OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gheorghe IZBASESCU
Melodrama realului
Prefata de Nicolae Oprea,
postfata de Stefan Borbély,
Editura Vinea, Bucuresti,
2003, 276 p., f.p.


La Editura Vinea a aparut de curind un volum-antologie al lui Gheorghe Izbasescu intitulat, dupa numele unui volum reprezentativ din anii ’90, Melodrama realului. Incadrata de o prefata semnata de Nicolae Oprea si de o postfata a lui Stefan Borbély – doi colegi de generatie asadar –, cartea de fata aduna titlurile autorului intr-o ordine necronologica, supusa unei logici interioare. Astfel, Rame captive in Ithaca (1998) este urmat de o „mica epopee apretata“ cuprinzind volumele Viata in tablouri (1984), Garsoniera 49 (1985) si Coborirea din tablouri (1993) si continua, de data asta cronologic, cu trei volume autonome: Ansamblul de manevre (1993), Melodrama realului (1995, 1998) si Cintece de mintuire (1998).

In final, sint incluse Zece modalitati de interpretare critica (fragmente din cronicile a zece critici, de la nume precum regretatul Laurentiu Ulici, trecind prin Radu Calin Cristea, Radu G. Teposu, Al. Cistelecan, pina la... din pacate, pina la mediocrul Ion Rosioru), o lista de Referinte critice in volume, o lista de Referinte critice in periodice si o lista a dictionarelor bio-bibliografice in care autorul a fost inclus pina in prezent. Avem, asadar, un volum de conceptie, o re-constructie a propriei identitati poetice, o retrospectiva si o sinteza a unui scriitor cu o istorie speciala: nascut in 1935, apartinind, biologic, „generatiei ’60“, Gheorghe Izbasescu debuteaza editorial ca „optzecist“ la aproape 50 de ani (dupa ce terminase Filologia la 35) si, stabilit la Onesti, activeaza de multa vreme ca animator cultural local, mentor al revistei si cenaclului Sburatorul. Alte date biografice pot fi citite in prefata lui Nicolae Oprea („Drumul contemplativ“ al poetului).
Motto-ul din Gertrude Stein al volumului – „O viata despre care nu s-a scris nu a fost traita cu adevarat“ – trimite catre miza majora a culegerii: textele incluse aici compun monografia (imaginara, simbolica) a unei existente in care presiunea derizoriului cotidian se impleteste cu nostalgia oracularului, (post)modernitatea recupereaza temele si imaginarul modernitatii „traditio-naliste“, iar patetismul negativitatii (grotescul, mizeria, degradarea, instrainarea) e imblinzit ironic. O „mitologie a derizoriului“, dupa expresia lui Radu G. Teposu.

In prefata, Nicolae Oprea il situeaza pe Izbasescu in descendenta lui Ion Pillat. Analogia este insa doar una tematica – „forma“ optzecista, realist-biografica, acopera un „fond“ liric si obsesional saizecist, umbra mitului (degradat) al lui Ulise in drum spre Ithaca dublind o realitate alienanta, o captivitate ontologica sordida, un fals „acasa“, al carui spectru bintuie si prin poezia altor cintareti contemporani ai angoaselor provinciei: „De cind realitatea a incheiat un acord perfect/ cu toate ecourile si emisarii ei/ nu mai cirtesc in cusca fiecarei zile,/ garsoniera se muta tot mai inspre rasarit./ Corabie enigmatica plutind de la Trotus spre Troia,/ dupa umbra lui Homer, ignorind/ etapele obligatorii ale inaltarii. Desi orasul/ o momeste cu arhitecti si constructori celebri“ (Acord perfect). Obsesia corporalitatii, comuna generatiei ’80, apare ca refugiu in fata pierderii transcendentei: „Acum nu mai e loc decit pentru trupul meu/ pe care mi-l contemplu. Trup in care pilpiie singele mamei/ ramasa la Laicai, un sat de linga Dimbovita/ Trup in care suspina, dramuindu-si busola,/ amurgul de secol: acest cring vizionar/ prin care se strecoara/ vulpea roscata spre anotimpul pierdut.// Ma rezem cu pleoapa de norocoasa carare/ ce duce spre satul natal, indepartata Ithaca./ Puterea de a disimula a destinului: labele lui/ puternice de oxigen. Allegro con brio“ (Intoarcerea la parinti. I. Norocoasa carare). Cu toate acestea, o data cu Cintece de mintuire, poetul reconditioneaza tot mai marcat simbolistica si recuzita religioasa, o data cu „replierea nostalgica spre tarimul paradisiac al existentei“ (Stefan Borbély). Cit despre titlul-umbrela al volumului, el pare a avea mai degraba o semnificatie (auto)ironica: „melodrama“ e de fapt o drama a esecului cotidian.

Ciclurile poetice ale antologiei readuc in atentie poezia unui autor tenace si vulnerabil: forta obsesiilor si tensiunea interioara sint, uneori, prizoniere ale unui discurs atins de prolixitatea unui metaforism nu tocmai fericit. Degradarea trece astfel din universul tematic si fantasmatic in textura lirica, contaminindu-i pe alocuri mesajul; de aici, o senzatie de aer inchis, ca intr-o camera neaerisita. Gheorghe Izbasescu ramine un poet „existentialist“ peste care nu se poate trece cu una-cu doua. Se simte insa nevoia unei aerisiri.