OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Andrei UNGUREANU
Insomnie de peste
Editura Arc, Colectia „Prima verba“, Chisinau, 2000, 48 p., f.p.

Xavier poarta barba si ochelari/ si are coji de portocale in buzunar./ Xavier are inima si plamini,/ Xavier are unghii de silex/ cu care sa-si scrie versurile pe ziduri“. Xavier, despre a carui existenta luam cunostinta, bucata cu bucata, nu de la un Urmuz ci din cartea de poezii a basarabeanului Andrei Ungureanu, nu este vreun personaj complicat, psihanalizabil prin cine stie ce intorsaturi de favoriti. „Xavier a fost TOTUL“ si „Dumnezeu a ajuns nefolositor la bucatarie“. Fu Cartarescu, fu Iaru, fu Musina. Nu, este Andrei Ungureanu care scrie precum Iaru, Cartarescu, Musina s.a.m.d. – filiatii greu de neglijat.

Resemantizari, rescrieri ale mediului cu „unghii de silex“; proiectii de natura proxemica (perspective) menite sa ascunda intentii calofile: „Tu vezi doar continutul,/ Eu vad doar exteriorul. Doar sacul./ «Totul depinde de felul cum privesti,/ Madalina, din exterior/ sau din interiorul tabloului»“ (Maraton); Iaru si Camil Petrescu: „Miroseai puternic a camay chic/ si tineai la brat o semiluna de fistic/ ca pe o carte cumparata de la un anticar/ nebarbierit…/...Erai doamna T.,/ in fine ne-am iubit printre tramvaie“ (Strada palmierilor) sint (daca nu puneri in abis) inca motive si principii stilistice pentru Andrei Ungureanu.
Cu acumulari „personiste“ – sau relativiste – poezia demitizeaza: „Dumnezeu ma vede./ primul barbat a tusit si/ Dumnezeu s-a rostogolit/ pe covor,/ in coridor/ cu un sunet stralucitor/ de tinichea./ Il gasi prima femeie/ si astupa cu el/ primul borcan cu gem/.../ Astfel a ajuns la gunoi“ sau delireaza lingvistic: „scrie cu unghii de fier forjat/ ca niste spirale scufita rosie/ scufitarosiescufitarosiescufitarosie“.
Lumea asa cum o vede Andrei Ungureanu este heteroclita, aglutinata in obiecte si imagini din bestiarul gen Bonnie si Clyde („«did you fuck my wife, Bob?/ Did you?»“) care se deruleaza impreuna cu impresii citadine contemporane: „E noapte inca. Si iluminatul stradal/ In Chisinau este inexistent. / Cablurile electrice au ramas simple/ Bretele de cupru...“ (Bretele).

Criza realitatii genereaza si ea metafore neasteptate ca in: „Gaurile cascavalului/ sint catacombele in care comunarzii/se iubesc purtind in piept tuberculoza“ (De ratizare) sau medii claustrante: „astept. nimeni. nu conteaza ca nu vine nimeni./ conteaza ca sint singur,/ eu si cele patru dormeze/ si toti schiloditi.“ (Electrocorp).
In ciuda unui amestec de virste – John Lennon, Mickey Mouse preschimbat intr-un „betiv din parcul Trezirii“, „Rock&oll, sex&drogs“ – autorul vrea sa isi personalizeze spatiul poetic. El ironizeaza viziunile antecesorilor: „Madalina nu scrie poezii, dar/ le simte./ Ea a fost prima care a stiut ca femeie, femeie, femeie.../ are ceva amprente ale lui Allen Ginsberg...“ (Frica) si, cind e cazul, ca sa scape de haosul anilor beat, recurge la nominalizari: „Voi fi Andrei Ungureanu/ si ma voi preface/ ca nu existi“ (vezi si imaginea de pe coperta).