OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gheorghe MOCUTA
Mic tratat asupra naufragiului
Editura Axa, Botosani, Seria „La Steaua. Poeti optzecisti“, 151 p., f.p.

Volumul de poezii Mic tratat asupra naufragiului al lui Gheorghe Mocuta colecteaza volumele anterioare ale autorului, consemnindu-se evolutia poetului de la epigonismul modernist la neotraditionalism si, in fine, la scripturalismul ironic optzecist. Constructia volumului se realizeaza la inceput prin concentrarea de epitete, comparatii si metafore abstracte. In al doilea stadiu, poezia „creste“ organic. Impresia este ca autorul se identifica cu un Mester Manole al poeziei, iar volumul devine prin urmare o zidire a poeziilor urmind tiparul constructiei asidue si, implicit, al prabusirii in concept pur sau in tribulatie provinciala.
Sectiunea Cimpia secreta, cuprinzind poeme publicate initial in 1986 in volumul colectiv Argonautii, se rezuma la descriptivism excesiv si artificiu ostentativ, formulind arte poetice fie nichitastanesciene („eu eram insusi el/ absenta mea se umplea/ de sinele absentei sale“), fie argheziene („trup de martir incins cu erezia verbului“) in poemul Palimpsest.

Urmatorul volum, Ingerul ridica lespedea, aparut prima data in 1992, contine trei cicluri. Primul dintre acestea, Mic tratat asupra naufragiului, continua sa caute definitii ale cuvintului poetic, amestecind temele religioase cu laboratorul de creatie al autorului. Astfel ca poetul oscileaza intre recuperarea tehnicilor teoretic-literare (un poem se intituleaza chiar punerea in abis) sau a genurilor poetice (balada profului de franca, balada inaltarii, balada sinelui) si exprimarea cuvintului mistic. Al doilea ciclu, Spectrul muzicii negre, nu produce nici o schimbare in tematica si tonalitate, insa adauga un motiv, prea putin folosit, al muzicalitatii: „armstrong executind lupinguri/ deasupra multimii/ pe umar – hlamida pursinge a naduselii“. Cel de-al treilea ciclu, Scrierea dupa natura, aduce o nota de inovatie, iar autorul renunta la livresc si la conventie. Discursul lui Gheorghe Mocuta incepe sa se constituie cu naturalete, chiar daca obsesiile poetului ramin religiosul, prezentarea cimpiei si arta poetica.
Al treilea volum al poetului, insertat in cuprinsul cartii de fata, este Zapada anului unu, publicat initial in 1994. Si acest volum contine trei sectiuni: Scrisori provinciale, Loco dolendo si Euromahia. Ceea ce se remarca aici este nostalgia originilor poetului. Discursul nu devine insa autobiografic, ci ramine la nivelul cautarii identitatii de sine in cadrul existentei provinciale. Noutatea volumului o constituie politizarea poeziei si retorismul pesimist in legatura cu aflarea unei identitati colective europene.
Prin intermediul celor doua manifestari principale ale vocii poetului sint asociate doua tipuri de destin, asumate existential si cultural. Primul tip de destin exprimat este cel al poetului trudind in lumea interioara a cuvintului, evidentiind fie „cruda zidire a poemului“ (poem evanescent), fie „cele mai bizare semne/ propriile mele cuvinte/ carora nu le-am gasit inca un sens“ (manuscrisul). Cel de-al doilea tip de destin, poetizat, este cel al provincialului, fie contemplind bucolic tabloul existentei in natura nemetropolizata, fie angajindu-se in problematica publica a „euromahiei“.
Ultimul volum al lui Gheorghe Mocuta integrat in carte este Omul de litere/viata de hirtie, publicat prima oara in 1998. Volumul este eteroclit, fara a avea o directie coerenta, insa tocmai prin acest lucru poetul reuseste sa se desprinda subiectiv de obiectul sau, poezia, si sa rescrie ironic fragmente ale literaturii, spre exemplu bucati cliseizate din operele lui Ion Creanga, Vasile Alecsandri sau Octavian Goga. Sentimentul gravitatii nu lipseste insa si se remarca mai ales in versurile cu trimitere religioasa sau social-politica. Poetul nu se abate intru totul de la linia sa lirica conturata anterior si, desi titlul volumului creioneaza portretul unui personaj ancorat (naufragiat?) intr-o existenta scripturala, devenit „fiinta de hirtie“, autorul nu ezita sa demaste realitatea sociala ideologizata a timpului sau.
Chiar daca se delimiteaza de subiectivitatea tematicii literare, Gheorghe Mocuta nu se poate separa ontologic si gnoseologic de angoasele vremii, fie ele metafizice sau social-politice. Supratema poeziilor sale se dovedeste a fi, pina la capat, singuratatea, insa cartea se incheie optimist, desi anxietatea se deruleaza pe parcursul textelor atit ca emanatie a existentei din scriitura, cit si ca reflectare a realitatii nude: „viata e frumoasa merita/ s-o traim/ cine bea ii da cu piciorul/ viata e importanta merita/ s-o trecem pe curat/ toti ar vrea o bucatica din tine/ merita s-o/ (la vie est bréve/ un peu de rêve/ un peu d’amour/ et puis bonjour)“.