuala, supletea ansamblului), cit si modul lui A. Bodnaru de a-si structura versurile in grupaje justificate matematic – de la unu la unsprezece, cu titluri care enunta numarul pieselor lirice: Un poem (singurul, poate), Trei elipse, Cinci romane (de dragoste) aproape rusesti, O saptamina in lumina cartofului, Noua nopti cu Tremens, Unsprezece addenda –, toate acestea sint date de natura sa atraga si sa narcotizeze cititorul. Il pot impinge chiar spre panta (irezistibila) a unei complicitati cu volumul ca intreg, dar si a speculatiilor (totusi) de suprafata, estompindu-i partial rezervele fata de textul in sine.

Si totusi...
Adrian Bodnaru are un evident apetit experimentalist. Volumele lui anterioare pacatuiau prin tonul ezitant si se pierdeau intr-un balans destul de confuz intre onirism si prozaisme „optzeciste“, conturind un eu liric nevrotic, cu grimase paroxistice si fracturi in logica actelor si a imaginilor poetice. O anume consecventa – pastrata si in cea mai recenta carte – se remarca totusi in modul selectarii din realitate a acelor elemente pe care le retine filtrul fin al melancoliei dominante. In Toate drepturile rezervate…, care denota achizitia unui neindoielnic efort de structurare, imagistica s-a aerisit si dezinhibat. In schimb, tentatia paradoxului, jocurile de cuvinte, asonantele si aliteratiile atit de frecvente, care satureaza versurile si uneori vlaguiesc steril chiar si ceea ce se pregatea sa fie, ca in mai toata poezia buna, intilnirea insolita in pagina a unui semnificat cu un semnificant ad-hoc utilizat, fac ca poemul sa ajunga sa se inchege dintr-un aleatoriu parca scapat de sub control. In ciuda (sau poate ca tocmai din cauza) lucraturii scrupuloase a textului dovedind conexiuni de o frumusete stranie.

Desi ironic si simpatic precum un Emil Brumaru sau Serban Foarta, poeti cu care se afla in relatie de afinitate, sensibil si cu un real potential de expresivitate, Adrian Bodnaru isi concentreaza pina intr-acolo versurile, nu o data involuntar criptic, incit aproape ca isi transforma lirismul intr-o suma de lireme. Descarnat, cite un poem minuscul consista dintr-un singur si simplu os paradoxal, pe care materia se chinuie sa se prinda. Altminteri, ludicul si derizoriul cu inteligenta dozat, printre care se strecoara cu discretie invidiabila cite o vaga sugestie dramatica, legata in general de tema trecerii timpului, devoaleaza reale calitati de poet, cum se intimpla in – pare-se – cele mai bune piese lirice din volum: Sub ciine si bec ingalbeneste zapada…, In taxi…, E mai bine sa bati la usa cind pleci… (din ciclul O saptamina in lumina cartofului) sau Noi vinuri… (din Unsprezece addenda). Iata, spre edificare, o mostra fericita, eliberata de mai-sus amendata presiune a jocurilor textuale: „E mai bine sa bati la usa cind pleci/de la cea mai frumoasa femeie a ta – //Sa o lasi in cada plina cu frunzele/peste care mii de cafele ti-au dat in foc“.