OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dan Mircea CIPARIU
Virusul romantic
Editura Libra, Bucuresti, 2001,
96 p., f.p.


Regularitatea discutiilor despre „cartea-obiect“, nevoia de a i se arata valoarea atunci cind intra in competitie cu adversari ceva mai recenti (e.g. calculatorul), subminarea suportului de hirtie etc. sint subiecte curente cu variate optiuni.
Placheta de poezii Virusul romantic este o carte care pare ca vrea sa impace acest tip de controversa. E scrisa pe alocuri in jargon cibernetic si cu o topica recuperatorie; si mai lasa, altfel, si imaginea unui romantism sui generis, spre secolul XX(I). In aceleasi conditii, cu modificari de limbaj si cu nuante de configurare stilistica, Dan Mircea Cipariu a mai participat la un volum colectiv – Marfa, alaturi de Florin Dumitrescu, Sorin Ghergut, Dan Plesa si Bogdan O. Popescu, a publicat o carte de poezie (Hai sa ne-ntilnim pe site simbata seara), si Mahalaua de azi pe miine, volum de versuri in care semneaza impreuna cu Traian T. Cosovei.

Atentia este atrasa de prezentarea de pe prima coperta a cartii, care preia din cimpul publicitar un promo de tipul celor facute sa atraga atentia amatorilor de Coca Cola: Acum cu 20% mai multa poezie. Sloganul este provizoriu, el reaparind pe ultima coperta intr-o forma, cel putin ca efect de marketing, mai atragatoare: Acum cu 20% mai multa poezie. Explicatia o da partitia plachetei: doua treimi din pagina sint ocupate de poeme care pot fi combinate, dupa un index aleatoriu, cu versuri (ori citate din mesaje primite de autor prin internet) existente intr-un subsol al foii semnalat printr-o linie punctata; paginile pot fi astfel taiate si recombinate. Sistemul este cunoscut din anii ’70, dinaintea epocii internaute, cind un reprezentant al grupului OULIPO (Ouvroire de Littérature Potentielle), Raymond Queneau publica Cent Mille Milliards de Poèmes, carte care functioneaza dupa acelasi principiu combinatoriu (1014), in care efectul lecturii depinde in mare masura de selectia poetica a cititorului.

Ocne si ciorne, primul ciclu din cele cinci ale Virusului romantic, propune o lectura de tipul unei cvasiarte poetice: „vreau/ laudele mele/ responsabile de cuvinte/ de belele/ sa secrete smirna si har“ si schite pentru un incipit de identitate lirica, scripturala: „ascult aceasta zvircolire/ fara minerale fara ritm/ a inimii mele cu ocne/ si ciorne/ scriu/ deci sint scris“. Atunci cind punctuatia nu este evitata ea atrage atentia asupra referentului ori opteaza pentru evaziune (sciziune): „trasurile subconstientului ma duc spre aceeasi neputinta:/ un virus romantic imi inhiba si dezactiveaza calitatea de/ consumator fara delicte fara simbrie/ contemporanii ma privesc ca pe pasarea care nu vrea/ decit sa moara pe sus/ ca pe sperietoarea care nu spune nu corbilor ciorilor/ ca pe cel ce nu reuseste al naibii inca sa sparga banca/ de suferinte“. Poezia este un spatiu decupat, cu anacronisme culturale, imagini metonimice si trimiteri alandala din lexicul cibernetic: „Dumnezeu nu are cartele magnetice/ cu har/ patefonul vrea amor cu briantina/ reteaua web vrea parole cu obsesii/ peste tot oglinda pierderii de sine/ pulverizata in aceasta lume/ de colaj brut suprahedonist“. O forma de lirism proprie se foloseste de acelasi adjuvant high-tech, un vizor caleidoscopic in care imaginea apare cu posibile nuclee referentiale: „ceea ce numai cartela pulsurilor mele/ poate inregistra/ se traduce disperare/ cartela cu duhuri/ distilerii de suflete/ cartela cu istorii uluitoare/ traficant angelic de identitati“. Puzzle-ul lui Dan Mircea Cipariu incearca si ritmuri baladesc-ermetice: „Iara voi ce veti gasi/ al amorului fir/ sa exultati dupa trairi:/ latent nadir/ vital nadir!“ si propune „inocent“ solutii cu rima: „iar in strada ce-i ca noxa/ matur fiarele cu doxa/ pentru cei saraci de poezie/ ies cu flori de papadie“.

Galantarul cu manechine – in alt volum, Hai sa ne-ntilnim pe site simbata seara/www.hai.ro, un personaj frecvent – papusi de plastilina, „fetite clonate“, toate se resemantizeaza intr-un vocabular de gesturi cu actiune limitata, o mecanica a actului poetic: „sint martorul care nu scoate limba la papusi/ care nu-si taie mina stinga de nefapte/ sint cel ce scrie marturiile vietii scrijelind/ ugerul cu spaime ale orasului.“
Virusul romantic dispune – in limitele vocabularului liric din care am citat, si prin traseul poezie-marketing cultural cu posibilitati livresti, introdus prin sloganul de pe coperte – de varii optiuni actualizate. Cititorul dispune la rindul lui, prin intermediul transtextualitatii, de un altfel de limbaj, o alta stereotipie in fond: „Refren (atentie s-a scurtcircuitat/ ceva pe viata):/ n-avea padurea lemne/ nici leptopul n-avea semne/ era-nalt suferitor/ de Dalila iubitor“.