OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Constantin Virgil BANESCU
Ciinele, femeia si ocheada
Editura Timpul, Iasi, 2000, 68 p., f.p.

Ciinele, femeia si ocheada marcheaza debutul poetului tirgovistean de doar 18 ani Constantin Virgil Banescu, cistigatorul Premiului national de poezie „Aurel Dumitrascu“, editia a VI-a, concurs care i-a impus pina acum pe Mihai Ignat si Sorin Ghergut. Poeziile din acest volum au fost citite si in cadrul Cenaclului Litere al Universitatii Bucuresti, remarcindu-se prin inclinatia tinarului poet spre ezoterism.
C.V. Banescu scrie o poezie de inspiratie cumva mistica. In ansamblul lui, volumul nu este unul unitar, legat. Poemul Geanta poate fi considerat o ars poetica: „Mi-am luat o geanta/ In geanta mea de piele sint:/ o agrafa, un chibrit nemtesc, un stilou, un ochi de papusa s…t o sticla cu vin, o chipa, o cutie cu mirari s…t sexul lui Abraxas, un plic cu cafea, sinii lui Venus…“.
Mai multe poeme se numesc Kastan, Svapna sau Ocheada, prin aceasta impartire a titlurilor delimitindu-se doua toposuri ale poeziei lui C.V. Banescu: visul (suprarealist) ca spatiu si stare de delir si de meditatie aproape aforistica (Ocheadele), ca efecte ale unor experimente mentale de sorginte orientala: „Omul-veioza m-a tras cu o mina mare inspre el/ si mi-a soptit la ureche:/ sint niste naluciri de ordin superior, sa fii mindru,/ ce vezi tu nimeni nu mai vede, s…t vei vedea limpede ingeri, noroi, gradini construite pe nori,/ vei vedea multe lucruri, multe, multe, vei fi treaz…“ (Jagrat) sau „sint usor/ as putea/ sa te imbratisez/ fara sa te doara“ si inca „timpul insusi/ este neputincios/ fata de trecerea lui“.

C.V. Banescu incearca sa gaseasca cuvintele din spatele cuvintelor, reducind la minimum lexicul poemelor sale. Cind supraliciteaza insa, versurile ramin plate (Lideea si Moarea sint doua nume cam stravezii). Gindurile si starile poetului yoghin („placerea mea/ este supratrupeasca“; „numele jocului: chinuirea, scopul lui: constientizarea inconstientului“; „intram in somn/ fara sa trec prin adormire“) sint, uneori, de o simplitate dezarmanta, incercind sa spuna insa mult mai mult. Uneori n-o fac: „ce-am cautat/ am gasit/ in ce caut“ sau „cuvintele/ curata/ dintele“. Multe poeme ramin astfel la stadiul de vers. Cind construieste imagini, Constantin Virgil Banescu reuseste s-o faca cu multa expresivitate: „dadeam usor la o parte pielea imensa a calului/ si gaseam oua de dimensiuni ireale/ daca intorceam capul/ vedeam un om alergind o pasare…“ (Svapna) sau „pot sa inchipui camera cu fotoliu/ unde in loc de ferestre sint trupuri“ (Kastan).
Debutul e promitator, Constantin Virgil Banescu merita urmarit. In final, ne exprimam nedumerirea si totodata dezgustul de a citi pe coperta 3 urmatoarele rinduri semnate de mai virstnicul poet Cezar Ivanescu: „Ei toti, adica el, Banescu si Virgil si Constantin si Vica Constantin si Xenia Caroi si rafinatul Andrei Anastasescu si multi altii, ei sint urmasii nostri indreptatiti de geniul limbii romane, ei sint adevarata si curata noastra fata cu lumina din anul 2000 (ei, si nu derbedeii lui Cartarescu-Cacarescu…)“.