OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ara Alexandru SISMANIAN
Triptic 3. Tireziada
Editura Arhipelag, Tirgu Mures, 1999, Seria „Poetica“ , f.p.


Din C.V.-ul de pe verso-ul paginii de garda aflam ca Ara Alexandru Sismanian (este un el!), absolvent al Facultatii de limbi orientale (sectia Hindi) din Bucuresti (in 1974), a conceput intre 1987-1993 „un Triptic de «texte» (termenul apartine D-lui Virgil Ierunca): Priviri, Ochiul orb si Tireziada, din care va citi si publica inainte de Revolutie la cenacluri si in reviste din exil (Hyperion, Dialog)“. Primele doua volume ale Tripticului au aparut in 1997, respectiv 1998, la aceeasi editura precum cartea de fata.
Tireziada este, intr-adevar, o colectie de „texte“, in ultima analiza, poetice, cu izbitoare tenta filozofico-metafizica, scurtcircuitate, sacadate la lectura. Aspectul general al paginii este acela de texte fragmentare, separate in corpuri de amploare diferita, in interiorul carora frazele sint „telegrafiate“. Un exemplu, intre multe altele, de acelasi gen: „noaptea se evapora din peisaj – magul calator mediteaza la stradesimea nimicului inconjurat de stelele unor bolovani vrajiti absenti – nu e claritate ca disparitia – ochiul orb e cifra zero – cifra zero isi smulge fata cu uitare – radacina patrata a nefiintei extrage din falci o chemare – oglinda isi numara somnul picurind in vid – groaza autostradei de autocunoastere.“ s.am.d. s.a.m.d. pina la p. 142, unde citim ca ultima fraza (constituita in fragment aparte): „pe scotindu-si sinii tiresias si-a pus ochii cu care neantul vede, sau poate ca nu vede.“ „La drept vorbind, intentiile (citeste: mizele) autorului, multe si serioase, sint cit se poate de clare: textele, sincopate si – lasa a intelege A.A.S – uzind de o misterioasa „gramatica generativa“ (reluarea cuvintului in context nou sau dezvoltarea aceleasi teme/imagini poetice, sententiozitatea aforistica ori de haiku a frazei poetice etc.) vor sa produca „impact“ (ca sa fim la „moda“, v. si subtitlul cartii), sa socheze prin imagistica si tehnica. Nu numai prin superficie, dar si prin „continut“: metafizic, ocult, initiatic. Acesta din urma e cuvintul de ordine!

Tireziada sau parada mode(le)lor e un fel de sarada cu skepsis, jocul textual si jocul de cuvinte (nu prea fericit, indeobste, v. „groaza autostradei de autocunoastere“!), aliteratia si eufonia (sint si dintre acestea!), intertextul (ecouri poetice din traditia de marca, via Eminescu, Blaga sau Arghezi, v., in ce-l priveste pe ultimul, si dislocarea sintactica si in genere sintaxa frazei la A.A.S.), toata aceasta montura mizeaza, finalmente, pe aglomeratia de cuvinte-simbol, cuvinte avind in spate o intreaga incarcatura livresca, mitologica si magica: oglinda, somnul, neantul, vidul, nimicul, „magul calator“, „cifra zero“, numarul – a numara etc., intre care, la loc de cinste, sta privirea, „forma privirii“, „ochiul orb“, „tiresias“ si – cupola ultima – a lui „tireziada“. Socoteala poetului („po(i)etica!“ sa) nu se potriveste, vai, cu... textele rezultate, sau cu socoteala cititorului. „Textele“ risca sa fie numai atit, texte, fara valoare literara in sine, fara coerenta poetica, fara impact (macar) imagistic, insipide. Una peste alta, o nesfirsita insailare plictisitoare...